in alerta « mirceadragu's Blog

http://mirceadragu.wordpress.com/2012/03/13/in-alerta/

in alerta

martie 13, 2012

Din punct de vedere al consumului energetic, ideile ca lumea este fundamental buna ("I love my daughter rapist…") sau ca lumea este doar o alta unealta a raului ("l'enfer c'est les autres") au cam acelasi pret. Pentru prima varianta, o astfel de perspectiva echivaleaza cu lipsa sistemului imunitar. Nu ai sistemele de detectie a potentialelor pericole si nici raspunsurile potrivite pentru a le face fata.
Pentru varianta doi, convingerea ca lumea este plina (doar) de pericole este echivalentul alergiei. Radarele (emotionale, cognitive, fizice..) sunt hipervigilente si armatele in alerta vesnica patruleaza non-stop, impuscind tot ceea ce misca.
Pentru a explica mai bine acest mecanism de aparare si costurile lui am ales un exemplu din istoria statiului care azi se cheama Romania.
Forta de lupta a lui Stefan aka cel Mare/Sfint era compusa din "Oastea mica", oameni calare bine inarmati si pregatiti, si Oastea mare, care pe linga Oastea mica includea un numar aproximativ de doua ori mai multi razesi.
Oastea mica era mai mobila, mai disciplinata si din aceasta cauza mai usor de controlat. Mobilizarea Oastei mari presupunea mai mult timp, mai mult efort, iar lipsa razesilor de de la paza gospodariilor si de la munca pamintului avea un pret mare pentru intreaga tara, dar mai ales pentru familiile razesilor. Un calcul gresit in estimarea momentului cind inamicul urma sa ajunga la granita tarii avea costuri semnificative atit din punct de vedere al aprovizionarii, cit si din cel al moralului trupelor. O mobilizarea prea lunga, cum a fost cea dinaintea bataliei de la Valea Alba, a dus la o demobilizare psihica dar si de facto (razesii au plecat acasa) a trupelor din Oastea mare. In urma acestui fapt in fata fata armatei lui Mahomed Cuceritorul a ramas doar Oastea mica, iar raportul de forte nu a putut fi compensat nici de tactica, nici de avantajul "terenului propriu", ceea ce a dus la victoria otomanilor.
Inchizind cartea de istorie, intrebarea de baza ar fi pentru ce "batalii" merita sa ne activam cognitiv, emotional, fizic. Pentru ce merita "sa te agiti/zbati/lupti". Acestui "ce" i se alatura in mod natural un "cind", pentru ca o vesnica batalie, fie ea si pentru pace, s-ar putea sa fie prea mult pentru cei mai multi dintre noi.