miercuri, 30 martie 2011

Copil "rau" si prost-crescut sau copil cu ADHD?

autor: Mihaela Stanescu

Sunt acei "copii-problemă" din care orice şcoală are cîteva exemplare: slabi
la învăţătură, incapabili să se concentreze, mereu agitaţi, adesea agresivi,
sunt un coşmar pentru profesori, pentru colegi, chiar şi pentru propriii
părinţi. Sunt categorisiţi, cel mai adesea, drept extrem de prost educaţi,
"obraznici" şi iremediabil "răi", iar familiile şi profesorii dau vina unii
pe alţii şi aşteaptă unii de la ceilalţi rezolvarea situaţiei. Dar dacă
lucrurile sunt altfel decât par? Dacă aceşti copii nu au, în realitate, o
problemă de educaţie, ci o problemă medicală?


"Acceptă-mă, înţelege-mă, învaţă-mă" este numele unui proiect amplu şi
ambiţios: un parteneriat pentru identificarea şi managementul cazurilor de
ADHD, între Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
(MECTS) şi Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog (CNSMLA),
cu sprijinul companiei Lilly. Odată acceptat faptul că problema există,
şcoala şi medicii specialişti îşi dau mâna pentru integrarea în comunitatea
şcolară a copiilor cu ADHD.

Parteneriatul va facilita profesorilor şi educatorilor accesul la informaţii
despre ADHD, în scopul înţelegerii cauzelor, manifestărilor şi a
modalităţilor de tratament ale acestei tulburări.

ADHD - sindromul de hiperactivitate cu deficit de atenţie, sau tulburare
hiperkinetică cu deficit de atenţie - este o tulburare controversată; unii
susţin că nu e vorba despre o problemă înnăscută, ci de una indusă de modul
de viaţă modern, în care aditivii alimentari ar avea un mare rol; alţii cred
sincer că e vorba despre o boală care trebuie tratată cu medicamente
specifice; alţii se tem de o astfel de medicaţie, iar alţii, în fine, susţin
că, de fapt, nu există nici o boală şi
(...)

Citeste in continuare pe:
http://www.descopera.ro/stiinta/8104477-copil-rau-si-prost-crescut-sau-copil
-cu-adhd

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sint moderate!

ShareThis

Notiţă: Site-ul oficial al cercetaşilor sibieni, cu programe şi activităţi, legături etc. s-a mutat la adresa: scouts.ro.
Aici te afli pe un blog de uz intern şi neoficial al cercetaşilor sibieni, cu resurse din domeniile interesante pentru ei sau părinţii lor.

Publicitate

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails
what is my ip address?