Piatra Secuiului, Rimetea - locul unde nu m-a deranjat ca se vorbeste maghiara
Se spune că Rimetea este locul în care soarele răsare de două ori. Şi asta pentru că Piatra Secuiului, care străjuieşte Rimetea, este atât de aproape şi atât de înaltă, încât chiar şi după ce răsare soarele dimineaţa, Rimetea este încă în umbră, deşi afară e lumină. Apoi, după ce are timp să se mai ridice un pic pe cer, soarele se iţeşte de după Piatra Secuiului, răsărind pentru a doua oară pentru a lumina şi satul Rimetea. Dar haideţi să lăsăm asta un pic la o parte, pentru că avem treburi ceva mai importante de discutat, cum ar fi de ce pe magnetul meu de frigider cumpărat din Rimetea scrie în maghiară.
Haideţi să fim sinceri! Orice român care s-a plimbat prin ţara asta prin zonele cu minorităţi maghiare nu s-a simţit bine când la magazin i s-a vorbit în maghiară sau când nu a înţeles ce scria pe un panou, pentru că nu era scris în româneşte. Nu cred că mă poate cineva contrazice la chestia asta. Că unii sunt deranjaţi mai mult sau mai puţin, asta e altă mâncare de peşte, pe care nu o disecăm acuma.
Eu personal, precum şi mulţi dintre voi, sunt sigură, sunt foarte tolerantă şi foarte înţelegătoare faţă de acest subiect delicat şi nu pot să spun că m-a deranjat vreodată foarte tare că în anumite zone din ţara noastră minorităţile maghiare sunt de fapt majoritare. Atâta doar că nu pot să zic că nu mă deranjează când maghiarii stabiliţi în România, deşi te văd de la o poştă şi te aud că eşti român, refuză să ţi se adreseze în româneşte, deşi ştiu bine limba.
Ce legătură are toată controversa asta cu ce vreau eu să vă povestesc azi? Păi... e simplu... Piatra Secuiului cam ce vă zice, aşa? Că e o piatră, şi e a secuiului, nu? :)) Mmmm, ceva de genul. Piatra Secuiului este o formaţiune muntoasă stâncoasă care face parte din Munţii Trascăului, care se înalţă semeaţă deasupra satului Rimetea (jud. Alba), un sat locuit în mare parte de populaţie maghiară. De fapt e ceva un pic mai special. Aici au fost colonizaţi mineri germani în secolul al XIII-lea, care s-au contopit cu populaţia maghiară. Mă rog, cum necum, în vârful Pietrei Secuiului, la o altitudine de 1128 m, se află două borne vopsite în steagul Ungariei.
Aflasem despre treaba asta dinainte să vin aici, şi normal că am strâmbat din nas. Cam nasol... Dar când am ajuns în satul Rimetea pentru prima dată, şi apoi l-am privit de sus de pe Piatra Secuiului, am înţeles că soarele răsare aici de două ori dintr-un singur motiv: o dată pentru români, şi o dată pentru maghiari. Căci e loc şi pentru unii, şi pentru alţii. Şi locul ăsta e o minunăţie!
Nu pot să vă spun cam cât mă oftic de faptul că vara trecută când am ajuns în Rimetea nu am avut timp să stau decât o jumătate de zi, şi asta am consumat-o urcând pe Piatra Secuiului. Nu că aş regreta traseul făcut, Doamne fereşte! Vreau să zic doar că îmi pare nespus de rău că nu am avut timp să fac mai mult decât atât. Şi asta pentru că nu m-am gândit să mă informez dinainte mai mult despre aceste locuri. La urma urmei ce poate fi aşa de interesant la un sat, nu?
Ei, multe. Şi de aceea m-am apucat eu să scriu articolul acesta, ca să nu păţiţi ca mine şi să treceţi pe acolo doar în fugă, ci dacă ajungeţi în zonă, să ştiţi dinainte că merită cu vârf şi îndesat să poposiţi ceva mai mult. Ba eu zic chiar că mulţi dintre voi o să mergeţi în zonă chiar special, nu din întâmplare, dacă sunteţi cumva pe aceeaşi lungime de undă cu mine. Eu una cel puţin vă zic clar, deja mi-am planificat să mă întorc, şi când se va întâmpla asta, va fi pentru cel puţin 5 zile.
Ce poţi să faci 5 zile în Rimetea? Ei, ok, nu DOAR în Rimetea. Căci faţă de Rimetea, la distanţe foarte mici, se află Salina Turda, Cheile Turzii şi Cetatea Colţeşti, care vă garantez că merită în egală măsură.
Cheile Turzii
Ce vreau eu să mai fac în Rimetea din ce n-am apucat de prima dată?
Să mă plimb pe străduţe şi pe uliţe, să admir casele tradiţionale, să intru în biserica unitariană din centrul satului şi să vizitez Muzeul Etnografic de unde pot afla mai multe despre tradiţiile acestui loc minunat...
