Pasi prin Cetatea Cedoniei (Sibiu)
Lungime ~ 3 km. Autor: cojitza. DOWNLOAD: lista PDI-urilor si ruta.
Descriere circuit / traseu
De vei fi, vreodată, ispitit să treci graniţele cetăţii Sibiului, pregăteşte-te, călătorule, de lungă şedere. Ţi se vor întinde dulci capcane, mândre privelişti te vor dezmierda, vei adăsta în lungi popasuri. Până ce vei uita de tine. Dacă eşti cumva ursuz din fire, ori istoveşti degrabă, preschimbă-te călătorule. Intră în cetatea Cedoniei cu suflet surâzând.
Aşadar, mi te alături? Atunci ţine pasul.
Nu-i aşa, prietene, că oraşul meu pare a se întrupa omeneşte? Mie, la fiecare întâlnire, îmi dă puteri noi. Vei băga de seamă: e ca o suflare umedă când în tine e arşiţă, ori ca o atingere fierbinte când în tine e ger.
Treci, în pas vioi, pe lângă Hala Măcelarilor (azi Casa Artelor) şi te pomeneşti pe Podul Minciunilor . Arcuit ca un cer. Aici, stai drept şi priveşti în tine! Împrejur, case multicolore, cu faţade proaspăt zugrăvite. Ochiul tău însă ţinteşte sus, la Turnul Sfatului (foto, foto). "Marcă" a Sibiului, îl ştii deja din cărţile poştale ilustrate. Era, cândva, turn de apărare, el vestea stingerea şi începutul veghii de noapte. De aici, din vârf, vedem întreg Sibiul, iar undeva departe, în ceţuri, cohorte de emigranţi de pe Mosel şi Rin, venind să cultive pământul şi să apere hotarul de urgia cumană. Pe steagul lor, falnice slove: "ad retinendam coronam" - pentru apărarea coroanei.
Piaţa Mică, ocrotită de Turn, adăposteşte an dupa an Târgul olarilor (video). Ulcele vesele, sfeşnice grave, blidare cu şi fără blide, găinuşe gureşe glăsuind din ceramică, puşculiţe cu noroc. La ce să te uiţi mai întâi: la palmele meşterilor făurari, la truda ori la veşmintele lor? Severa ţinută săsească, port alb-negru din Sălişte. În veacul al XVI-lea, signor Giovanandrea Gromo, vremelnic trecător pe la noi, rostea vorbe netrecătoare despre femeile din partea locului: "frumoase şi oneste". Grazie, signor Giovanandrea!
Amice, dacă n-ai ostenit, să alergăm spre altă piaţă, ce nu se închide niciodată: e piaţa cu nume de jude regal - Albert Huet. Conte al saxonilor, l-a însoţit în 1596 pe Mihai Viteazu cel ucis mişeleşte. Ce mai vuiet în Piaţa Huet! Liniştit, ceremonios zvon de orgă. Din 78 de registre. De lângă paşii tăi se înalţă, atingând cerul, Catedrala Evanghelică. La temelia ei se află o bazilică romanică. Lumina soarelui trece pieziş prin vitralii, neizbutind să te însenineze. Simţi, aici, "spiritul luteranismului, cu atâtea lumeşti întretăieri, dar şi sufletul echilibrat al sasului fără mistice înclinări" (Al. Dima).
În ferula bisericii, un îngheţat mausoleu cu pietre de mormânt: iată-l pe Voievodul Mihnea-Vodă al Munteniei, tăiat de potrivnici pe treptele bisericii, la 1510. În curte, solemnă, statuia episcopului Teutsch, privind spre nepăsătorii liceeni. Dinspre biserică, pe sub bolţi, răzbate subţire sunet de flaut: "Cântă-mi din nou din Dietrich Buxtehude,/ Bătrâne cantor smuls din veacul meu!/ În turn acuma nimeni nu ne-aude,/ Stăm muţi în el doar noi şi Dumnezeu". E Radu Stanca - poetul - "mai încăpător decât o rană". Pietrele de pe caldarâm îţi întorc în auz pocnetul uşor al sandalei, coridoare de lumină se deschid spre tine. De sus, solzii ţiglelor îţi zâmbesc lucios, iar lucarnele de pe acoperişuri îţi fac - complice - cu ochiul. Dacă soarele ţi s-a furişat în sânge, poposeşte - o clipă - în răcoarea bisericii. Băncuţe liniştite, rozarii cu rugi. Rezonanţe prelungi de orgă şi fastul de palat nobiliar te vor ajuta să uiţi că afară e alt Timp.
