Taxe pe sănătatea birocraţiei | Editorialul zilei | Tribuna

http://www.tribuna.ro/stiri/editorialul-zilei/taxe-pe-sanatatea-birocratiei-63511.html

EDITORIAL TRIBUNA

Taxe pe sănătatea birocraţiei

Recentul scandal cu desfiinţarea spitalului din Cisnădie (şi a altor din ţară), desfiinţare făcută exact ca în bancul ceauşist cu iepurii şi urechile – iepurii din România au fugit în masă în Iugoslavia pe motiv că s-a hotărât că toţi care au mai mult de două urechi li se vor tăia. „Şi ce-i cu asta, întreabă grănicerul, că toţi aveţi două urechi?”. „Da, dar ăştia întâi taie, apoi numără” – a adus din nou la mulţi români în minte întrebarea „Pentru ce plătim taxe la sănătate?”. Exact la asta ne gândim şi noi. Ni se trage din salariu contribuţia aceea de 5,5 la sută, pentru că, aşa cum înţelept a spus ministrul de resort Cseke Attila, „Sănătatea costă”. Evident se referea la sănătatea sistemului birocratic din România, unul dintre cele mai stufoase şi mai cheltui­toare din Europa, cel puţin. Da, ştim că paralele noastre „de sănătate” se duc pe salarii de şefi, şefuleţi, şi restul funcţionărimii, cu toată logistica aferentă: calculatoare performante, aeroterme, impri­mante, topuri de hârtie, maşinuţe de serviciu. Se mai duc pe pro­grame şi campanii interesante care mai mult sperie lumea decât rezolvă ceva. În fine, locurile unde ajung cei mai puţini bani ai contribuabilului sunt exact cele de care acesta are nevoie: spitale, farmacii, medici.
Acum, sincer, nu simţim cu nimc faptul că plătim birul sănătăţii. Dacă mergi la medicul de familie pentru o hârţoagă necesară pe undeva, plăteşti. Dacă vrei analize, plăteşti. Dacă mergi la spital la o consultaţie, medicul specialist te plimbă puţin cu vorba, apoi te trimite lejer să faci antecameră la cabinetul său privat, că, vorba etnicului „să mănâncă şi gura lui ceva”. Condiţiile din spitalele publice româneşti sunt ca în filme, dar nu spunem de ce factură. Mâncarea din acelaşi spital face o concurenţă teribilă celei din armata de pe vremea lui Ceauşescu, tehnica este ca vai de ea, ba chiar şi unele diagnostice şi tratamente sunt date/făcute parcă aşa, „la bâză”. De multe ori este nevoie ca hrana să fie suplimentată din traistă, la fel ca pansamentele sau seringile. Plus că, dacă am aduna toate ştirile de pe durata unui an cu ororile ce se petrec în instituţiile de sănătate din România, ar ieşi un horror greu de difuzat la cinematografele normale. Pentru toate acestea, plătim, nu? Pentru că sănătatea costă, nu? Da, în România mileniului 3, sănătatea e pe cale să devină un lux, la fel ca maşinile de fiţe ale fotbaliştilor ori ale fiilor de patroni, ca vacanţele în Caraibe ori Seychelles, la fel ca o noapte la cazinou. Diferenţa este că cei care plătesc pentru Lambor­ghiniul acela, plaja aia cu palmieri ori Fulu de aşi cu popi în coadă chiar le primesc. Pe când taxele noastre de sănătate întreţin sănătatea biro­craţiei din sistemul cu acelaşi nume.
Apropo, ne-am bucura ca pe funcţionarii din minister ori din instituţiile conexe să-i cuprindă, aşa o nevoie urgentă de tratament medical atunci când sunt, să zicem, - prin absurd - printr-un sat de pe Hârtibaci ori Târnave, la vreme de ploaie şi noroaie de nici cu tancul nu poţi ajunge acolo, necum cu o ambulanţă, să vedem atunci ce opinii reformatoare au. Nu o dorim din ură, ci de curiozitate. Atunci vor vedea şi ei cum o duc cei pentru care „sănătatea costă”. În rest, ce să mai spunem, oameni buni, decât sănătate...