Cuceritorul Teodor Tulpan
Mi-ar plăcea să cred că majoritatea sibienilor ştie că avem printre noi un cuceritor. Şi nu unul oarecare, ci unul al marilor înălţimi de pe Pământ. Să pleci din Sibiu şi să cucereşti acele înălţimi accesibile numai marilor profesionişti ai alpinismului, mi se pare un lucru cu care nu trebuie doar să ne mândrim, ci, mai mult, să fim conştienţi că avem un model de existenţă umană. Un model, mai ales, pentru tânăra noastră generaţie - atât de frustrată de repere de viaţă cu adevărat demne de urmat. Teodor Tulpan este un asemenea model. Nu-l cunosc personal, ci doar ca pe un mare alpinist. Am aflat din presa locală că, de curând, şi-a înscris în palmaresul personal vârful McKinley, din Alaska, după ce avea deja la activ escaladarea fascinantului Everest asiatic şi a exoticului Kilimanjaro african. Aşadar, trei din cele şapte mari vârfuri al Terrei l-au „cunoscut" pe sibianul nostru şi s-au „înclinat" în faţa ambiţiei, tenacităţii şi curajului său. Şi nu m-aş mira să aflu că alpinistul Tulpan visează să le cucerească pe toate cele „şapte mari".
Eram copil când am auzit de celebrul Edmund Hillary (1919-2008), neo-zeenlandezul care, împreună cu şerpaşul nepalez Tenzing, au fost primii oameni ajunşi, acum 58 de ani, pe Everest - „acoperişul lumii". Aventura lui Hillary şi a lui Tenzing, într-o expediţie britanică – din care au făcut parte 400 de persoane, a rămas una din marile cuceriri ale secolului XX. Deşi numai cei doi au pus piciorul pe vârful Everest, marea performanţă a fost considerată, ulterior, o victorie de echipă. (Demn de reţinut este faptul că Hillary a cedat satisfacţia de a fi imortalizat înfigând drapelul britanic, fotografiindu-l el pe Tenzig.) Mai târziu, Hillary a fost înnobilat de Casa Regală Britanică cu titlul de Sir. A participat la alte numeroase expediţii în cele mai aspre regiuni ale pământului, dar şi-a dedicat viaţa actelor caritabile, în special în sprijinul şerpaşilor, acei anonimi din Nepal, fără de care nu este posibilă nicio „plimbare" reuşită până pe „acoperişul lumii". Acolo i-a fost dat să ajungă şi sibianului nostru, Teodor Tulpan. Sunt convins că viaţa lui Hillary este pentru eroul nostru, pe lângă un model de alpinist, un model de cetăţean al lumii, care şi-a închinat viaţa cunoaşterii planetei ce găzduieşte şi hrăneşte întreaga omenire. Poate şi cuceritorul Teodor Tulpan, după atâtea expediţii reuşite, este convins, la fel ca celebrul său înaintaş, că, în viaţă, nu trebuie să faci caz de un lucru deja reuşit, pentru că asta ar însemna să te preocupe exagerat de mult trecutul. „Sunt atât de multe de făcut în viitor!", era concluzia lui sir Edmund Hillary, adresându-se celor care îl asaltau cu întrebări despre realizările sale.
Mai mult ca sigur, aceste gânduri sunt proprii marilor cuceritori ai lumii din totdeauna. Pentru ei, bucuria victoriei se termină imediat după realizarea ei. Următorul pas este spre noua ţintă, iar pregătirea atingerii ei înlocuieşte pe nesimţite bucuria abia consumată. Este aceasta o mentalitate proprie alpiniştilor? Cu siguranţă, da. Altfel nu se poate explica „fuga" lor de-a lungul şi de-a latul pământului, pentru a-i cuceri vârfurile. Întrecerea asta poate fi o măsură a neastâmpărului omului în eterna sa competiţie cu natura. Din această perspectivă, alpinistul este un model de viaţă. Mai ales pentru calităţile pe care le presupune „meseria" de căţărător pe înălţimile montane. Spuneam că nu-l cunosc personal pe alpinistul nostru. De mult, însă, îl respect pentru tot ce face din marea sa pasiune pentru munte. De aceea, am ales să scriu câteva rânduri inspirate de performanţele lui Teodor Tulpan, cuceritorul nostru, dintr-o profundă consideraţie pentru victoriile sale. În contrast cu multe din înfrângerile, neliniştile ori decepţiile ce au marcat viaţa multora dintre noi, în cele două decenii de libertate, aceste victorii rămân singulare. Dar cu atât mai valoroase cu cât, pe măsură ce ele au apărut, tot mai mulţi oameni ar fi realizat că bucuria performanţei personale nu poate fi trăită cu adevărat şi nici nu rodeşte, decât într-o comunitate educată în cultura ei. Aşadar, a performanţei individuale, dar dătătoare de optimism şi speranţe întregii comunităţi. Oameni ca Teodor Tulpan nu pot fi satisfăcuţi pe deplin de reuşitele lor solitare, dacă sunt trăite între oameni ce-şi duc viaţa (doar până) la limita supravieţuirii sau a bunului lor plac. Cel puţin, aşa văd eu condiţia cuceritorului, performerului sau învingătorului autentic – spuneţi-le cum vreţi celor care au vocaţia de a trage după ei comunitatea în care s-au născut, dincolo de aceste limite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!