.html
Principiul celor trei straturi
Autor: MIHAI TĂNASE
Din panoplia echipamentului amatorului de munte, hainele se situează
definitiv pe locul doi după încălţăminte. De foarte mulţi ani este admisă
universal ideea că modul cel mai eficace de a se îmbrăca este bazat pe un
principiu deosebit... "Principiul celor 3 straturi".
Primul strat, zis de confort, în contact direct cu pielea "recuperează"
transpiraţia şi o elimină spre exterior. Al doilea strat asigură căldura.
Ultimul strat împiedică pătrunderea vântului spre straturile interioare
protectoare. Astăzi, prima parte despre hainele de corp şi materiile lor,
bumbacul, fibrele sintetice şi lâna.
Bumbacul este cel mai accesibil material textil în termeni de preţ. Dar
păcătuieşte în ce priveşte performanţele. Prin natura sa, bumbacul absoarbe
foarte uşor transpiraţia, în jur de 1/3 din propria greutate. De unde şi
utilizarea lui pentru prosoape. Dar cui i-ar trece prin cap să se ştergă cu
un prosop ud? Pe timp de iarnă, bumbacul se răceşte extrem de repede. Se
ştie că pierderile calorice ale corpului uman sunt de 30 de ori mai mari în
mediu umed decât în mediu sec, fenomen favorizat de hainele de corp din
bumbac. De unde şi avizul imperativ al anglo-saxonilor: In winter cotton
kills!
În comparaţie cu bumbacul, fibrele sintetice, apărute în 1935, prezintă
nenumărate calităţi superioare bumbacului. Ele absorb doar 1% din propria
greutate, de unde o uscare mult mai rapidă. Una dintre cele mai răspândite
este poliesterul, extrem de uşor de prelucrat, reciclabil practic la
infinit. Poliesterul netratat are proprietăţi hidrofuge, adică respinge apa.
Delăsată o vreme, lâna revine în forţă la începutul anilor '70. Lâna este o
fibră cheratinică de origine ovină folosită în industria textilă. Termenul
lână subînţelege în principal fibră care provine de la oaie, fără a uita
însă lâna angora, mohair, cashmir, alpaga, lama, guanaco, camilă şi yack.
Fibra de lână are o structură complexă care permite în acelaşi timp
absorbţia unei mari cantităţi de umezeală, până la 40% din propria greutate,
dar şi "autocurăţarea". Ondulaţiile fibrei reduc contactul cu pielea, ceea
ce favorizează crearea unui strat izolant de aer, aproximativ 80% din
volumul său!
Oricare lână păstrează căldura corpului chiar dacă este umedă. Natura
proteinică a lânii explică această performanţă. Firul de lână este
impermeabil la apă, dar ţesătură poate absorbi până la 40% din greutatea sa
sub formă de vapori fără a da senzaţia de umeazeală rece. De ce? Evacuarea
umezelii se face lent şi progresiv. Lâna se răceşte mult mai încet decât
oricare alt tip de material, bumbac sau sintetic. Fibrele de lână absorb sau
eliberează în continuu vaporii de apă. Acest schimb creează un fel de
"microclimat" la suprafaţa organismului, şi asta în orice tip de climat
meteorologic. Să nu uităm că beduinii şi tuaregii folosesc haine din lână de
capră şi cămilă care-i protejează împotriva căldurii!
Unul dintre marile defecte ale lânii este slaba sa rezistenţă la frecuşuri.
Iată motivul pentru care sunt adăugate fibre sintetice care aduc rezistenţă
şi supleţe, şi mai ales permit spălarea în maşină la 60 de grade. Anumite
bacterii care se dezvoltă în mediu umed şi cald, aşa cum este cazul corpului
uman la efort, nu pot fi distruse decât prin spălare la această temperatură.
Atunci, lâna este soluţia absolută în materie de confort pe munte? Pentru
unii, definitiv DA. Alţii vor continua să jure doar pe fibrele sintetice,
unii pe bumbac. Alegerea justă nu poate fi făcută decât în funcţie de
criterii strict personale, inclusiv financiare. Bumbacul este la îndemâna
oricui. La cealaltă extremă se situează lâna. Între, sinteticul. Dar Soarele
străluceşte pentru toţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!