Sfarsitul…
Articol de Marian Sabo
Mare zarva, mare! In padure…
-Ce sa fie? Ce sa fie?… Alergau animalele cu mic cu mare care incotro.
-Vai de noi, vai de noi! Vine briza si-o sa pierim! – tipa in gura mare, un bou cu ochii umezi.
-Criza, boule, criza! – caraia o cioara ragusita. La voi toate cuvintele incep cu "B"… Ca va e rusine cand sunteti mai multi, sa vi se spuna cu "C"!…
-Dar ce se intampla, nene lup! – intreba sfios iepurasul.
-E jale mare, piciule, jale mare! Cica o sa va jupoaie p-astia de-alde voi! Ai sfeclit-o pocitanie, ai sfeclit-o! – zise lupul cu coltii ranjind.
Si iepurasul o zbughi in fuga sa-si anunte familia… Bietul de el! Oricum, asta era soarta lui! Ca era criza sau nu!
Si animalele se adunara intr-o poiana mare, sa afle vestile. O hiena "hauia" de mama focului:
-Ce ne vom face, mai marii nostri, de pe urma carora mancam si noi, au sa piara! Vai de zilele noastre, unde vom ajunge! Plangeti gainilor, ratelor, oilor, caprelor si vacilor! Plangeti si temeti-va! Cine va va mai manca ouale, carnea, cine va va mai lua laptele! Si voi, boilor pentru cine o sa mai trageti la jug? Veti ramane cu totii fara de vreun folos pe lumea asta!
Se porni atunci un iures de cotcodaceli, macaituri, behaieli si tot felul de zbieraturi… care de fapt, confirmau cele spuse!
Un magar lua si el cuvantul… Era galagie mare si nu se auzea decat "ahi, ahi, ahi… iha!". Era cult bietul de el, ca citise mult la viata lui! Dar dictia… il cam trada! Magarul, toti stiau, se inhaita mereu cu cei de la putere si-i privea superior, pe cei "mici", care nu erau de acord cu ce spunea el. Ba, le mai dadea si cate-o copita celor care il enervau! Cu "aia mari", alta era treaba! Era mereu gata sa le poarte poverile! Ca mai iesea acolo… una-alta!
Prin preajma nimeni nu vazuse barza! Normal! Ea pe picior mare, barzoiul pe picior mare, copiii, asijderea!
Nici ursul nu participa! El, blana, sotia blana, copiii… ce sa mai vorbim!
Broasca testoasa era plecata, cu casa cu tot! Intr-o padure mai indepartata, pe o plaja superba la "apa cea mare"… De altfel, se stia ca fiecare din neamul ei era dotat cu casa corespunzatoare. Si-avea bunica-sa o casoaie… Ca de! Traia de cateva sute de ani!
Un raget cumplit facu vacarmul sa dispara. Era insusi regele animalelor:
-Linisteee! Linistee!… Intru-cat mare nenorocire s-a abatut asupra padurii noastre dragi, de azi inainte, pentru a supravietui, va trebui ca fiecare animal care ne-a adus foloase pana acum, sa trimita la visteria padurii doi-trei membri din familia lui… pentru inceput! Nu va nelinistiti! Ii vom sacrifica pentru binele nostru…
Marele sfetnic, un lup batran, se apleca la urechea leului si-i sopti:
-Al tuturor, Maria Ta, al tuturor!
-Asa, asa! – ragi un pic nervos leul. Caci binele nostru e… bine pentru toti, animalelor! Ce v-ati face voi , fara noi! V-ati manca intre voi, fara nicio lege! Si ar fi anarhie, care va sa zica! Si asta e planul nostru, facut de cei mai mari experti ai padurii! Ca sa ne salvam…
La auzul cuvantului "salvam", animalele izbucnira in urale. Fiecare pe limba lui! Cel mai tare tipau boii, vacile, oile, gainile si ratele! Adica principalii contribuabili… Discursul leului le domolise teama!
E adevarat ca la acest plan participasera experti de renume, unii adusi de departe, de peste mari si tari! Erau membrii marcanti, lupi, tigri, sacali, hiene… Erau si cativa porci! Animale culte si destepte, scolite in mari paduri "de pe-afara"!
Apoi lua cuvantul Patriarhul Cucuvea, marele preot, care cu mareata lui iubire ii binecuvanta pe cei care, de fiecare data, erau serviti la ospete, de mai-marii zilei. Fara ritualul lui, erai "nimeni"… adica, nu puteai fi servit la ospat! Si, ce erai, daca nu… un paria!
