Ce legătură are ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ cu IERNILE EXTREME. Ne vom lupta şi în anii următori cu gerul şi ninsorile
Dacă vă uitaţi chiar în acest moment pe fereastră s-ar putea să vedeţi un tablou veritabil de iarnă. Temperaturile scăzute, ninsoarea şi viscolul au pus stăpânire pe întreaga Europă, provocând numeroase victime. În acest context, aţi fi tentaţi probabil să vă întrebaţi „Ce s-a întâmplat cu încălzirea globablă?”
Ei bine, efectele încălzirii globale sunt peste tot în jurul nostru, susţin cercetătorii. Iarna grea pe care o trăim chiar acum nu este o dovadă că încălzirea globală nu se mai produce ci, din contră, este o dovadă că se produce, şi chiar mai repede decât se anticipase, sunt de părere oamenii de ştiinţă.
Dar, până la urmă, cum demonstrează iarna grea că încălzirea globală chiar are loc? Dovezile sunt foarte uşor de înţeles şi vin chiar de la NASA, explică cercetătorul Vladimir Petoukhov, de la Institutul Potsdam.
Dacă ne uităm pe harta NASA de mai sus putem observa că zona Arctică s-a încălzit, iar temperatura mai ridicată din această zonă a dus la reducerea considerabilă (cu aproape 20%) a stratului de gheaţă. În momentul în care gheaţa se retrage, rămâne apa Oceanului Arctic.
În timp ce gheaţa şi zăpada reflectă razele soarelui înapoi în spaţiu, apa oceanului absoarbe razele. Mai exact, pe măsură ce gheaţa se topeşte, regiunea Arctică devine un colector mai bun al energiei solare.
Apa oceanului devine mai caldă, intrând în contrast cu temperaturile reduse ale aerului polar. Vaporii calzi ai oceanului intră in atmosferă creând un sistem de presiune la mare altitudine, care împinge aerul polar către Europa şi pe întregul glob.
Oamenii de ştiinţă avertizează că acest fenomen va lua amploare şi că ne aşteaptă ierni grele şi în anii care urmează.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!