Tic-tac-ul grăbit al ceasornicului îţi arată zelos: e tihna prânzului. Nimic mai potrivit decât să te strecori neobservat în zarva Pieţii Mari. Aici, cândva, se ţinea târg de săptămână. Carele, înşirate în faţa privirilor iscoditoare ori leneşe ale cumpărătorilor, îmbiau cu poveri de roade ale ţăranilor români şi saşi. Locuitorii oraşului, neguţători evrei, slugi, copii împieliţaţi, ţigani cu troace şi fluiere. Preţul - de nimic. Înainte cu 400 de ani, comerţul din Orient trecea prin Transilvania, de unde negustorii îşi duceau mărfurile până departe, în Germania, până la Veneţia, sus, în Polonia şi Rusia, şi prin Moldova şi Muntenia, până la Marea Neagră şi la Constantinopol. Ce vremuri, amice!
Zarva pieţii se stinge deodată. Ropotul ploii ne alungă sub streşini, prin ganguri. Tresar: aici a fost înfipt stâlpul infamiei. Aici a căzut, cu zgomot, capul comitelui von Harteneck, la 1703. Eşafoade, temniţe, arderi pe rug, scurtări de ţeste, ca în coşmarele Inchiziţiei. Marele Ring - ce martor tăcut! Vremuri de temut, când iarba uitase să mai crească în rondouri.
Cu chipul spre Piaţă, ne invită să-l privim Palatul Brukenthal, înălţat la sfârşitul veacului al XVIII-lea, primul Muzeu din istoria culturii româneşti. Edificiul baroc adăposteşte, nu fără trufie, galerii de arte frumoase, colecţii de artă bisericească, o biblioteca impresionantă. Monumentala clădire a găzduit, în sala festivă, în seara zilei de 6 iunie 1783, o reuniune cu neuitat răsunet, căci era prezent Împăratul Iosif al II-lea. În biblioteca baronului von Brukenthal, tăifăsuiesc înţelept, legate în marochin, tomuri aurite: Goethe, Schiller, Herder, Voltaire (70 de volume), un comentariu teologic al lui Toma d'Aquino (1469). Celebra pinacotecă a baronului - cât dor de duh vienez, care-i tulburase tinereţea! Lucas Cranach, Hans Memling, Jan van Eyck, Peter Bruegel cel Tânăr, Jacob Jordanes, dar şi Johann Martin Stock (născut la Sibiu în 1742 şi mort la Sibiu, în 1800), autorul portretelor celor trei: Horia, Cloşca şi Crişan ("tumultus rusticani valachorum in Transilvania excitati author"), cu care a fost contemporan.
Lângă Palat, Casa Albastră din Piaţa Mare. Încă de la jumătatea veacului al XVIII-lea, spectacolele dramatice animaseră burghezimea oraşului. Pe la 1786-1783, aici aveau loc reprezentaţiile teatrale.
Eşti toropit, prietene? Mai trage-ţi sufletul.
Paşii se îndreaptă, necălăuziţi, spre edificiul - în stil gotic - al Primăriei Vechi (actual Casa Altemberger - Muzeul de Istorie). Clădirea a fost construită în ultimele decenii ale secolului al XV-lea de Thomas Altemberger, jude regesc şi primarul oraşului, devenind proprietatea Sibiului de la 1545. Grădina din spatele Primăriei era, altădată, (până spre sfârşitul secolului al XVIII-lea), loc de tortură a condamnaţilor. Purta un sumbru nume: grădina martirilor.
Trag clopotele la Mitropolie. E slujbă. Însoţeşte-mă. Smereşte-te, prietene, căci viaţa e deşertăciune. Mitropolia a fost durată la 1906, pe locul vechii capele greceşti. Are înfăţişarea Sfintei Sofia din Constantinopol. S-a desăvârşit, astfel, gândul Mitropolitului Andrei Şaguna: "... alesul lăcaş al Domnului consfinţeşte stăpânirea ortodoxă şi românească a Sibiului" (Al. Dima). Vocaţii ziditoare.
