Moşna (Meschen, Moschen)
Juliana Fabriţius Dancu
În documentul din 1283, cel mai vechi act care se referă la aşezările săseşti dintre cele două Tîmave, anume în acea înţelegere privind „zeciuiala", dintre episcopul Petrus din Alba Iulia şi preoţii capitlului din Mediaş, apare numele Johannes ie Musna, ceea ce confirmă existenţa, în Moşna, a unei biserici. Un document din 1315 enumera, printre reprezentanţii celor „Două Scaune" care au prezentat regelui Carol Robert de Anjou cererea privind diploma asupra acestui teritoriu, pe Herbor-dus de Mosna, ca al treilea semnatar. Moşna era deja atunci a treia mare comună liberă a celor „Două Scaune". Moşna s-a întrecut cu Biertan şi Mediaş, peste 200 de ani, în intenţia de a deveni centrul acestui teritoriu administrativ, pînă în 1533, cînd Mediaşul a obţinut acest titlu. Comuna, înfloritoare economic, a primit în 1495 dreptul de a ţine iarmaroc. În 1532, Myschen este trecut în registrul Scaunului cu 235 gospodării, după Biertan cu 345 şi Mediaş cu 286. În 1564, meseriaşii din Moşna au primit permisiunea de a forma bresle proprii, cu obligaţia de a plăti un gulden pe an pentru a li se recunoaşte conducerea de către breslele din Mediaş.
Bunăstarea şi renumele comunei, ca şi ambiţia localnicilor, au contribuit la înălţarea uneia din cele mai frumoase biserici-hală din Ţara Vinului, a cărei construire a fost încredinţată vestitului pietrar Andreas Lapicida din Sibiu. Acest fapt este atestat şi prin scrisoarea plebanului Johann de Moşna către Sfatul Sibiului, datată 8 noiembrie 1498. Din scrisoare rezultă că la Moşna reconstrucţia bisericii a fost angajată fără împodobirea ferestrelor, manoperă pentru care.s-au plătit ulterior 100 de guldeni; mai rezultă că la Moşna construcţia bisericii-hală a fost încheiată în 1498.
Din bazilica gotică timpurie, căreia îi va fi premers altă biserică, s-au menţinut la reconstrucţie doar pereţii perimetrali ai corpului bazilical, cum o dovedeşte şi portalul principal apusean ale cărui detalii ornamentale corespund celor aflate pe prima pereche de coloane din est ale bisericii-hală, coloane pentru care s-au folosit pietrele vechilor stîlpi bazilicali, pe cînd cele trei perechi de coloane din vest s-au zidit din cărămidă, avînd cu totul alt profil. Perechea de coloane din piatră, de secţiune octogonală, este profilată cu patru baghete semici-lindrice şi patru trapezoidale, înălţîndu-se de pe baze ce amintesc pe cele ale portalurilor de la Băgaciu, formate din segmente de cobane cilindrice cu caneluri; decoruri răzleţe ce apar fără motivare pe fusul coloanelor, ca şi urmele unei picturi în alb-roşu, trădează folosirea vechilor stîlpi bazilicali pentru perechea estică a coloanelor.
Particularitatea coloanelor zvelte, care sprijină bolţile bisericii-hală, este înclinarea lor spre pereţii exteriori. După părerea lui H. Fabini, înclinarea, ce se remarcă cu ochiul liber, are scopul de a prelua presiunea orizontală a bolţilor colateralelor, primele executate. Contraforturile puternice ale pereţilor exteriori preiau şi ei presiunea bolţii. Coloanele au fost sprijinite de pereţii perimetrali laterali prin bîrne orizontale de lemn, ce urmau să fie îndepărtate după terminarea bolţilor, dar probabil din precauţie au fost menţinute. Din profilurile coloanelor se desprind nervurile în formă de evantai, acoperind bolţile în leagăn cu penetraţii printr-o reţea de romburi şi romboide. Înălţimea bolţilor pînă la vîrf este de 14 m. Corul prelung, închis pe trei laturi, poartă aceeaşi boltă în leagăn cu penetraţii, îmbrăcată într-o reţea de formă stelată, formată din nervuri de teracotă, profilate cu adînci cavete laterale. Arcul triumfal, cu bogat profil de baghete semicilindrice şi cu secţiunea în formă de pară, separă cele două părţi ale edificiului — corul de 13, halele de 24 m lungime, unite sub un acoperiş comun.
O subvenţie pentru fortificare, acordată comunei în 1520, datează începutul construcţiilor defensive. Partea estică a bisericii era apărată de catul ridicat deasupra corului. Parapetul devansat pe arcuri de cărămidă întinse între cele şase contraforturi ce înconjoară corul e prevăzut cu metereze, în spatele arcadelor deschizându-se guri de turnare. Pe lângă intrarea din podul halelor, în catul de apărare duce şi scara spiralată din turnuleţul rotund situat în colţul dintre cor şi sacristie. Intrarea se află în sacristie, al cărei etaj este acoperit, ca şi parterul, cu o boltă stelată şi pardosit cu cărămidă. încăperea, accesibilă prin scara spiralată, a fost odinioară capelă.
Iniţial, campanila zveltă cu şase nivele se înălţa Ia o distanţă de trei metri in faţa portalului apusean al bisericii, intrarea fiind situată în latura estică. Turnul construit din gresie are canturile fasonate în piatră cubică, ferestrele fiecărui nivel avînd ancadramente tot de gresie, semicirculare sau dreptunghiulare. La fortificare, portalul apusean şi intrarea în turn au fost zidite, construindu-se, între turn şi biserică, o boltă în leagăn şi deasupra ei o încăpere închisă, ce făcea legătura între biserică şi tum, intrarea făclndu-se prin fereastra estică a catului al doilea. Astfel, turnul a devenit un donjon cu intrarea din interiorul bisericii, primind un al şaptelea cat şi un coridor dă apărare cu parapet de lemn. Acesta servea şi ca punct de observaţie, ceea ce explică înălţimea neobişnuită a turnului. În 1836, coridorul de apărare a fost înlocuit cu un coif metalic ţuguiat, turnul fiind acum înalt de 53 m. Un al doilea turn de apărare a fost înălţat în sud-vest, lipit de biserică şi de construcţia de legătură dintre ca şi clopotniţă. Masiva clădire din piatră are trei nivele, — o pivniţă boltită şi două caturi locuibile, acoperite în pupitru. Sub panta acoperişului înclinat spre vest se deschid metereze, în frontonul triunghiular din sud şi pe latura de est a turnului. Intrarea In clădirea numită Primaţia veche se află pe latura de vest.
În primul sfert al secolului XVI s-a ridicat şi zidul cetăţii, înalt de 9 m, care înconjoară biserica în formă de dreptunghi rotunjit pe latura estică. În nord-est, incinta cuprinde zidurile de nord şi absida răsăriteană ale unei foste capele gotice timpurii, a cărui perete sudic s-a surpat în 1711. Curtinele posedau un coridor de apărare, cu metereze şi guri de turnare. În sectoarele sudic şi estic coridorul este aşezat pe arcade semicirculare înalte, ca la Valea Viilor şi Cisnădie, această formă fiind imitată după curtinele urbane, pe cînd în vest şi nord coridorul era susţinut de console din lemn. Arcadele întăresc dealtfel laturile expuse atacului.
Astăzi, biserica din Moşna trece printr-un impresionant demers de reabilitare, fiind propusă pentru intrarea în circuitul UNESCO. Iată că sunt şi cazuri în care patrimoniul saşilor este conservat şi restaurat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!