el-program-educativ-prin-care-copiii-descopera-ca-stiinta-poate-fi-distracti
va
Începând cu 21 martie 2011, de la ora 13.00, şi până pe 30 aprilie, în
cadrul emisiunii "Vânătorii de mituri", va fi inclus un proiect special
numit "Ora de...
Începând cu 14 martie, elevii de la 10 şcoli din Bucureşti vor descoperi ca
ştiinţa e extrem de distractivă, prin intermediul programului educativ "Ora
de Ştiinţă". Iniţiat de către Discovery România, în parteneriat cu
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi cu sprijinul companiei Fun
Science, programul se va desfăşura sub forma unor lecţii de fizică
interactive, cu demonstraţii şi experimente amuzante, susţinute de o echipă
de moderatori şi educatori experimentaţi.
Special conceput pentru elevii claselor a V-a, programul va fi derulat în
intervalul 14 martie - 15 aprilie în zece şcoli din Bucureşti. Pe parcursul
orelor interactive, elevii vor avea şansa să devină "mici oameni de ştiinţă"
şi vor participa activ la reproducerea unora dintre cele mai interesante
fenomene din mediul înconjurător. Lecţiile vor fi conduse de "Profesorul
Trăsnit", un moderator experimentat care va jongla cu noţiuni diferite din
fizică, chimie sau biologie pentru a stimula imaginaţia copiilor şi a-i face
să se apropie cu plăcere de universul ştiinţei.
Programul educativ este inspirat dintr-un proiect special Discovery Channel,
numit Vânătorii de Mituri - Ora de Ştiinţă, ce constă în scurte filme,
gândite special pentru copii, în care Kari Byron, prezentatoarea din
Vânătorii de Mituri, realizează diverse teste şi demonstraţii menite să
arate că ştiinţa poate fi şi distractivă. Incluse în cadrul emisiunii
Vânătorii de Mituri în locul pauzelor publicitare, filmuleţele vor fi
difuzate pe Discovery Channel începând cu 21 martie, de la ora 13.00.
"Mulţi tineri asociază ştiinţa cu un domeniu arid: oameni serioşi, îmbrăcaţi
în halate albe care vorbesc o limbă străină pentru ei. Proiectul nostru are
menirea să le demonstreze tocmai contrariul. Mai mult chiar, noţiunile
ştiinţifice sunt foarte uşor de înţeles atunci când sunt explicate într-un
mod practic şi distractiv" spune Ada Roseti, Channel Director Europa de
Sud-Est. "Discovery Channel are o tradiţie lungă în susţinerea şi promovarea
ştiinţei într-un mod accesibil, prin programe cum sunt Vânătorii de mituri,
Brainiac sau Cum se fabrică - programe dinamice, amuzante, care combină
divertismentul şi cunoaşterea în mod original".
Modalitatea originală de susţinere a orelor a fost concepută pentru a se
adapta nevoii copiilor de această vârstă, care asimilează mai uşor
informaţiile în cadrul lecţiilor interactive. Folosindu-se de obiecte şi
materiale uzuale, reciclabile, pe care le găsesc în jurul lor, copiii vor
învăţa jucându-se, vor amesteca substanţe, vor experimenta diferenţele de
presiune şi electricitatea statică şi, în acelaşi timp, se vor amuza copios
de stângăciile "Profesorului Trăsnit".
"Este important pentru copii să înţeleagă de la o vârstă fragedă că ştiinţa
este accesibilă şi frumoasă, că jocul şi învăţarea pot deschide, împreună,
noi perspective şi că numai încercând vor avea şansa să-şi descopere talente
şi pasiuni care se pot transforma - de ce nu? -, chiar într-o profesie, în
viitor" a declarat Mirela Şişman, Inspector pentru Educaţie Permanentă în
cadrul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti."Salutăm acest
program, care prin informaţiile prezentate şi structura originală a
lecţiilor dezvăluie copiilor o nouă viziune asupra noţiunilor ştiinţifice".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!