Scrisoare catre toti iubitorii de munte
08-03-2011 | Scris de : Alexandra | In categoria : La munte | 2 comentarii
Dragii mei,
Acu ceva vreme, într-o zi, pe la 6 şi ceva dimineaţa, eram într-o maşină care mă ducea la munte. Eram tare entuziasmată, ca de obicei, şi abia aşteptam să ajungem. Mintea îmi zburda deja pe culmi, unde era mai frumos ca niciodată şi nicicum nu puteam fi mai aproape de rai.
Atunci mi-am dat seama pentru prima dată de când merg pe munte că am luat de-a gata totul. Tot ce am primit mi s-a părut că am câştigat în mod firesc. Fără să mă gândesc vreun pic că n-aş fi putut niciodată să ajung acolo sus, pe munte, fără ajutor. Fără nişte oameni, care poate nici nu ştiu cât de mult au ajutat pe alţii cu ideile lor sau prin ceea ce au făcut.
Brusc în acel moment mi-am dat seama că acestor oameni, pe care în mare nici măcar nu-i cunosc, le datorez enorm. Fără ei viaţa mea ar fi total nesărată, pentru că aş fi privată de unul dintre cele mai frumoase lucruri de pe lume, muntele meu drag. Fără ei, aş fi ajuns cu trenul sau cu maşina la poale, de unde probabil m-aş fi zgâit cu capul pe spate spre culmi, şi atât. Ceea ce ar fi fost atât de trist!
M-am gândit tot restul drumului la asta, vreo oră – două cred, iar când am ajuns la destinaţie aveam în cap o listă de oameni pe care cu greu mai reuşeam să o ţin minte. Dar am pus-o frumos într-un sertărel secret şi am lăsat-o la păstrare puţin timp, şi uite că acum o aştern şi pe hârtie. În fine, pe fişierul ăsta enervant de word, la care m-am zgâit multă vreme înainte să îmi adun gândurile ca să scriu ceva.
Permiteţi-mi aşadar să mulţumesc pe această cale tuturor oamenilor fără de care n-aş putea merge pe munte şi n-aş putea avea atâtea bucurii şi atâtea amintiri frumoase. Nu de alta, dar nu am atâţia porumbei pe care să îi rog să îmi ducă scrisorica la fiecare dintre ei, şi nici ei nu-s chiaaar aşa de deştepţi încât să se ducă la cineva a cărui adresă nici eu nu o cunosc.
Evident, mi-e greu să aleg cu cine să încep, aşa că ordinea va fi aleatoare, nu în funcţie de importanţă. Şi nu, nu am câştigat nici un premiu Nobel, dar nu ştiu cum altfel să formulez ca să nu sune ca la decernarea premiilor
Here goes:
Mulţumesc domnului salvamontist care nu m-a lăsat să îngheţ pe pârtie şi m-a salvat când aveam 13 ani. Îmi făcusem piciorul ferfeniţă în urma unui accident de schi. Pe vremea aia nici preşedintele crecă nu avea telefon mobil, darmite eu, un plod care rămăsese singur, lăţit pe pârtie, şi nu se putea ridica. Ai mei o luaseră înainte, afară se întuneca, iar telescaunul se închidea în 30 de minute. Probabil aş fi rămas acolo, in the middle of nowhere, dacă cineva n-ar fi anunţat salvamontul. Nu ştiu nici până în ziua de azi cine a fost, dar dacă tot sunt la capitolul ăsta, îi mulţumesc şi lui/ei, oricine ar fi. De fapt nu am de mulţumit unui singur salvamontist, pentru că după ce a venit primul care mi-a acordat primul ajutor, au mai venit doi (sau doar unul, nu mai ştiu) ca să mă poată duce pe targă până jos la telescaun. Să mă gândesc unde aş fi acum fără ei? Mai bine nu…
Şi nu sunt singurii care au salvat o viaţă, ci tuturor trebuie să le mulţumesc. Fără ei pe munte ar fi mai multe cruci decât sunt acum.
A, şi să nu uit! Mulţumesc şi domnului doctor care mi-a “lipit” frumos piciorul la loc, chiar dacă pentru asta am stat pe o masă cu rotile care se tot mişca în timp ce el tot trăgea de piciorul meu ca să mi-l pună la loc. Nu mai contează! Contează că acum pot să merg!
Şi cu asta am încheiat cu lucrurile triste!
Trebuie neapărat să mulţumesc tuturor celor care au marcat sau au reînnoit marcajele traseelor montane! Fie ei salvamontişti, jandarmi montani sau voluntari în asociaţii sau mai ştiu eu ce! Da, fiecărui omuleţ care a mers el pe munte şi a pus şablonul pe un copac sau pe o piatră şi a dat cu vopseaua acolo. Fiecărui omuleţ care a mers pe traseu şi a făcut grămezi de pietricele, pentru că n-a primit bani sau vopsea pentru marcaje. Fiecăruia dintre ei, ţin să le mulţumesc din suflet! Fără trasee marcate n-am avea de unde să începem, fără marcaje reînnoite ne-am pierde, şi aşa mai departe. Fără trasee marcate n-am avea hărţi montane.
