Paiele din ochii celorlaţi au culori diferite pentru fiecare << DISCERNE

Picatura de spirii ...

http://discerne.wordpress.com/2012/04/02/paiele-din-ochii-celorlati-au-culori-diferite-pentru-fiecare-de-stefan-alexandrescu/

Paiele din ochii celorlaţi au culori diferite pentru fiecare

2 04 2012

La un moment dat, o femeie vine la un centru oftalmologic şi cumpără o pereche de ochelari de vedere pentru soţul ei. 2 săptămâni mai târziu, se întoarce şi zice:

“Mulţumesc, nu mă ajută, tot nu vede lucrurile aşa cum aş vrea eu!”

Probabil că mulţi dintre dvs. cunoaşteţi expresia “Mai înainte să scoţi paiul din ochii celuilalt, vezi bârna din ochii tăi!”. Ei bine, nu numai că fiecare avem tendinţa de a face aceasta, dar mai am un secret pentru dumneavostră: aceste paie au culori diferite! Aceasta înseamnă că fiecare vede câte un alt pai…

Exerciţiu practic

De fapt, vă propun următorul exerciţiu practic, chiar acum, în timp ce citiţi articolul. Da, chiar acum. Ce, credeţi că veţi scăpa cu doar o lectură moţăită într-un fotoliu confortabil? Întoarceţi capul de la dreapta la stânga şi număraţi câte obiecte roşii sunt în jurul dumneavoastră. Întoarceţi capul dintr-o dată, repede şi număraţi toate obiectele roşii. Aţi făcut asta? Nu trişaţi! Faceţi asta chiar acum! Felicitări. Acum nu vă mai uitaţi în cameră. Închideţi ochii şi răspundeţi la următoarea întrebare: câte obiecte verzi erau?

Dacă nu aţi trişat şi dacă nu cumva aveţi o memorie vizuală excepţională, este foarte probabil că nu aţi fost atent(ă) la obiectele verzi pentru că le căutaţi pe cele roşii. Aceasta s-a întîmplat, pentru că din miliardele de informaţii pe care creierul uman le procesează simultan (informaţiile care vin prin cele 5 simţuri, reglarea bătăilor inimii, digestia, mersul, gândurile proprii, etc.), acesta nu poate selecta decât un număr restrâns de informaţii asupra cărora să se concentreze. Mai mult, studii au arătat că de fapt conceptul de “distributivitatea atenţiei”, ci mai degrabă de “mobilitatea atenţiei”. Altfel spus, putem avea impresia că ne concentrăm la mai mult de un lucru, dar de fapt ne concentrăm la un singur lucru, pe rând, iar cei care au impresia că pot să realizeze conştient mai multe lucruri simultan, de fapt şi-au antrenat abilitatea de a schimba foarte repede atenţia de la un item la altul (într-un interval de fracţiuni de secundă). Pe de altă parte, inconştient, creierul nostru procesează mult mai multă informaţie decât putem înregistra conştient. Toate informaţiile percepute de creier sunt înregistrate. Problema se pune că, pentru a sorta ceea ce este relevant din ceea ce este irelevant, creierul are nevoie să selecteze exact acele informaţii care îi sunt utile.

Filtrele percepţiei dvs. inconştiente

Ştiţi cum unele aparate digitale de fotografiat au posibilitatea de a aplica un filtru de culoare astfel încât să se vadă o singură culoare în plus faţă de alb-negru?

Astfel, în exerciţiul anterior, atunci când aţi fost atent(ă) să număraţi obiectele roşii, creierul dvs. se concentra pe roşu şi filtra pe dinafară toate celalalte culori, inclusiv verde. Atunci când informaţia care vi s-a cerut era de alt tip decât cea pe care aţi căutat-o, nu aţi putut să vă amintiţi exact, pentru că a existat un mini-program care v-a împiedicat să faceţi asta. Da, aţi citi bine. Un mini-program. Eu v-am programat să vedeţi numai roşul.

Să luăm un alt exemplu. Să zicem că soţia şi soţul iau masa în sufragerie. La un moment dat, soţia îi zice soţului: “Adu solniţa, dragă, te rog! E în bucătărie, în dulap”. Deranjat, soţul se întoarce şi zice că nu a văzut solniţa, si că nu e acolo. Soţia, demonstrativ, se duce în bucătărie şi ia solniţa de acolo de unde zicea soţul că nu este şi îi zice: “după cum spuneam, aici era!”. Soţul rămâne puţin surprins: “A, cum am putut să nu o văd?”.

