http://www.ronduldesibiu.ro/rondul-cafe/-Steve-Jobs-arta-conversatiei/
Steve Jobs şi arta conversaţiei
Discursul lui Steve Jobs, din 2005, în faţa absolvenţilor de la Stanford University, este de departe cel mai frumos discurs pe care l-am auzit vreodată, adresat unei tinere generaţii de viitori specialişti. Surprinderea, după ce l-am ascultat, mi-a fost cu atât mai mare, cu cât nu am fost niciodată un fan al „jucăriilor" moderne pentru oameni mari create de „Apple". În tinereţea mea, au avut de grijă diriguitorii vremurilor de tristă amintire să ne ţină departe de marile realizări în domeniul comunicării. Abia dacă a răzbătut, prin ceaţa informaţională în care trăiam, povestea celor doi tineri are au înnebunit lumea cu un „calculator" realizat de ei într-un garaj. Unul din cei doi tineri era Steve Jobs, lucru aflat de mine mult mai târziu. Timpul a trecut şi n-am mai putut recupera pierderea ce m-a separat de generaţia mai tânără, care a crescut simultan cu produsele „Apple". Pe Steve Jobs, unul din creatorii lor, dar cel mai bun promotor al lor, l-am cunoscut mai bine abia de când mass-media internaţionale au început să scrie despre el, atrase de retragerea sa treptată din activitate, cauzată de starea tot mai precară a sănătăţii. M-a impresionat dispariţia sa, pe care am avut impresia că singur şi-a controlat-o, astfel încât oamenii să afle doar ce a permis el să se ştie. Steve Jobs a fost un om deosebit, în adevăratul şi bunul sens al cuvântului.
Tinereţea şi-a petrecut-o lăsându-se dus înainte de vocaţia forţării limitelor imaginaţiei umane. Astăzi, se spune că a fost omul care a schimbat viaţa lumii, cu „mărul" său, muşcat de neostoita-i îndrăzneală. Ar fi fost pentru a treia oară când s-a întâmplat acest miracol, după Adam şi Newton. La maturitate, Jobs şi-a demonstrat o altă vocaţie, cea pentru management şi marketing, transformând în succes de piaţă tot produsul pe care a pus mâna. A venit însă timpul în care a aflat că suferă de o boală incurabilă. De-atunci existenţa lui s-a schimbat radical. După ce lansat ultimele produse care au revoluţionat tehnicile informaţionale, s-a retras de la conducerea companiei „Apple", şi-a pus viaţa în ordine şi a vorbit lumii din ce în ce mai mult despre sursele adevăratei fericiri pentru om. Şi pentru mine a fost momentul de început al apropierii de modul său special în care a vrut şi a avut voinţa să trăiască. Mass-media începuseră întrecerea de ştiri despre boala lui incurabilă, cancerul pancreatic. Pentru el, a fost o luptă deschisă, sinceră şi onestă, fără ifose de vedetă mondială. Iar în detaşarea treptată de lume erau vădite, din ce în ce mai mult, convingerile lui budhiste.
Am avut o adevărată revelaţie când presa internaţională a scos din arhivă discursul său din 2005, în faţa studenţilor de Stanford. Steve Jobs nu mai era doar geniul comunicării şi marketing-ului. Puteam citi un text deosebit, expresia unei gândiri profund spiritualizate şi de mare rafinament analitic. Textul acesta mi-a confirmat că existenţa nu-i fusese confiscată de celebritate şi averea de miliarde de dolari. Într-o epocă a concurenţei nebune pentru bani, pentru foarte mulţi bani, când hedonismul pare să înlocuiască raţiunile fireşti ale existenţei omului, Jobs a vorbit despre ordinea în care trebuie trăită viaţa şi importanţa dragostei în tot ce caută omul - „You've got to find what you love" (Trebuie să obţii ceea ce iubeşti), spune Jobs, sub influenţa idolilor săi din tinereţe, The Beatles, cu al lor „All you need is love" (Tot ce ai nevoie este dragostea). Şi a mai vorbit Steve despre moarte. A vorbit, cum oameni care, chiar dacă au multă carte, nu sunt în stare s-o facă, dacă nu-şi iubesc semenii mai presus de propria lor viaţă. A vorbit, după proprie lui experienţă, cu autoritatea omului care a cunoscut bucuriile maxime ale vieţii, dar şi rostul desprinderii de fericirile lumeşti prin moarte. Budhist fiind, a vorbit despre moarte ca despre o schimbarea la faţă creştină. Dar, cred că cel mai bine e să-i dau lui cuvântul:
„Uneori, viaţa te loveşte în cap ca o cărămidă. Nu vă pierdeţi încrederea! Sunt convins că ceea ce mi-a dat forţă să merg înainte este faptul că iubesc ceea ce fac. Ăsta e momentul în care am fost cel mai aproape de moarte şi sper să nu mai am parte de unul similar în viitor. Dar pentru că am trecut prin astfel de momente, vă pot spune cu mai multă autoritate decât atunci când moartea nu era pentru mine decât un concept intelectual: nimeni nu vrea să moară. Chiar şi oamenii care vor să ajungă în Rai - nu vor să moară ca să ajungă acolo. Şi totuşi...moartea este destinaţia la care ajungem toţi. Nimeni nu poate scăpa de ea. Şi aşa şi trebuie să fie, pentru că moartea este cea mai bună invenţie a vieţii (subl. m.). Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind viaţa pe care alţii au trasat-o pentru voi. Nu vă lăsaţi manipulaţi de o dogmă - nu trăiţi după concluziile la care au ajuns alţii! Nu lăsaţi zgomotul opiniilor altora să acopere vocea voastră interioară. Şi, cel mai important: aveţi curajul de a vă urma inima şi intuiţia. Ele ştiu deja ceea ce trebuie să fiţi. Restul este secundar. Rămâneţi înfometaţi! Rămâneţi naivi!" (În paranteză fie spus, trebuie să recunoaştem că un asemenea discurs este greu de crezut că ar putea fi auzit de tineri, în spaţiul românesc atât de îmbâcsit de aerele prea numeroşilor iubitori de sine.)
Steve Jobs avea 56 de ani, când a plecat în veşnicie. Numai 56 de ani. Dar a trăit cât pentru 80 sau 100 de ani. A fost un om, sincer şi inteligent, iubitor de oameni, dăruit cu o putere creatoare impresionantă. Steve Jobs fost un om care a trăit testul întâlnirii cu moartea. Iar experienţa asta l-a învăţat să gândească cu mult suflet, descoperind astfel că mai presus de atracţia marilor izbânzi de orice fel este arta conversaţiei dintre oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!