Asta e altă categorie de oameni cărora trebuie să le mulţumesc: cei care fac hărţi. În cazul meu, Belalpin şi Dimap, pentru că de la ei am hărţile pe care mi le-am cumpărat. Nu ştiu sincer câtă muncă e în spatele unei hărţi, dar îmi imaginez că multă! Ceea ce NU pot să-mi imaginez este cum ar fi dacă n-aş avea hărţi montane. Este prea greu! Eu ce-aş mai studia ore în şir şi cum mi-aş mai planifica turele? Nu ştiu…
Apoi, mulţumesc iubitorilor de munte care au construit cabane şi, desigur cabanierilor care au grijă de ele şi se trudesc să le întreţină din greu. Chiar dacă s-a inventat cortul, n-aş fi călcat prin multe locuri dacă nu aş fi avut siguranţa unei cabane. Vorba aia, cine-a pus cabana-n drum, ăla n-a fost om nebun! Pardon, dar pe munte nu sunt cârciumi!
La acest capitol, mulţumesc şi celor care au construit şi au refăcut refugii montane. Nu pot să spun că nu aş putea să merg pe munte dacă nu ar fi refugii, dar oamenii ăştia merită toată admiraţia din lume, pentru că cel puţin voluntarii nu au nimic de câştigat, decât un loc de adăpost, în cazul în care îi prinde vreme rea undeva prin zonă, care poate mă va prinde şi pe mine vreodată în preajma unui refugiu.
Şi tot aici mulţumesc tuturor celor care cară la cabane mâncarea şi orice fel de alte chestii pentru turişti. Efortul lor este esenţial pentru noi! Şi să nu uităm nici de măgăruşi, săracii, chiar dacă nu ştiu să citească scrisoarea asta!
Acum să intru un pic în detalii, pentru că trebuie neapărat să le mulţumesc unor prieteni virtuali care m-au ajutat enorm, fără să ştie neapărat.
Primul site care mi-a reaprins dragostea pentru munte a fost welcometoromania.ro. Nu ştiu cine l-a făcut, nu ştiu nimic, decât că fără ei, cine ştie DACĂ sau CÂND aş fi redescoperit muntele. Aşa că le mulţumesc de o mie de ori pentru toate informaţiile pe care le-au adunat pe site despre Munţii Apuseni, Retezat şi Făgăraş, şi nu numai, pe baza cărora mi-am planificat ultimele 2 concedii de vară şi jumătate din concediul de anul acesta.
Următorul site pe care l-am descoperit a fost carpaţi.org. Este de fapt un fel de comunitate a iubitorilor de munte din România, care a fost începută tot de nişte iubitori de munte, în mod evident. Le mulţumesc lor, pentru această idee minunată şi pentru munca pe care o depun de atâţia ani, cât şi tuturor membrilor care au contribuit cu informaţii la creşterea site-ului şi nu în ultimul rând administratorilor şi celor care organizează ture. Sunt acolo nişte oameni deosebiţi pe care trebuie neapărat să-i menţionez: Răzvan Ilie, cu care am mers în câteva ture şi la care mă gândesc acum ca la un frate, Mihaela Diaconescu (Mike) şi Mihai, cu care am mers în prima mea tură de iniţiere şi de la care am învăţat primele noţiuni despre mersul pe munte iarna, şi toţi cei care mi-au răspuns la întrebări, m-au sfătuit şi m-au ajutat cu informaţii, extrem de preţioase pentru mine.
Tot la capitolul site-uri am muuulte mulţumiri de adus tuturor celor care au bloguri sau site-uri de munte, pe care am găsit informaţii pe baza cărora mi-am planificat multe ture. Vă mulţumesc mult pentru idei şi pentru că v-aţi gândit să împărtăşiţi cu lumea locurile frumoase pe care le-aţi văzut.
Staţi aşa că n-am terminat. Mai am o grămadă de persoane, cum ar fi de exemplu nenea cu titicarul care ne-a dus de mai multe ori de la Gara Buşteni la Gura Diham şi înapoi, care îşi lungea gâtul săracul pe traseu dupa noi şi ne aştepta. Fără el nu cred că aş fi mers pe drumul ăla la picior mai mult de o dată şi nu aş mai fi făcut nişte trasee foarte frumoase.
Pe urmă aş vrea să mulţumesc tuturor celor care NU taie pădurile şi celor care NU lasă gunoaie pe munte. Motivele sunt lesne de înţeles şi nu are sens să insist pe ele acum.
Ei şi chiar dacă la sfârşit, nu în ultimul rând aş vrea să mulţumesc lu’ mami şi lu’ tătăiţu, care m-am dus pe munte când erau mică şi m-au învăţat să iubesc natura, şi prietenului meu, care a mers cu mine peste tot pe unde mi-am dorit fără nici cea mai mică obiecţie. Ei… poate doar unele mici atunci când rucsacul părea din ce în ce mai greu sau când ţipam “poză” una două
Dar important e că a mers! Altfel aş fi stat acasă ca pensionara : ))Deci dragilor, vă mulţumesc din suflet! Pentru că datorită vouă, viaţa mea este infinit mai frumoasă, şi fără voi toţi, aş fi tare amărâtă şi tare săracă la suflet …
Acu, dacă ajunge această scrisoare la voi şi vă regăsiţi printre aceşti oameni deosebiţi, mă bucur tare mult, iar dacă nu, vă rog faceţi ceva pentru sufletul meu: daţi cumva, cum vreţi şi ştiţi voi, această scrisoare mai departe, poate ajunge măcar la câţiva dintre destinatari.
Vă mulţumesc!
Cu drag şi multă recunoştinţă,
Alexandra
Mai mult:
http://www.viajoa.ro/la-munte/scrisoare-catre-toti-iubitorii-de-munte/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!