Mi-am propus sa nu mai scriu la nervi pe acest blog, insa uneori realitatea e atat de enervanta incat n-am ce-i face.
Pe scurt: Victor Socaciu (ex menestrel, actual parlamentar PSD) are si el nevoie sa se bage in seama si sa-si justifice salariul de parlamentar si depune un proiect de lege conform caruia filmele straine nu vor mai fi subtitrate, ci dublate de-a dreptul in limba romana. Scopul declarat al initiativei: protejarea limbii romane de importul de cuvinte straine, 'auzite' in filme si preluate ca atare de tineretul asta odios.
Au scris deja pe aceasta tema atat Paginademedia, cat si PRWave, basca Adevarul si alte ziare. Toti au pus accentul pe faptul ca o astfel de lege ar strica iremediabil placerea de a urmari un film in limba originala (fie ea engleza, fie ea alta limba, este imposibil ca un actor roman de mana a doua sa redea inflexiunile din vocea actorului original!), dar mai mult, ar reprezenta si un handicap major pentru generatiile tinere, care astfel nu ar mai avea un contact natural cu limba cea mai importanta actualmente in lume, engleza.
Unii arata spre germani, italieni si francezi, care isi dubleaza filmele. Eu propun sa nu importam toate tampeniile occidentale doar pentru ca acestea exista – tocmai de aceea nici francezii, nici germanii si nici italienii nu reusesc sa se descurce cu engleza, fiind handicapati din start atunci cand sunt pusi sa concureze cu un roman pentru un post cu greutate regionala la o multinationala.
Dar mai presus de toate propunerea de lege se bazeaza pe o discutie veche de cand lumea, de care am mai scris de cateva ori: are sau nu limba romana nevoie de protectie? Trebuie sau nu izolata limba romana de importul de cuvinte americane, franceze sau de alta natura?
Falsa problema a limbii romane
Va mai amintiti de gat-legau, nas-suflau si alte aberatii asemenea? Socaciu nu face decat sa continue pe acest filon stupid, complet impropriu limbii romane si poporului roman. Care limba romana este exact asa cum este si poporul, rapid inghititoare de elemente straine, pe care le preia, le adapteaza sau le integreaza in perioade foarte scurte de timp in vocabularul propriu, un vocabular foarte bogat, de altfel.
Sa incerc sa explic, poate cineva intelege: dacii ne-au transmis noua foarte putine cuvinte (sub 300), tocmai pentru ca au acceptat limba latina si au folosit-o intensiv. Apoi amalgamul ala de populatie latinizata de aici a acceptat la fel de repede cuvintele slave, unguresti, ba chiar numele cumane si pecinege, astfel incat prin secolele X-XII, cand apar primele formatiuni statale valahe, exista deja un fond lingvistic destul de stabil, in care latinitatea juca un rol majoritar dar nu era catusi de putin absoluta, avand in vedere ca toate scrierile erau in slavona, apoi chiar daca in romana, erau scrise in chirilica, intr-o matrita de gandire slava! Avem pana la 20% din cuvinte importate direct de la slavi! Au urmat influentele germane, turcesti si grecesti. Culmea e ca majoritatea acestor cuvinte importate de la straini au o importanta majora in ceea ce facem zi de zi. De la cartoful si berea nemteasca, la denumirile grecesti si turcesti din bucatarie, la denumirile obiectelor din baie si asa mai departe.
Dar mai presus de toate, aproape 40% din cuvintele romanesti de astazi sunt neologisme, adica expresii si cuvinte importate de limba romana in ultimii 150 de ani! Iar ele provin din, n-ati ghicit, franceza si italiana! Engleza e sub 1% din vocabularul romanesc, chiar daca in ultimele doua decenii majoritatea neologismelor au provenit din acest izvor, in special legat de tehnica, de comunicatii, de tot ce e modern pe lume (dpdv tehnologic).
Exista asadar o falsa problema a anglicizarii limbii romane, a 'poluarii' ei cu cuvinte englezesti, o falsa problema a protejarii acestei limbi oricum compozite de un proces care de fapt a adus-o pe lume asa cum este ea astazi. Ea exista asa cum este tocmai pentru ca intre 1850 si 1940 lingvistii romani au fost suficient de destepti incat sa lase sa intre in vocabularul romanesc limitat (tipic unei culturi rurale cu orizont cultural limitat) cuvinte straine care descriau lucruri noi, actiuni noi, realitati noi. Pe larg, vedeti un articol excelent din Romania Libera (atentie, are 3 pagini). Pe de alta parte, ea exista asa cum este pentru ca cei care s-au ocupat de cultura si limba romana au fost oameni mai atenti la modul in care folosim ce avem decat la modul in care ne ferim sa importam ce nu avem.
Mai e o alta falsa problema, si anume cea a scrierii fara diacritice, dar de aia nu ma leg acum.
Adevarata problema a limbii romane
Marile probleme ale limbii romane de astazi nu stau in importul de barbarisme englezesti (i.e. cuvinte importate in scrierea din limba originala, care sunt pronuntate in fonetica limbii originale si nu mai sunt adaptate in romana primind gen gramatical) ci in halul in care este siluita aceasta limba de catre poporul de rand. Nu snobismul elitelor este problema, ci absenta unor pedagogi care sa iubeasca limba asta si sa o predea ca atare unor elevi oricum decerebrati.