Patriarhul le vorbi suav, de le merse tuturor la inima, facandu-i sa inteleaga ca numai adevaratele animale pot intelege maretia acestui plan. Iar sacrificiul fiecaruia va fi pomenit in vecii vecilor si aici pe pamant, si dincolo, in "padurea raiului vesnic verde"! Iar care nu va asculta si nu se va supune va fi considerat "un tap negru", si flacarile din "prapastia fara fund", il vor inghiti…
Si fiecare din multime dadu din aripi, din copite sau din coada intr-un semn anume, sfant si de necugetat, lasat din mosi-stramosi, intru incuviintare…
Iar mai-marii padurii stiau ca legea padurii poruncea: "Manaca-l pe celalalt, caci altfel vei fi mancat!" Si se mai mancau si ei intre ei. Dar, cei mai multi sacrificati erau bietele dobitoace de… rand!
Lua cuvantul, apoi, cine altcineva decat Marele Porc, vistiernicul-sef, fara de care nimic nu misca in economia padurii. Se spunea ca insusi regele leu il asculta. De ce? Marele Porc era un mare cunoscator. Punea si dadea jos chiar si regi, daca voia! Asa putere avea! Ca lei, slava cerului, doar asta ii era meseria! Multi asteptau sa-i ia locul regelui!
Marele Porc explica in cateva guitaturi seci, cum sta treaba! Nimeni nu-l intelese, dar nimeni nu avea pretentia sa o faca! Era doar un mare expert! Ce sa inteleaga bietul animal sacrificabil… Marele expert conducea fraiele trezoriei padurii de… cine mai stie de cand!
-Si-acum, mergeti in ordine la casele voastre! – porunci leul, cu un raget autoritar si "dormiti" in liniste. Caci noi veghem pentru voi! Si nu mai pomeniti cuvantul asta urat :"criza", caci… nu este nicio criza! Vom depasi si perioada asta grea! Voi mereu ati stiut sa serviti padurea noastra draga…
"Mare iubitor de animale, regele asta al nostru!" – se auzeau admiratii ici-colo, mai ales printre gaini si boi…
"Padurea noastra", "binele nostru"… Nimeni nu-si punea intrebarea ce inseamna asta! Nici nu avea importanta! Atata timp cat unii erau "sacrificatii", iar ceilalti, mai-marii zilei "beneficiarii", insemna ca asa "TREBUIE"… Si daca asa stateau lucrurile din strabuni, doar nu era sa incalce cineva traditia! Oricum era INTERZIS! Iar cine indraznea sa o faca…
Undeva, printre copaci, la marginea poienitei un chip incruntat asistase la intreaga tarasenie. Se mai scarpina din cand in cand in cap, mai lacrima… Era un fel de animal, cum sa va spun, arata asa, cam ca omul de azi, doar ca… nu avea haine, ca animalele! Umbla in curul gol!
Dar atunci, animalele il numeau simplu… maimuta! Si era un fel de exilat ca nu se supunea regulilor sfinte ale padurii. Iar Marele Patriarh il gonise, din vremuri demult uitate! Nu a vrut el, si pace, sa dea acolo, spre sacrificare, cativa membrii din famile, asa cum faceau toate animalele, lunar. Pentru binele lor!…
Era hulit de toate animalele! Si el, omul le cam ocolea, sa n-aiba probleme!
Si omul nostru era considerat inferior, ca n-avea nici pene, nici blana, nu dadea lapte, oua si pe deasupra mirosea… altfel! Magarii, porcii si lupii nu-l puteau suferi deloc! Traia pe unde apuca si nici macar nu era bun de mancat! Asa ziceau toate animalele de cand fusese exilat!
Mai intra argat la cate vreun animal, pentru o bucata de paine uscata! Da, erau inca destule animale milostive, care dadeau cate o coaja uscata, omului! Si asta ii facea sa se simta mareti, ca ei dadeau, nu, o bucata de paine bietului om. Erau cei fara de care s-ar fi ales praful de intreaga padure. Ei detineau in proprietate intinderi mari din frumoasa padure. Iar fara ei, stapanii padurii, ce s-ar fi facut bietele dobitoace!… Cui ar mai fi adus vreun folos!
Legende care se pierdusera demult, spuneau ca in timpuri vechi, asa de vechi, caci nimeni nu mai stia, el, omul fusese … Regele! Regele padurii si al tuturor animalelor! Dar, deoarece devenise crud si neindurator cu animalele, acestea s-au rasculat si l-au alungat. Acesta era de fapt, adevarul despre exilarea omului. Si toate animalele au sters din limbaj cuvantul "OM", inlocuindu-l cu cel de "maimuta"…
Iar omul uitase si el in negura vremurilor ca este "OM" si nu… maimuta! Si acum traia mai rau ca animalele…
Omul care asistase la acea adunare se aseza pe un pietroi, ganditor. O lacrima i se prelinse pe obrazul drept… privea undeva, departe, departe… Privea spre cer!
Deodata, omul se ridica in picioare cu bratele larg deschise si scoase un urlet infiorator, de se cutremura intreaga padure:
-Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!