Să merg la Cetatea Colţeşti (Cetatea Trascăului) din satul învecinat, la care n-am mai apucat să mergem vara trecuta...
Să urc pe Piatra Secuiului şi dimineaţa, să văd cu ochii mei cum soarele răsare a doua oară deasupra satului. Deocamdată am văzut doar cum apune...
Să gust din mâncărurile tradiţionale ale localnicilor, şi să aflu cât mai multe de la ei poate chiar la un pahar de vorbă.
Ei, şi-acum să vă zic şi răspunsul la prima întrebare din articol: De ce pe magnetul meu de frigider cumpărat din Rimetea scrie în maghiară. După ce am coborât zen de pe Piatra Secuilor, fermecaţi de frumuseţea locurilor, înainte de a ne urca în maşină să plecăm mai departe la drum, nu se putea să nu intrăm într-un mic magazinaş cu suveniruri de lângă biserica din centru. Aici am găsit o mulţime de obiecte artizanale foarte frumoase, dar şi magneţi. Am cumpărat 2 seturi de tacâmuri din lemn foarte frumos pictate, dar desigur că m-am lipit un pic şi de panoul cu magneţi, ca să aleg unul frumos pentru colecţie.
Doamna de acolo, auzindu-ne vorbind între noi, imediat a început să caute ceva în nişte pungi. Eu nu am sesizat pe loc vreo legătură, aşa că mi-am văzut în continuare de magneţi. După ceva timp însă, vine la mine aşa un pic spăşită şi îmi spune: “Vă rog să mă scuzaţi. Am căutat acuma un magnet pe care să scrie în româneşte, dar nu mai am... Îmi pare tare rău... ”, ne mai ştiind săraca cum să facă să se scuze. Evident că am luat un magnet, chiar dacă scrie pe el în maghiară Torocko (am învăţat şi ceva nou!), şi asta şi pentru că, pentru mine, gestul doamnei a fost o reală dovadă de bun simţ, dânsa fiind de naţionalitate maghiară, dar demonstrându-mi că e greşit să generalizăm când vine vorba de minorităţile maghiare. Acelaşi lucru l-am “păţit” şi la campingul la care am stat, unde am fost primiţi cu braţele deschise şi trataţi excepţional atât de către gazdă cât şi de personalul dânsei. Aşadar, sfatul meu călduros pentru voi este pur şi simplu să mergeţi în Rimetea, şi să mergeţi cu inima deschisă, căci nu veţi regreta!
Utile:
Unde se poate dormi şi mânca ieftin în Rimetea:
Camping Floare de colţ (Gyopar).
Campingul arată extrem de bine, este foarte frumos amenajat şi dichisit, şi are tot ce îţi poate trebui.
Noi am stat la cort şi am luat pachet cu demipensiune (cină şi mic dejun), pentru care am plătit doar 90 de lei. Pentru 2 persoane!!! Meniul este standard, dar mâncarea a fost foarte bună, şi am primit şi prăjiturele din partea casei. Yummy yummy! :) Dacă nu aveţi sau nu doriţi să staţi la cort, aici sunt şi căsuţe sau camere în pensiune.
Cum se ajunge în Rimetea
Rimetea se află pe drumul judeţean DJ107M. Până nu de mult, acest drum era în stare foarte proastă, dar a fost recent reabilitat şi e ca în palmă. Anul trecut, ambele capete ale drumului, adică dinspre Buru şi dinspre Aiud, le-am găsit nereabilitate şi prezentau mici probleme (gropi, etc) însă pot fi depăşite cu uşurinţă. Să sperăm că au fost rezolvate între timp sau sunt în plan pentru viitorul apropiat. Vă atenţionez să nu vă speriaţi dacă veniţi dinspre Buru sau Turda, căci la intrarea pe drumul DJ107M există un pod care anul trecut era în stare foarte proastă, parcă dinamitat. Faceţi-vă curaj şi treceţi cu grijă că să nu vă zdruncinaţi prea tare, căci scăpaţi repede şi pe urmă nu mai sunt probleme.
Cum se poate urca pe Piatra Secuiului
Din centrul satului, de lângă biserica unitariană ce se află chiar la drumul judeţean (este loc să lăsaţi maşina), începe traseul marcat cu cruce albastră ce urcă până pe vârf. Atenţie! Este un urcuş destul de abrupt, cu grohotiş, care poate obosi şi pune în dificultate pe cei mai puţin experimentaţi, dar pentru care absolut toată lumea vi răsplătită din plin. Aşadar chiar dacă nu sunteţi experţi în drumeţii, echipaţi-vă cu încălţăminte corespunzătoare (de preferinţă bocanci care să vă ţină glezna, pentru că pe grohotiş se alunecă şi nu vreau să am pe conştiinţă vreo gleznă scrântită sau mai rău) şi urcaţi, căci nu veţi regreta!
Traseul durează aprox. 1 h 30 la urcare şi cam 1 h la coborâre.
Vă las la final cu câteva panorame cu Piatra Secuiului. Daţi click pentru a le vedea mai bine :)