Ma uit peste site-urile de gen referate.ro sau altele asemenea, de unde isi trag seva copiii de astazi si ma ingrozesc: nu e vorba doar de agramatismul fara limite al celor care scriu astfel de referate, ci mai ales de lipsa totala de conexiune intre copii si operele literare romane. Pur si simplu nimeni nu mai sta sa citeasca de placere un Sadoveanu, un Rebreanu, un Eminescu, un Barbu samd. Nu, ci opera acestora este despicata intr-un limbaj de lemn provenit probabil de la o mana de critici literari obscuri care au reusit inimaginabilul: sa tampeasca definitiv generatii intregi cu recenzii pretentioase si pretioase scrise intr-o limba romana dedicata mai degraba soarecilor de biblioteca, nu copiilor de 10-18 ani, care ar trebui sa iubeasca scrierile romanesti, nu sa le priveasca clipind din ochi, fara a putea sa le inteleaga cumva.
Cum sa iti placa Eminescu, daca in loc sa citesti poeziile sale stand in iarba sub un copac tu trebuie sa le inveti pe de rost, apoi sa emani din tine tot felul de interpretari – si alea invatate pe de rost – pe care nu doar ca nu le intelegi, dar nici macar nu rezonezi cu ele? Cum sa il iubesti pe Nichita cand in loc sa te duci cu prima ta iubire in spatele scolii, sa stai cu ea in brate si sa-i citesti un Ce bine ca esti, sau Tinerii, sau o Leoaica tanara, iubirea, tu trebuie sa stai drepti la scoala si sa scrii despre devenirea existentiala a geniului Stanescian exprimata sinergetic de catre … dar stati, ca pot cita direct din ce invata elevii astazi si din ce scriu, ca roboteii, la scoala:
Tema o constituie consecintele pe care iubirea,navalind ca un animal de prada in spatiul sensibilitatii poetice,le are asupra raportului eului poetic cu lumea exterioara si cu sinele totodata.
…
Pronumele la persoana I,"mi","mặ","m",potenteaza confesiunea eului poetic in sensul ca poetul era constient de eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste,care-l „pậndise-n incordare/mai demult",dar nu se astepta ca acesta sa fie atat de puternic,sa aiba atata forta devastatoare,"mi-a sarit in fata","mi i-a infipt in fata","m-a muscat(…)de fata"
Pentru mai multa odiosenie, cititi pe indelete sursa acestor ineptii.
Cum naiba sa il mai inteleaga un copil, un adolescent, pe Nichita, daca este despicat atat de salbatic, daca ce a scris omul asta dintr-o imensa iubire de viata este transformat intr-un regurgitat sinistru si ininteligibil, vomat de-a dreptul in capul unor copii care drept urmare il vor detesta pe poet cu aceeasi forta cu care detesta matematica?
Pe scurt: limba romana e in pericol de implozie din cauza desprinderii complete a educatiei de realitate. Din cauza modului barbar in care generatii de profesori retardati au nascut generatii de copii retardati, impuindu-le capul cu jdemilioane de lucruri inutile, pretentioase si lemnoase, in loc sa-i lase sa respire frumusetea poeziei si prozei romanesti.
Am avut marea sansa de a fi invatacelul unei mari profesoare de limba romana, Luiza Stoian, care ne-a inculcat iubire fata de oamenii care au scris, care au trait, care au dorit sa comunice lumii ce au simtit si au vazut fara a ne obliga pe noi sa redam pe de rost toate aberatiile comunistoide ale unui sistem de invatamant care punea si atunci accentul pe redarea fara gandire, pe repetarea pe de rost a unor stupizenii fara limite produse de tot felul de frustrati fara talent in birourile unde se alcatuiau manualele scolare. Noi cantam la chitara poeziile lui Eminescu, in clasa!
Din pacate, nicio lege de tip Socaciu nu va duce la rezolvarea adevaratei probleme a limbii romane: faptul ca nu mai e o limba iubita de cei care o vorbesc. E o limba la fel de urata ca si tara asta, o limba de care toti cauta sa se dezica cat mai repede posibil – atat pentru ca nu o inteleg, cat mai ales pentru ca nu o iubesc, nu au de ce sa o iubeasca daca nu-si cunosc literatura proprie, daca nu isi citesc proprii scriitori, daca atunci cand apare un talent literar sunt primii care sa-l coboare in mocirla si daca atunci cand vine vorba sa se refere la propriile stele culturale nu sunt in stare decat sa debiteze niste banalitati infecte. Un popor care nu-si iubeste nici istoria, care n-are bunul simt sa-si mentina in viata conacele si castelele trecutului, care si-a ars de nenumarate ori cartile, dar care astazi e certat ca importa ca atare cuvinte din afara care ii sunt de altfel necesare pentru a relationa cu succes cu lumea larga.
Ma opresc aici, invitandu-l pe domnul Socaciu sa-si dubleze, mai degraba, cantecele in chineza. Poate asa va intelege de ce legea domniei sale nu face decat sa continue imbecilizarea unui popor mult prea grabit sa-si desfiinteze cu mana proprie identitatea.
ps. as vrea sa vad si eu un adolescent roman purtand un tricou cu Nichita Stanescu, in locul omniprezentului Che Guevara. Unul, macar!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!