miercuri, 12 octombrie 2011

Ce beneficii aduce consumul de dovleac

http://www.adevarul.ro/life/sanatate/Ce_beneficii_aduce_consumul_de_dovleac_0_570543417.html

 

Ce beneficii aduce consumul de dovleac

12 octombrie 2011, 08:19 | Autor: Oana Antonescu | 701 afişări

Culoarea portocalie a dovleacului este dată de betacaroten, un antioxidant puternic

Bostanul conţine substanţe bune pentru inimă şi pentru vedere, reglează nivelul glicemiei şi previne cancerul.

Dovleacul turcesc şi cel „plăcintar", soiurile care se găsesc cu precădere în pieţele de la noi, au puţine calorii (36 kcal/100 g) şi cam aceleaşi virtuţi terapeutice. Gustul este cel care diferă, plăcintarul fiind mai dulce şi, deci, mai indicat pentru deserturi. Atuul dovleacului este concentraţia ridicată de betacaroten, un precursor al vitaminei A ce-i dă culoarea portocalie. Cu cele 2, 6 mg de betacaroten la 100 g, bostanul se situează pe locul al doilea, după morcovi, în această privinţă. Datorită calităţilor antioxidante ala betacarotenului, consumul de dovleac previne problemele de vedere, în special cataracta, precum şi ridarea pielii, pentru că are o contribuţie importantă la menţinerea supleţei ţesutului cutanat.

Ne fereşte de răceli şi de gripă

Un motiv pentru care ar trebui să consumăm dovleac în acest sezon este că ne protejează împotriva infecţiilor respiratorii. Pe de o parte, vitamina A, sintetizată de ficat din betacaroten, previne uscarea mucoasei respiratorii şi împiedică în acest mod pătrunderea virusurilor în organism. Pe de altă parte, betacarotenul participă la sinteza imunoglobulinelor, anticorpii care ne protejează de infecţii. Pe lângă betacaroten, dovleacul conţine în concentraţii mari şi alţi antioxidanţi care ne feresc de gripă şi de răceli, cum sunt vitamina C şi vitamina E.

Fibrele alimentare şi enzimele digestive pe care le conţine bostanul accelerează tranzitul intestinal, fiind indicat persoanelor care suferă de constipaţie. Enzimele digestive se inactivează prin preparare termică, aşa încât este recomandat consumul de dovleac crud, ras şi adăugat într-o salată de crudităţi. „Dovleacul poate regla nivelul zahărului în sânge, iar prin efectul de scădere a nivelului colesterolului, previne ateroscleroza (îngroşarea vaselor de sânge), ceea ce reduce riscul de afecţiuni cardiovasculare", spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti. Protecţia cardiovasculară se datorează antioxidanţilor şi potasiului din dovleac.

Previne formarea tumorilor

Betacarotenul şi ceilalţi antioxidanţi din compoziţia dovleacului reduc riscul apariţiei cancerului. „El mai conţine şi substanţe din familia cumarinelor, care se pare că inhibă nişte enzime implicate în apariţia cancerului, în special al celui de prostată", mai spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Seminţele, o sursă de energie

Datorită conţinutului de magneziu, seminţele de dovleac au efect energizant, iar datorită lecitinei din compoziţie, îmbunătăţesc capacitatea de memorare. O cură cu seminţe de dovleac este recomandată în mod deosebit copiilor în această toamnă, pentru a combate paraziţii intestinali, mai întâlniţi în cazul lor. Seminţele se consumă crude.

Citiţi mâine în „ADS Sănătate":

- Dosar: Strategii pentru a învinge depresia
- Care sunt manifestările bolii, pe etape
- Cât de importantă poate fi rutina în depăşirea depresiei
- Reportaj: Cum au reuşit ei să spună «STOP!» fumatului
- Spune-mi în ce poziţie dormi ca să-ţi spun ce rişti
- «Am o rudă cu cancer. Voi face şi eu boala?»
- 5 mituri despre suplimentele alimentare
- Atenţie, nu depăşi doza de paracetamol!
- Eşti amator de dulciuri. Dar ştii ce conţin?
- Cum menţii echilibrul între serviciu şi viaţa personală

Se distribuie, cu doar 1 leu, nu­mai împreună cu săptămânalul „ADS"

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sint moderate!

ShareThis

Notiţă: Site-ul oficial al cercetaşilor sibieni, cu programe şi activităţi, legături etc. s-a mutat la adresa: scouts.ro.
Aici te afli pe un blog de uz intern şi neoficial al cercetaşilor sibieni, cu resurse din domeniile interesante pentru ei sau părinţii lor.

Publicitate

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails
what is my ip address?