joi, 5 aprilie 2012

Constituţia de Mediu şi relele "bune practici" | Jurnalul National

Hidrocentralele de pe sudul si nordul Fagarasilor sint o crima pentru acest masiv.
Iata si un punct de vedere.
Apropo, Borbely a demisionat adineauri, uitase sa isi treaca in declaratia de avere niste apartamente, case ...
Pe de alta parte, Rosia Montana are deschise niste usi, sint curios ce va fi in continuare ... oricum, de bine pentru Munte, nu ...

http://www.jurnalul.ro/special/constitutia-de-mediu-si-relele-bune-practici-608799.htm

Constituţia de Mediu şi relele "bune practici”


Aparent la unison, peste 60 de ONG-uri cu profil ecologic demonstraseră la 1 noiembrie 2011 dinaintea Ministerului Mediului împotriva construirii hidrocentralelor private pe râurile de munte, eco-atentat de anvergură naţională. Jurnalul Naţional a reflectat cu nădejde evenimentul. Salbele de hidrocentrale "personale”, unite prin conducte uriaşe, fură vieţii majoritatea debitelor acestor ape patrimoniale pe zeci de kilometri, confiscându-le de la suprafaţă şi prejudiciind astfel întreaga biocenoză (dependentă de curs), de la fluturi, vidră şi cerb, la vegetaţia luncii.

Producând rapid dispariţia faunei acvatice, extrem de sensibile şi preţioase - pentru care păstrăvul şi lipanul sunt   simboluri -, această agresivă şi inutilă "boduriadă” a energiei "verzi” sluţeşte şi sub aspect estetic peisajele văilor montane, printre puţinele locuri rămase cât de cât curate în pubela europeană România. Totul, pentru burduşirea unor buzunare individuale pline, unele aflate în Top Forbes 500. O politică menită protecţiei mediului, cea care ar trebui să constituie "filosofia” fotoliului pe care zace "algoritmic” ministrul Laszlo Borbély,  ar fi reclamat interzicerea acestui atentat ecologic, prin toate pârghiile morale şi legale. Lucru, de fapt, neîntâmplat!

Nemandataţi de adunare, repezentanţii câtorva organizaţii s-au iscat să primească invitaţia ministrului, în biroul lui, " la o cafea” pentru negocieri. Ministrul i-a făcut din vorbe pe autodelegaţi, beneficiind însă de îngăduinţa iubitorilor de real politik din notoriile organizaţii WWF România şi "Salvaţi Dunărea şi Delta”. Context în care, atât ministrul cât şi notoriul ecologist de frunte Liviu Mihaiu, au căzut la pace asupra acceptarii  "bunelor practici”  în  construirea viitoarelor  hidrocentrale private.

Care este diferenţa dintre acestea şi "relele practici”? Niciuna!
Şi unele şi altele confiscă apa şi ucid ecosistemul. Investitorul cu  "bune practici” plasează conductele în afara albiei, forând muntele sau suspendându-le în paralel cu albia, în vreme ce investitorul cu "rele practici” le pune direct în albie, scormonind cu buldozerele prundul. După capetele notoriilor ONG-urilor notorii, precum şi al ministrului Borbély, albia naturală aproape seacă este mult mai bună decât cea la fel de seacă, însă scormonită. Prima constituind astfel o pildă de "bune practici”, demnă de acceptat şi de urmat. Fapt pe care până şi capul unui peşte  îl poate contesta, el simţindu-se acolo... ca peştele pe uscat.

Nu cu mult timp în urmă, sub titlul "România te iubesc violată!”, deconspirasem în Jurnalul Naţional exact nocivitatea "bunelor practici” şi manipularea mediatică făcută de realizatorii PROtv care, într-un filmuleţ, elogiau construcţia hidrocentralelor private, cu conducte alăturate albiei.

Spre dezamăgirea mea , pe forumul de "conservare a biodiversităţii”, Liviu Mihaiu, de la "Salvaţi Dunărea şi Delta” – om care îşi  construise îndelung în mass media imaginea unui Che Guevara al ecologiei -, prezent atunci la întâlnirea cu Borbély şi devenit între timp adeptul real-politik-ului, scria unui activist intransigent:  "Nu sunt de acord că nu trebuia să ne ducem! (la ministru, n.m.) (…) Să nu-ncepem iar cu murdărirea preţioasei societăţi civile la întâlnirile cu clasa politică şi să-ncetăm să ne turnăm cenuşă unii în cap celorlalţi cu tot felul de fundamentalisme curajoase!". Apoi, ca să nu fie niciun dubiu asupra poziţiei sale , decreta: "Exemplele de bune practici sunt cele legale! Si le-ai văzut în reportajul de la PROtv, prin exemplul acelui investitor care a construit (mai scump), paralel, aducţiunea şi nu în albie!”

În contextul în care "bunele practici” sunt numai şi exclusiv cele legale, un alt "fundamentalist” -  clasic de data asta -, pe nume  Eminescu, devine ridicol când scrie că "Ce-i tari se îngrădiră/ Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi”.  Căci, după adepţii real politik-ului - cu Liviu Mihaiu în frunte -, membrii societăţii  civile cu vocaţie, contestând pe puternicii zilei, pe făcătorii de legi după interese şi buzunare, sunt inutili. Ei practicând, asemenea demodatului  Eminescu, "fundamentalisme curajoase”.

Dincolo de toate, schimbarea conceptelor şi legilor fundamentale privind relaţia omului cu natura, generând aşadar  o adevarată "Constituţie de Mediu”, se impune. Care act legislativ, consfinţind prin norme de bun simţ drepturile şi libertăţile biodiversităţii, le va include şi pe cele ale omului. Ca primus inter pares ce se află. Şi  care , înainte de a fi încărcat cu drepturi, este încărcat de Cel de Sus cu răspundere pentru soarta tuturor "semenilor săi” întru Creaţie şi Viaţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sint moderate!

ShareThis

Notiţă: Site-ul oficial al cercetaşilor sibieni, cu programe şi activităţi, legături etc. s-a mutat la adresa: scouts.ro.
Aici te afli pe un blog de uz intern şi neoficial al cercetaşilor sibieni, cu resurse din domeniile interesante pentru ei sau părinţii lor.

Publicitate

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails
what is my ip address?