SARBATORI FERICITE!
| 20:25, Sâmbătă (14 aprilie), TVR 1 | | |||||
Billy Elliot | ||||||
| Anglia, 2000, film de dramă, 110 minute  regizor: Stephen Daldry scenarist: Lee Hall compozitor: Stephen Warbeck operator: Brian Tufano scenograf: Adam O'Neill costume: Stewart Meachem producător: Greg Brenman, Jonathan Finn producător executiv: Charles Brand, Tessa Ross, Natascha Wharton, David M. Thompson director de imagine: Maria Djurkovic monteur: John Wilson Distribuţia: Jamie Bell (Billy Elliot) Julie Walters (Dna. Wilkinson) Gary Lewis (tatăl lui Billy) Jamie Draven (Tony Elliot) Jean Heywood (bunica) Stuart Wells (Michael) Mike Elliott (George Watson) Janine Birkett (mama lui Billy) Adam Cooper (Billy la 25 de ani) Nicola Blackwell (Debbie Wilkinson)
| |||||
| Trei nominalizări la Premiul Oscar 1998 pentru - regie, cea mai bună actriţă în rol secundar, Julie Walters, scenariu. Dna. Wilkinson (Julie Walters), profesoară de balet, e o persoană care nu lasă din mână ţigara şi are o limbă cam ascuţită. Billy e remarcat ca având o chemare pentru arta dansului. El trebuie să păstreze secretul noii sale preocupări faţă de tatăl său şi faţă de fratele lui mai mare. Cei doi, ambii mineri şi ameninţaţi de şomaj, cred că arta nu e o chestie destul de bărbătească. Ba, tatăl speră ca Billy să le calce pe urme şi să coboare în subteran. Dezacordul familiei care află într-un final adevărul, boala bunicii, situaţia materială proastă îl pun pe Billy în situaţia de a reununţa la balet. Dar prietenia sa cu Michael (Stuart Wells) şi puterea de convingere a d-nei Wilkinson înving şi Billy se duce la Royal Ballet School din Londra. Merită să nu rataţi acest film pentru energia sa deosebită, pentru Julie Walters mereu plăcut de privit, pentru replica teribil de comică, a unui Billy uşor alarmat "Cred că nu vă daţi la mine, nu, miss Wilkinson?", pentru scenele extraordinare când Billy îşi risipeşte energia şi bucuria de a dansa peste tot, pentru cele din final, când tatăl timid de necizelarea sa asistă la un spectacol perfect, aproape magic. Scena reuşeşte să fie teribil de britanică, cu ecouri din familii mai vechi, unde emoţiile şi sentimentele nu se rostesc, ca în "Ce verde era valea mea". | ||||||
--
Ginduri bune,
Radu Mircea SERBAN
www.scouts.ro
__________________________________________________
Promo: 2% tu = 100% educatie: http://tinyurl.com/boxb92y
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!