joi, 26 mai 2011

Cupa Izvoarelor 2011 (45)

Sper ca nu v-ati razgindit inca si mergem ...

http://www.facebook.com/event.php?eid=173750322683248

Time
Thursday, June 23 at 12:00am - June 26 at 4:00pm

Location
Boisoara , judet Valcea , Romania

Created By

More Info
Dragi prieteni,
Vă invităm să participaţi la a XIV-a ediţie a reuniunii cercetăşeşti „Cupa izvoarelor" ce va avea loc în zilele de 23-26 iunie a.c. în comuna Boişoara, judeţul Vâlcea.

Temele reuniunii din acest an sunt pentru exploratori şi seniori "CETATEA SOARELUI" şi presupune, se înţelege, abordarea diferitelor aspecte ale implicãrii voastre în viaţa comunitãţilor locale iar pentru temerari "AVENTURA IN MUNTI"… o temã care vă invită să daţi frâu liber imaginaţiei şi să vă închipuiţi în situaţii limită pe care fiecare patrula le va rezolva datorită spiritului de echipă, cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite în cercetăşie cu ajutorul …ciobănaşului.

Şi la această ediţie a Cupei Izvoarelor pot participa mai multe patrule de
cercetaşi din aceeaşi ramură de vârstă, dintr-un centru local, la proba de traseu/hike a întrecerilor urmând să luăm în considerare la
calculul punctelor pentru clasamentul general patrula care s-a situat pe primul loc din fiecare centru local.

Vor fi patru zile cu un program foarte încărcat din care nu vor lipsi hike-urile pe dealurile, munţii şi în pădurile de la nord-est de Boişoara , programe artistice prezentate de cercetaşi acţiuni sociale, activităţi în camp cum sunt: animaţie la focuri de tabără, focus-grupuri, ateliere de creaţie(pictură, inclusiv pe lemn şi sticlă, măşti populare, sculptură, ceramică), ecologie, facepainting, semnalizare, radiocomunicaţii, noduri, tir cu arcul şi cu puşca cu aer comprimat, alpinism, aeronautică, orientare.

Locul de campare este situat la aproximativ 4 km de centrul civic al comunei Boisoara în izlazul cunoscut sub numele de Valea Mare si este flancat de pãdure din trei parti. Existã drum de acces pânã la 200 de metri de locul de camp. În apropierea locului de camp curge un pârâu si existã sursã de apã potabilã.
Patrulele vor fi repartizate în subcampuri pe ramuri de varsta : temerari si exploratori+seniori.

De asemenea să nu uitaţi că în luna iunie ploile sunt deja prezente, uneori
torenţiale, astfel că trebuie să vă dotaţi cu pelerine şi corturi care să va asigure protecţia necesară.
Taxa de participare este de 20 lei/participant, taxă ce va acoperi cheltuielile cu confecţionarea badge-ului reuniunii pe care fiecare participant îl va primi la sosirea în camp, şi cele privind pregatirea activităţilor şi asigurarea condiţiilor de campare.

Mai multe detalii despre programul detalii vor fi postate in curand.

Vă aşteptăm cu drag la ediţia a XIV- a a „Cupei izvoarelor".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sint moderate!

ShareThis

Notiţă: Site-ul oficial al cercetaşilor sibieni, cu programe şi activităţi, legături etc. s-a mutat la adresa: scouts.ro.
Aici te afli pe un blog de uz intern şi neoficial al cercetaşilor sibieni, cu resurse din domeniile interesante pentru ei sau părinţii lor.

Publicitate

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails
what is my ip address?