Aflat aici, dragă prietene, nu ocoli redacţia celei mai vechi "foi" din Sibiu: "Telegraful român" (1853), înfiinţată de Andrei Şaguna (info). În 1884, sub conducerea lui Ion Slavici, tot la Sibiu, apărea "Tribuna". Paşii tăi vor cunoaşte sfiala, urcând pe strada Mitropoliei: pe aici au trecut Avram Iancu, Nicolae Bălcescu. Barbaţii neamului acesta. Să ne pătrundem de istorie!
Deodată, un frison mă dezmeticeşte. Mă pomenesc în marginea parcului desprins de Corso - Palatul "Asociaţiunii", (azi ASTRA), vegheat de statuia furtunosului Bariţiu. După biserică, "ASTRA" era cea mai importantă instituţie naţională a românilor din Transilvania: tipărea cărţi de învăţătură pentru popor, pregătea prelegeri, susţinea o şcoală de fete cu internat, împărţea burse pentru elevi şi studenţi, patrona revista "Transilvania". Documente şi scrisori vechi îi sporesc valoarea. Slovele unor oameni de seamă: Andrei Şaguna, Avram Iancu, Timotei Cipariu, Gheorghe Bariţiu, I.L. Caragiale, Şt. O. Iosif ne trimit din nou la şcoală, în banca întâi.
Cu sfiala învăţăcelului, rememorez numele celor care au întemeiat în 1943 Cercul Literar de la Sibiu: Ştefan Augustin Doinaş, Ion Negoiţescu, Cornel Regman, I.D. Sârbu, Nicolae Balota, Ovidiu Cotruş, Radu Enescu şi Radu Stanca, iniţiator al atmosferei de remarcabilă efervescenţă artistică şi spirituală. "Pe unde trec poeţii, răsar în urmă flori" - e gândul liric, din "Divertisment" al lui Radu Stanca. Blazonul său: "Zambila-n piept, tristeţea şi Sibiul" ...
Lumina amiezii ne abate paşii spre Zidul cetăţii cu cele trei turnuri de apărare. Ziduri prăbuşite peste falnica - altădată - cetate. Ochiul se plimbă în neştire, pipăie urmele celor 39 de turnuri care înconjurau în 1700 oraşul. Ziduri întărite, porţi, fortăreţe - asta frământa nopţile edililor până în veacul al XVIII-lea. Breslele, când nu trudeau, se luptau: Turnul Dulgherilor, Olarilor, Archebuzierilor. Meşteşuguri şi arme. Poate de aceea Papa Eugen al IV-lea a numit Sibiul "Oraşul Roşu" - temuta cetate de apărare a creştinismului împotriva Semilunei. "Oraşul nu ar putea fi cucerit decât prin foame sau prin nepăsarea cetăţenilor" - acestea sunt cuvintele, cu rost de "memento", ale lui Nicolaus Olahus, care se năştea la 1493.
"Atâta cer şi totuşi nu mi-e destul atât!" spunea Radu Stanca. Hai să pătrundem, amice, în foaierul Teatrului vechi (Sala Thalia). Zidit în rotonda turnului de fortificare, teatrul orăşenesc era altar artistic al Transilvaniei de acum un veac şi mai bine. A ars. Mistuit, în iarna lui 1949, de flăcări nepăsătoare, şi nu de arşita inimii actriţelor.
O pornim din nou către Piaţa Mare şi ajungem la faimosul Colegiu "Gheorghe Lazăr", stăruind aici din 1898. La orele de literatură se abureau ferestrele de atâta bucurie. La orele de geometrie - suferinţă fără leac. Desenam cercuri, haşuram unghiuri, coloram totul, memoram - nimic…
Mă tem, prietene, că nu vei pricepe îndeajuns de ce îţi înşir toate astea. De Sibiu mi-e dor chiar şi atunci cand îl cutreier.
E prea plin ulciorul, bea şi tu!
De ce eşti descumpănit, ridică-ţi privirile către văzduh. Numai să pricepi - întrucâtva - mersul norilor, vămile paserilor, liniştea. În fotografii zâmbindu-ţi de-atât de departe, te socoţi exilat. Dar oraşul te cucereşte treptat, păstrându-te pentru totdeauna. Orgolios, Sibiul se doreşte gazdă de viaţă lungă, precum vinul bun (tururi virtuale).
Iar tu fii fericit, trecătorule !
Prelucrare dupa "Scrisoare tandră către un călător grăbit", Doina Florea in "Sibiu - ghid cultural-turistic", dr. A. Avram, V Crisan, editia a II-a, ed. FF Press Bucuresti, 1998
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!