Copiii geniali ai României. Ştefan, 10 ani, viitor medic: "Mda. Eu recomand, totuşi, naşterea naturală”
La 4 - 5 ani Ştefan Puia vizita sala de naşteri şi studia cum se hrănesc feţii în burta mamei. Acum, la 10 ani, are inteligenţă spirituală ca la 17 ani şi vrea să fie doctor pediatru
Autor: ALINA TURCITU
Atât a mai apucat să facă micuţul David, în piscină: să dea din mâini şi din picioare, apoi să alunece încet la fund. Când apa l-a acoperit de tot, a răsărit ca de nicăieri prietenul lui mai mare, Ştefan Puia. Puştiul avea colacul pe el, nu ştia să înoate. Nu s-a gândit mult – şi-a scos repede colacul, i l-a aruncat lui David şi l-a tras pe marginea piscinei. Îşi calculase totul într-o clipă: David să fie bine; el va supravieţui, oricum, că e un pic mai înalt şi nu-l depăşeşte nivelul apei.
"Eu i-am spus să fie foarte atent înainte să intre în apă: măi, copile, haide, judecă-le şi tu puţin! Dar nu m-a ascultat, de aceea am stat în preajma lui să mă asigur că nu face vreo prostie”, ne spune Ştefan. Are 10 ani, locuieşte în Făgăraş şi arată aşa cum toată lumea îşi închipuie că ar arăta îngerii: e bucălat la faţă, blond, cu ochi albaştri. Vorbeşte aşezat, ardeleneşte, ca omul mare, accentuând cuvintele – cheie. E pasionat de copii şi visează să se facă doctor pediatru.
La patru ani a păşit prima dată într-o sală de naşteri, de curiozitate, la cinci ani studia din cărţi cum se fac copiii, cum se hrănesc în pântece şi cum se îngrijesc. Nici nu-şi schimbase dinţii de lapte când ţinea în braţe nou-născuţi, să se obişnuiască cu viitoarea meserie de medic. Ba chiar ne ţine şi lecţii: "Comoara omului sunt copiii. Degeaba ai tu bani, dacă n-ai copii. Societatea îi condamnă pe cei care fac câte 12 copii, că cică îi chinuie. Păi nu-i chinuie, domnule, că din copiii ăştia poată să răsară ceva bun”. Dacă îl întrebi de naştere, răspunde sobru, ca un cunoscător: "Mda. Eu recomand, totuşi, naşterea naturală”.
"Îngerul păzitor” al copiilor şi al bunicilor
Dar cum se face că un copil de 10 ani şi-a putut risca viaţa, la piscină, ca să-l salveze pe altul? "Nu te uita la vârsta lui biologică, uite-te la cea mentală. După ce l-am evaluat, am descoperit că de fapt creierul lui Ştefan funcţionează ca la 17 ani. Are o inteligenţă de tip spiritual-kinestezic, iar recomandarea noastră este ca mai târziu să se angajeze în activităţi umanitare”, explică Lajos Kristof, consilier la IRSCA Gifted Education, asociaţia copiilor de excelenţă.
De aceea, singura modalitate pentru ca mama să-l oprească pe Ştefan de la şotii e să-i planteze alături un copil mai mic pe care să-l supravegheze. Eram în excursie la hidrocentrală, când mama a observat că din tot grupul de copii, numai fiului îi sclipesc ochii să apese toate butoanele. În următoarea secundă, femeia sosea cu un prichindel de cinci ani: "Ştefan, îl vezi? E singur”. Atât i-a spus şi imediat fiul l-a şi luat de mână pe micuţ, să-l îndepărteze de locurile periculoase. "Hm, interesantă strategie!”, au zâmbit colegii mamei.
"Avea ceva Ştefan şi când era mic de tot, de numai câţiva ani. Pur şi simplu, când îmi punea o mânuţă pe ochi, simţeam că mă calmez şi că îmi dă energie pozitivă. Când era la grădiniţă se îngrijea de bunica lui ca orice om matur. Dacă o vedea cam palidă, o întreba: Vai, mama Valeria, ţi-e rău? Ia loc aici! Şi îi şi pregătea un loc bun să şadă. Sau, dacă avem musafiri la masă, studiază atent ce pregătesc pentru ca oamenilor să le pice bine mâncarea. De pildă, mă întreabă: dacă le dai oamenilor mâncarea asta, sigur e bună pentru ei, acum, pe timp de vară?”, ne povesteşte mama, Cosmina Puia. Altă dată, când sora lui s-a înnecat la masă, iar părinţii se uitau îngroziţi ce să-i facă, el singur a avut sânge rece şi i-a îndesat bolul pe gât, să-i dea aer.
"Dar lăsaţi-i şi pe copii să vorbească, poate că luminează cu ceva”
Printre colegi el e "domnul psiholog”. Îi studiază, îi citeşte, le dă sfaturi. "De obicei îi simt. Numai cu un băieţel nu mi-a mers, căci mămica lui îl cocoloşea foarte tare. Bun, şi dacă-l cocoloşeşti, cu ce-l înveţi? Trebuie să-l înveţi cu viaţa de mic, chiar şi cu răutăţile. Am încercat să-l apropii de mine, dar nu se poate. Aşa că am rugat-o pe mama mea să vorbească cu mama lui”, ne povesteşte. Mamei i-a spus simplu: "Vezi ce se întâmplă acolo!”.
