http://blogunteer.ro/2011/11/inregistreaza-ti-orele-de-voluntariat/
Tu faci voluntariat? Inregistrează-ţi orele dedicate activităţilor nonprofit şi ajută la evaluarea cantitativă a impactului voluntariatului asupra economiei şi societăţii europene. Fiind anul european al voluntariatului, Alianţa AEV şi-a propus să pună baza unui sistem online care să însumeze orele voluntarilor europeni, ajutând astfel la sporirea numarului şi activităţilor acestora.
De ce AEV2011?
Un sondaj Eurobarometru din 2006 a arătat că doar 3 din 10 europeni se implică într-o asociaţie nonguvernamentală. Uniunea Europeană consideră că activităţile de voluntariat sunt o parte importantă a vieţii democratice din Europa, deoarece reflectă atât diversitatea, cât şi unitatea societăţii europene, dar nu numai.
Rolul asociaţiilor nonguvernamentale este acela de a completa lipsurile societăţii din care fac parte şi de a întări socializarea dintre cetăţeni. Probabil mulţi se întreabă ce au de câştigat prin voluntariat. Simplu. Nu numai că nu există satisfacţie mai mare de a te simţi util, de a ajuta pe cineva, dar privind lucrurile în mod personal, prin acţiunile de voluntariat vei avea ocazia de a :
- face prieteni noi;
- învăţa să lucrezi în echipă;
- forma abilităţi de lider, vei dobândi o capacitate mai bună de a lua decizii;
- învaţa să apreciezi chiar şi lucrurile mărunte şi vei privi viaţa cu alţi ochi.
- spori şansele de a intra la cele mai prestigioase universităţi din lume
- un alt factor motivant, este ca într-un CV, activităţile de voluntariat sunt considerate de mulţi angajatori ca experienţă profesională.
Cum funcţionează AEV2011?
Voluntarii pot intra pe site-ul Aliantei AEV http://www.eyv2011.eu , unde vor semna un angajament cum că se vor implica în diferite activităţi şi proiecte nonguvernamentale şi îşi vor inregistra orele dedicate acestora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!