Un fleac nu–i întotdeauna un fleac! | Editorialul zilei | Tribuna

http://www.tribuna.ro/stiri/editorialul-zilei/un-fleac-nu-i-intotdeauna-un-fleac-76439.html

Un fleac nu–i întotdeauna un fleac!

de Dragoş BAKO
dragosbako@tribuna.ro
11 aprilie 2012 23:20
242 vizualizari
A-  A+     

Ieri dimineaţă, pe când se-ngrămădeau pe micul ecran ştiri despre Boldea (are o rezistenţă subiectul ăsta, zici că-i din titan şi alta nu), despre noul ministru al Mediului şi despre neînţelegerile din sânul orga­nizaţiei liberale din Capitală se iţi o veste mică, sfioasă, ruşinată, pierdută printre scandalurile de răsunet. Doi adolescenţi din Bra­şov au prins un tâlhar care smul­sese un lanţ de la gâtul unei femei. Le era mamă, bunică, mătuşă sau vecină? Nu. Era o femeie necu­noscută, picată în calea unui infractor. Cu toate astea, cei doi băieţi s-au luat după tâlhar, l-au imobilizat şi l-au predat poliţiştilor. Ei bine, cred că ştirea asta ar fi trebuit să fie mult mai mediatizată, mult mai dezbătută decât toate aiurelile alea cu Boldea şi odras­lele regilor asfaltului, tâmpenii care nu fac altceva decât să promoveze îndeletniciri şmechereşti ce garan­tează o notorietate clădită pe un schelet dubios. De ce? Pentru că societatea românească are nevoie de astfel de modele, de astfel de exemple. Numai că între nevoile reale ale societăţii şi ceea ce cred unii că trebuie băgat pe gâtul publicului e o diferenţă mare, cât o zi de post. Negru. Cei doi elevi au fost premiaţi (cu diplome) de poliţişti, au apărut scurt la ştiri, după care fapta lor a trecut în rândul puţinelor lucruri bune, aban­donate cu o fatală respon­sabilitate. De ce spun că întâm­plarea asta ar fi trebuit intens mediatizată? Pentru că - cine ştie? - văzând ştirea asta o dată, de două ori, de trei ori, de zece ori poate şi alţi adolescenţi ar fi procedat la fel într-o situaţie ase­mănătoare. E vorba de un simţ civic pe care nicio instituţie din ţara asta nu se mai oboseşte să-l culti­ve. Se vorbeşte în schimb, zile în şir, despre cum a tras cutare şme­cheroi statul în piept, despre cum şi-a cumpărat o duzină de viloace în garajele cărora odihnesc nişte încăpătoare hardughii pe patru roţi. Astea-s modelele oferite locuitorului bulversat din Româ­nia: băieţii orientaţi, îmbogăţiţi peste noapte, înrudiţi cu pisicile în abilitatea de a cădea mereu în picioare. Că doi adolescenţi (aflaţi taman în miezul pretenţiosului proces de formare a caracterului) au făcut un lucru util societăţii fără a urmări vreo recompensă este mai puţin important. Poartă nume fără o rezonanţă publică, n-au nici în clin nici în mânecă cu găştile "selecte" ale parveniţilor contem­porani, carevasăzică nu contează. Ca să nu spun că nu există. Nu-i nimic, peste câţiva ani - probabil - vom privi cu pasivitate (poate şi cu încântare) cum sunt tâlhăriţi, înjunghiaţi sau snopiţi în bătaie trecătorii, ziua-n amiaza mare. Şi n-o să ni se pară c-ar fi ceva nefiresc. Cu siguranţă, unora li se va părea însă exagerat scenariul, vor considera că episodul despre care vorbim e un fleac pe lângă marile probleme disecate în talk - show-uri sterile. Fiecare e liber să creadă ce vrea, să judece după cât îl ajută mintea. Numai că, din păcate, siguranţa omului simplu devine pe zi ce trece un fleac. Ceea ce nu-i chiar un fleac..