Copilul de șapte ani al "supraviețuitorului" Bear Grylls a salvat o fetiță de la înec
Talentele prezentatorului emisiunii "Tehnici extreme de supraviețuire", difuzat de Discovery Channel, britanicul Bear Grylls, se răsfrâng și asupra fiului acestuia de doar șapte ani, Jesse.
Potrivit "Daily Mail", Jesse a salvat vineri o fetiță de la înec, după ce aceasta căzuse într-un râu. "Copiii erau la marginea unui râu, iar fetița a căzut în el", a povestit Grylls. "Eu nu eram acolo, iar povestea devine din ce în ce mai uluitoare pe cât mi-o repetă, dar el a salvat-o și era foarte mândru că a târât-o afară din râu", a mai spus vedeta de televiziune.
Grylls, în vârstă de 37 de ani, cunoscut drept un supraviețuitor care-și duce meseria la extrem, de parcă ar sfida moartea, a mai spus că este îngrijorat de modul în care emisiunea lui îi influențează pe cei trei copii, Jesse, Marmaduke (5 ani) și Huckleberry (4 ani). "Directorul de la școala lor m-a luat deoparte și mi-a spus: «E grozav că ei ar putea să știe cum să scoată ușa de la un elicopter și să supraviețuiască unei mușcături de șarpe, dar ar fi grozav dacă s-ar concentra ceva mai mult pe matematică»", a explicat Bear.
Citiţi mai mult: Copilul de șapte ani al "supraviețuitorului" Bear Grylls a salvat o fetiță de la înec - Vedete > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/copilul-de-sapte-ani-al-supravietuitorului-bear-grylls-a-salvat-o-fetita-de-la-inec-941982.html#ixzz1XiHqqYRP
EVZ.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!