Ghidul Calatorului: Trusa medicală şi de prim ajutor pentru munte
Dacă în călătoriile obişnuite nu suntem foarte preocupaţi să ne luăm la noi trusa medicală pentru că avem de regulă la îndemână o farmacie sau putem beneficia rapid de asistenţă medicală prin apelarea numărului de urgenţă, pe munte lucrurile stau un pic altfel. Pot interveni problemele obişnuite de sănătate (probleme digestive, răceală, dureri de cap, etc) sau urgenţe minore (contuzii uşoare, tăieturi), caz în care farmacia este destul de departe, şi de aceea trebuie să avem întotdeauna la noi un set de medicamente şi materiale pe care le putem folosi în caz de probleme şi accidente minore pe care le putem gestiona singuri.
În cazul accidentelor mai grave, până la sosirea salvatorilor, primul ajutor poate fi acordat NUMAI de persoane care au cunoştinţele necesare pentru a ajuta victima!
Menţionez că nu sunt cadru medical şi nu am pregătire în domeniu, astfel informaţiile de mai jos nu reprezintă decât opiniile mele pe baza experienţei acumulate.
Trusă gata echipată sau încropită de noi?
Există în farmacii şi la anumite magazine de echipamente montane şi truse gata echipate, însă de cele mai multe ori sunt ceva mai scumpe, dar, cel mai important, nu conţin cam tot ce ne-ar trebui. Ideal este să ne facem singuri trusa medicală şi să includem în ea tot ce considerăm că ne trebuie.
Carcasa trusei
Ambalajul este de data asta foarte puţin important. Medicamentele şi materialele care compun trusa medicală şi de prim ajutor se pot pune într-o trusă goală, care se poate cumpăra din comerţ, însă nici aceasta, chiar daca e goală, nu e foarte ieftină. E utilă, într-adevăr, pentru că e frumos şi util compartimentată pentru a plasa medicamentele într-o anumită ordine (şi disciplină :) însă în lipsa ei putem improviza. Eu personal folosesc un săculeţ de pânză. Se poate folosi în ultima instanţă şi o pungă simplă, dar cea mai indicată este o borsetă, dacă aveţi prin casă. În principiu ar fi ideal să fie cât mai rigid recipientul în care putem trusa, pentru a evita strivirea anumitor medicamente sau spargerea unor fiole, însă din propria experienţă, cu săculeţul meu de pânză, chiar n-am păţit asta niciodată.
Ce trebuie să conţină trusa medicală şi de prim ajutor?
1. Medicamente de uz intern
- Pentru dureri de cap: Nurofen sau Algocalmin
- Pentru răceală (sau doar febră): Paracetamol sinus sau Coldrex/Fervex
- Pentru durere în gât: Trahisan sau Strepsils
- Pentru diaree: Imodium sau Smecta sau Furazolidon
- Pentru indigestie: Triferment sau Colebil
- Pentru reacţii alergice: Claritin sau Aerius
- Pentru hipoglicemie: tablete de glucoză
- Pentru carenţă de calciu: comprimate efervescente sau fiole de calciu
2. Medicamente de uz extern
- Pentru dezinfectarea rănilor: betadină (nu alcool sanitar sau rivanol, care doar împiedică dezvoltarea bacteriilor, nu le şi distrug)
- Pentru dureri musculare sau antiinflamator în caz de entorse, luxaţii: Voltaren gel sau Fasum gel
- Pentru dezinfectarea mâinilor, a instrumentelor: alcool sanitar
- Pentru înţepături de insecte: spray sau soluţie (depinde ce au disponibil la farmacie)
- Pentru protecţie solară (foarte, foarte important!!!, mai bine preveniţi decât să trataţi): cremă cu factor mare de protecţie (40 sau chiar 50 pentru cei cu pielea foarte albă sau sensibilă).
3. Materiale
- Vată
- Comprese sterile
- Faşă din tifon
- Faşă elastică (pentru luxaţii, entorse)
- Plasturi cu rivanol (pentru bătături sau răni foarte mici)
- Leucoplast
4. Alte articole
- Forfecuţă sau lamă de bisturiu pentru tăierea feşelor
- Pensetă (pentru îndepărtarea corpurilor străine)
- Mănuşi de unică folosinţă
- Folie de supravieţuire
- Brichetă / chibrituri
Pentru persoanele care au urmat un curs de prim ajutor, se pot adăuga şi alte articole, cum ar fi:
- Fiole pentru şoc anafilactic (pot surveni la persoanele cu alergie severă la, de exemplu, un aliment sau înţepătură de insecte)
- Seringi şi ace de unică folosinţă
- Ac şi aţă chirurgicală
Fiecare trebuie să îşi personalizeze trusă în funcţie de propriile nevoi, astfel:
- Persoanele cu probleme de sănătate cronice (astm, diabet, etc.), sau alte probleme de sănătate cunoscute, trebuie să includă în trusa de prim ajutor medicamentele specifice pe care le utilizează în mod regulat sau doar în caz de urgenţă.
- Fiecare trebuie să aleagă medicamentul care ştie că “îi prieşte”. Adică, de exemplu, pentru răceală, unii preferă paracetamol sinus, alţii Coldrex pliculeţe. Pentru alţii funcţionează Imodium, pentru alţii Smecta, şamd.
- Fiecare poate exclude anumite medicamente sau articole. De exemplu, eu nu am luat niciodată glucoză la mine, pentru că nu avut niciodată probleme de hipoglicemie. Problema aceasta se poate evita prin consumarea pe traseu a alimentelor care aduc energie (în general cele care conţin ciocolată).
Sfaturi finale:
- Nu puneţi în trusă câte 20 de aspirine, 10 fiole de algocalmin , etc. – aţi prins voi ideea – deci nu cantităţi industriale. Chiar dacă pastilele sunt uşoare, se adună gram cu gram, şi ajungeţi la o trusă prea grea şi care vă ocupă prea mult loc în rucsac, şi chiar nu este cazul. Luaţi cantităţi necesare de medicamente oarecum raportate la numărul de zile în care vă veţi afla pe munte. De asemenea, şi majoritatea soluţiilor se pot cumpăra în recipiente mai mici, sau dacă nu, se pot transfera în recipiente mici, care se închid ermetic, bine spălate şi dezinfectate înainte.
- Verificaţi periodic valabilitatea medicamentelor şi înlocuiţi şi completaţi după cum va fi nevoie.
- Anumite articole pot fi improvizate, cum ar fi atele din beţe de trekking, sau garou dintr-o chingă (de exemplu), etc.
Nu-mi rămâne să vă doresc decât să folosiţi trusa medicală cât mai rar posibil!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!