Despre prieteni(e)
Am auzit nu de puține ori apropiați, cunoscuți, amici povestind despre „prieteni". „Am un prieten care…"; „un prieten de-al meu…" sunt doar câteva exemple de începuturi de astfel de povești.
Am cunoscut (am fost și colegi de apartament) acum vreo 10 ani un băiat fain, care mi-a spus o vorbă ce mi-a rămas în minte: „Băi Vladi, să știi că prietenii adevărați sunt ăia pe care ți-i faci în copilărie". Pe unul din prietenii mei îl cunosc de când avea 3 ani, iar eu 5.
Altcineva îmi spunea că este mai importantă iubita decât prietenii. Cei din urmă „vin și se duc". Este o opinie. Personal, le consider două categorii de persoane total diferite (deci și relațiile cu ei sunt diferite). Fetele/femeile care se așteaptă să fie mai importante decât prietenii sunt fie egoiste fie nu gândesc în profunzime. Iar prietenii care îți cer să renunți la timpul petrecut cu iubita ta în favoarea lor nu sunt prieteni. Veți vedea de ce spun asta.
Prietenii nu mint
Cel mai important principiu este, după mine, acesta. Nu poți clădi o prietenie pe minciună decât dacă ești un adept al falsei prietenii și te complaci în această situație. Un prieten adevărat nu este ipocrit și, dacă are ceva să-ți spună, ți-o spune în față, fără ocolișuri, chiar dacă știe că nu vei fi deloc încântat de ceea ce îți spune. Nu îți spune că nu are bani, ci că nu poate să-ți dea; nu îți spune că nu poate ieși în oraș pentru că e obosit, ci că vrea să iasă cu iubita lui (dacă te superi din asta, înseamnă că nu ești prieten – vei vedea pe parcursul articolului de ce); cu alte cuvinte, nu spune „nu pot" decât chiar atunci când nu poate.
Un alt aspect ar fi, aici, „minciuna gratuită", fenomen pe care l-am observat cel mai frecvent în cazul fetelor (îmi cer scuze celor care se simt vizate- nu sunt misogin, este un fapt observat și atât): „vai, ce bine îți stă culoarea asta la păr!" sau „vai, ce bine te prinde rochia asta nouă" sunt doar câteva exemple. Dacă nu îți place sau, pur și simplu nu ai o părere anume despre noua înfățișare (noul „look", cum se spune mai nou) a celei pe care o consideri prietenă, de ce să spui astfel de lucruri doar ca să o faci să se simtă bine? Eu unul cred că i-ar prinde mai bine o părere critică- o va ajuta să arate cu adevărat bine pe viitor.
Prietenii nu fură
Nu cred că are sens să detaliez prea mult aici. Mă voi folosi doar de 1 exemplu personal: pe când aveam 15 ani, în cercul nostru de prieteni era un băiat cu vreo 3 ani mai mare ca noi, el era „jupânul". De foarte multe ori ne cerea lucruri „împrumut" dar „uita" să le mai și dea înapoi și de fiecare dată găsea scuze. După un timp am decis (eu cu Neluțu, pe atunci) că este cazul să ne separăm de el. A fost un moment dificil, a fost un început de scandal, însă până la urmă s-au liniștit lucrurile. Am rămas buni amici cu el, când ne întâlneam mai povesteam, însă nu mai ieșeam împreună.
Un adevărat prieten îți cere ceva, dacă are nevoie și nu va pofti niciodată la ceva ce știe că este al tău- cel mult își va dori ceva la fel/asemănător și te va întreba cum poate intra în posesia acelui ceva. Pentru că relația de prietenie este mai importantă decât orice obiect, orice fată/băiat (a se citi „prietena prietenului"/„prietenul prietenei").
Prietenii nu se jignesc
Știm cu toții că între prieteni sunt permise tot felul de glume, mai mult sau mai puțin răutăcioase, mai mult sau mai puțin ofensatoare. Tind să cred că adevărații prieteni au simțul măsurii când vine vorba de glume și evită jignirile și/sau atacurile la persoană (acestea au loc în special în cazul conflictelor de idei). Desigur, mici „înțepături" există și în cercul nostru, de cele mai multe ori legate de porecla fiecăruia sau de un defect acceptat de către cel vizat. Cel mai frumos este că toți ne amuzăm, inclusiv cel vizat.
Prietenii nu se jignesc fiindcă nu se consideră superiori cu nimic unul față de celălalt și nici nu vor să se „dea rotunzi" în fața unor terțe persoane prin accentuarea defectelor prietenilor.
Prietenii sunt lângă tine când ai nevoie
Cel mai frumos și, în același timp, ciudat, este că sunt lângă tine fără să le ceri. Prietenii „simt" când ai o greutate și fac tot posibilul să te ajute. Pentru mine, unul, în cel mai greu moment pe care l-am trăit până acum, a fost de ajuns să ies cu ei la o bere (sau mai multe?) și să povestim tot felul de amintiri de pe la 14-15 ani și să râdem de ce prostii făceam atunci. Faptul că i-am simțit atunci lângă mine m-a ajutat teribil. Le-am mulțumit din suflet atunci, le mai mulțumesc o dată.
Foarte important mai este faptul că un prieten nu-ți va cere niciodată socoteală (nu-ți va „scoate ochii") pentru ajutorul acordat și nu va aștepta să te revanșezi. Undeva în subconștient (sau în sufletul lui, poate) știe că te vei revanșa. Însă nu de asta te ajută, ci pentru că el se simte bucuros că poate să te ajute. Adevărații prieteni au spirit de sacrificiu, aș zice.
Ca o concluzie
Poate că unii dintre voi se vor întreba: „bine, dar ce sens are toată împărțirea asta? Cu ce îl ajută pe băiatul ăsta și cu ce mă ajută pe mine?" Pe mine m-a ajutat foarte mult să-mi dau seama cine îmi este prieten și cine nu. Este un filtru foarte bun care, de obicei, mă ajută să consum cât mai puțin din timpul meu cu oameni care nu îmi sunt prieteni (au avut ocazia să arate acest lucru). O zicală spune că nu ne alegem noi prietenii, ci ei ne aleg pe noi. Ei bine, pe mine aceste principii (și alte câteva care mi-au scăpat, cel mai probabil) m-au ajutat să-mi aleg prietenii cel puțin în aceeași măsură în care ei m-au ales pe mine. Sunt puțini, vreo 6-7 la număr (cu unul din ei nu am mai vorbit de mult timp, dar îmi este în continuare la fel de drag), dar sunt oameni la care țin foarte mult și știu că, cu oricare din ei aș merge pe o insulă pustie, am petrece o vacanță mai mult decât memorabilă. 
p.s. completările cititorilor la cele de mai sus sunt mai mult decât binevenite. Și NU mă întrebați dacă vă numărați printre prieteni; refuz să răspund la această întrebare. Adevărații mei prieteni știu singuri care sunt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!