Copilului din tine cu zambet
Micul Print
Micul Print al lui Antoine de Saint Exupery a fost, este si va ramane cartea care m-a invatat foarte multe.....una dintre cartile mele de capatai.....
Am descoperit-o foarte tarziu, abia in clasa a 11-a, dar pe cat de "mare" eram pe atat de mult m-a facut sa mai copilaresc putin si sa imi dau seama ca multe lucruri se schimba doar atunci cand noi le dam voie....
Imi aduc aminte de acel om-copil, care este Micul Print, pe care l-am citit de 10 ori cred si mereu imi mai da cate un sfat si imi mai arata ca ceva nu e in regula in modul meu de a gandi....
Uneori ma intreb daca am ajuns si eu un "om mare" asa cum spune Exupery, pe care dorinta de a avaea o cariera il ruineaza!? Alteori ma surprind privind la stele si gasind una mai stralucitoare si ma gandesc ca poate fi steaua Micului Print. Si atunci nu pot sa nu ma intreb:oare ce mai face floarea printisorului? Oare e la fel de plina de sine si mandra de cei trei spini ai sai? Am invatat eu oare, ceea ce floarea stia inca de pe atunci?!"trebuie sa rabd doua- trei omizi daca vreau sa vad fluturii" sau ceea ce Micul Print a priceput: " N-am fost in stare sa pricep pe atunci.Ttrebuia sa o judec dupa fapte nu dupa vorbe."[...] " Trebuia ca dincolo de bietele ei siretlicuri sa ii presimt duiosia, Florile sunt atat de ciudate!Dar eram prea tanar ca sa stiu cum s-o iubesc." Apoi gradina cea mare plina de flori, asemeni florii Micului Print....E atat de adevarat ca "ochii nu pot patrunde miezul lucrurilor" si ca "limpede nu vezi decat cu inima".....Apoi Micul Print m-a invatat ca "nu se poate trai fara culoare, poezie si dragoste"....atat de mic si totusi atat de intelept!...Si nu in ultimul rand, vulpea si ritualurile ei, responsabilitatea fata de ceilalti si faptul ca "nu cunoastem decat ceea ce imblanzim".. Si oamenii "care nu se stie niciodata unde ii poti gasi. Ii poarta vantul. Ei nu au radacini si asta ii stajeneste mult." ....am invatat atatea de la tine Mic Print.....!!!
Copilul din mine este inca acolo, cuminte, asteapta...Odata va sosi ziua in care voi pieri singura intr-un pustiu si atunci stiu ca se va apropia tiptil de mine si ca nu ii voi simti prezenta pana cand respiratia lui nu va atinge usor maneca mea. Atunci pe o foaie alba creionul meu va desena...ceva... nu stiu ce...nu am desenat niciodata serpi boua care au inghitit un elefant....atunci, demult desenam, casute, pisici si copii.....ceea ce stiu e ca o voi face destul de incet,. cat mai incet posibil pentru a-l tine cat mai mult timp..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!