Vă sunt frecvente asemenea situaţii? Ei bine, am o veste pentru dvs.: NU EXISTĂ ACCIDENTE ÎN COMUNICARE!. Orice informaţie, chiar şi la nivel inconsştient, este transmisă pentru că are o anumită semnificaţie şi importanţă. Comunicarea este un act de influenţare. Orice informaţie care este exprimată care poate fi recepţionată are un rol pentru care este transmisă, chiar dacă acesta poate fi ascuns uneori.

Modelul asupra lumii

Ei bine, ce se întâmplă? Spiritul critic ne face uneori să observăm ceva la o altă persoană şi să ne întrebăm: de ce nu poate să fie persoana aceea mai mult “cum trebuie”… sau “aşa cum sunt eu”? Adică, altfel spus: “de ce nu poate persoana aia să fie mai apropiată de modelul meu asupra lumii, de modul în care privesc eu realitatea?”. De cele mai multe ori, sensul unui ţipăt adresat unei persoane dragi este: “de ce nu eşti mai mult ca mine, sau cum aş vrea eu să fii?”.

Mai ţin minte un alt banc, mai cu tâlc. La un moment dat, un tânăr avocat călătoreşte în toată lumea în speranţa de a descoperi Adevărul. La un moment dat, ostenit de atâta căutare fără succes, aflându-se pe un vârf înalt de munte, se adăposteşte într-o peşteră. Acolo, descoperă o femeie bătrână, care se adăpostea la căldura unui foc improvizat. Omul nostru, trăznit, nu se aştetpa să găsească ţipenie de om tocmai acolo, aşa că o întreabă pe femeie cine este. Femeia îi răspunde cu luare-aminte: “Eu? Eu sunt ADEVĂRUL”. “Tu? Dar nu se poate să fii Adevărul… este absolut inacceptabil să spun tuturor colegilor şi prietenilor care îmi cunosc căutările, că tocmai când am găsit Adevărul, este întruchipat de o babă urâtă, într-un vârf neştiut de munte!”. Femeia îi spune: “Atunci spune-le că sunt tânără, frumoasă şi m-ai găsit la mare!”.

Mai ţineţi minte expresia “câte capete, atâtea păreri”? Ei bine, adevărul este că adevărul, aşa cum este privit “obiectiv”, poate fi considerat mai degrabă o succesiune de fapte cu care majoritatea care este afectată de acele fapte este de acord. Dar în ceea ce priveşte oamenii, a spune: “eşti aşa “ sau “nu eşti aşa” reprezintă etichete uneori nedrepte care sunt aplicate din dorinţa de a lăsa la o parte acele aspecte care infirmă ipoteza pe care se bazează eticheta. De exemplu, dacă cineva crede despre altcineva că este necinstit, va căuta acele detalii care să-i confirme acest lucru, chiar dacă de fapt nu este aşa. Bineînţeles, este şi argumentul că cei mai buni jucători de şah sunt paranoicii, tocmai pentru că reuşesc să anticipeze fiecare mişcare a adversarului. Dar nu e nevoie să fim paranoici pentru a sesiza anumite aspecte care ne interesează.

Cum poate cineva să fie un idiot?

Şi aici ajungem la ideea de bază, care este: “la ce îmi foloseşte acest articol?”. Înainte de a răspunde la această întrebare, am o altă temă pentru dvs., pe care vă rog de asemenea să o faceţi chiar acum, iar foaia să o păstraţi cel puţin până când terminaţi de citit articolul. Tema este să faceţi o caracterizare a unei persoane pe care o cunoaşteţi direct, spre a răspunde la întrebarea: “Cum poate cineva să fie un idiot?”. Mai exact, dacă îl ştiţi pe X, despre care consideraţi că este un idiot, cum poate X să fie un idiot? Faceţi o descriere cât mai detaliată. Numai şi numai în cazul acestui exerciţiu, vă rog să vă folosiţi toate prejudecăţile, toate criticile care vă vin în minte, care ARGUMENTEAZĂ ideea că X este un idiot. Atenţie! Aceasta este orice altceva decât o scrisoare de ură pentru X! Aceasta este o temă specifică care vizează să identifice imaginea pe care o aveţi dvs. despre ce înseamnă a fi un idiot. Nu e o temă uşoară. După ce aţi făcut caracterizarea, păstraţi foaia. Reprezintă lista trăsăturilor care vă deranjează la dvs. ori pe care le consideraţi opuse caracterului dvs.