Uneori e dezamăgit că adulţii nu-i ascultă pe copii: "Dar lăsaţi-i şi pe copii să vorbească, poate că luminează cu ceva. Mi-aş dori să fiu de ajutor oamenilor. Degeaba ne zic cei mari: nu e treaba ta, nu te băga, eşti copil. Însă dacă ei fac lucrurile cu mintea obosită, ce iese? Dezastru. Dar dacă vine un copil cu mintea mai relaxată şi zice: vezi că asta nu e bine... Poate că ar trebui să-l bagi în seamă. Uneori şi părinţii trebuie să asculte de copii”.
"Ar fi bine să ne întoarcem. Experimentăm afară, învăţăm, revenim aici şi aplicăm”
Uneori i-ar plăcea să fie preşedintele României, ca să poată schimba lucruri. Zice că analizat, însă, situaţia, şi că ştie că i-ar fi greu chiar şi aşa: "Nu poţi să schimbi sistemul de unul singur, ci doar dacă eşti o comunitate care să vrea ceva. Ca politician e esenţial să propui oamenilor lucruri reale, care se pot face, nu să cumperi alegătorii cu două beri şi cu trei mititei”.
Alteori dă în pesimism: "Dar în ţara asta ce să schimbi? Se poate, dacă ştii ce faci, ce să propui, ce să vorbeşti cu oamenii. Nu să stai toată ziua degeaba în Parlament, să ştii cinşpe limbi străine şi în rest să fii praf. E suficient şi să ştii o limbă să ai translator, dar să-ţi faci bine treaba”. E puţin naţionalist ("De ce să mânânci un hamburger când poţi să mănânci cinci sarmale?”), dar asta nu-l împiedică să vrea să emigreze, când va fi adult.
"Ar fi bine să ne întoarcem. Adică da, experimentăm afară, învăţăm, revenim aici şi aplicăm. Şi apoi să vină străinii să ne caute noi, nu să mergem noi la ei să-i rugăm: hai, ne faci şi nouă o operaţie?”. Are un vis mai vechi, dar se cam sfieşte să ni-l spună. Într-un final l-a zis pe nerăsuflate: "Visez că într-o zi româna va ajunge limbă mondială. Şi dacă am fi fost o ţară ca America, ar fi ajuns”.
"Eu i-am spus să fie foarte atent înainte să intre în apă: măi, copile, haide, judecă-le şi tu puţin! Dar nu m-a ascultat, de aceea am stat în preajma lui să mă asigur că nu face vreo prostie”, ne spune Ştefan. Are 10 ani, locuieşte în Făgăraş şi arată aşa cum toată lumea îşi închipuie că ar arăta îngerii: e bucălat la faţă, blond, cu ochi albaştri. Vorbeşte aşezat, ardeleneşte, ca omul mare, accentuând cuvintele – cheie. E pasionat de copii şi visează să se facă doctor pediatru.
La patru ani a păşit prima dată într-o sală de naşteri, de curiozitate, la cinci ani studia din cărţi cum se fac copiii, cum se hrănesc în pântece şi cum se îngrijesc. Nici nu-şi schimbase dinţii de lapte când ţinea în braţe nou-născuţi, să se obişnuiască cu viitoarea meserie de medic. Ba chiar ne ţine şi lecţii: "Comoara omului sunt copiii. Degeaba ai tu bani, dacă n-ai copii. Societatea îi condamnă pe cei care fac câte 12 copii, că cică îi chinuie. Păi nu-i chinuie, domnule, că din copiii ăştia poată să răsară ceva bun”. Dacă îl întrebi de naştere, răspunde sobru, ca un cunoscător: "Mda. Eu recomand, totuşi, naşterea naturală”.
"Îngerul păzitor” al copiilor şi al bunicilor
Dar cum se face că un copil de 10 ani şi-a putut risca viaţa, la piscină, ca să-l salveze pe altul? "Nu te uita la vârsta lui biologică, uite-te la cea mentală. După ce l-am evaluat, am descoperit că de fapt creierul lui Ştefan funcţionează ca la 17 ani. Are o inteligenţă de tip spiritual-kinestezic, iar recomandarea noastră este ca mai târziu să se angajeze în activităţi umanitare”, explică Lajos Kristof, consilier la IRSCA Gifted Education, asociaţia copiilor de excelenţă.
De aceea, singura modalitate pentru ca mama să-l oprească pe Ştefan de la şotii e să-i planteze alături un copil mai mic pe care să-l supravegheze. Eram în excursie la hidrocentrală, când mama a observat că din tot grupul de copii, numai fiului îi sclipesc ochii să apese toate butoanele. În următoarea secundă, femeia sosea cu un prichindel de cinci ani: "Ştefan, îl vezi? E singur”. Atât i-a spus şi imediat fiul l-a şi luat de mână pe micuţ, să-l îndepărteze de locurile periculoase. "Hm, interesantă strategie!”, au zâmbit colegii mamei.
"Avea ceva Ştefan şi când era mic de tot, de numai câţiva ani. Pur şi simplu, când îmi punea o mânuţă pe ochi, simţeam că mă calmez şi că îmi dă energie pozitivă. Când era la grădiniţă se îngrijea de bunica lui ca orice om matur. Dacă o vedea cam palidă, o întreba: Vai, mama Valeria, ţi-e rău? Ia loc aici! Şi îi şi pregătea un loc bun să şadă. Sau, dacă avem musafiri la masă, studiază atent ce pregătesc pentru ca oamenilor să le pice bine mâncarea. De pildă, mă întreabă: dacă le dai oamenilor mâncarea asta, sigur e bună pentru ei, acum, pe timp de vară?”, ne povesteşte mama, Cosmina Puia. Altă dată, când sora lui s-a înnecat la masă, iar părinţii se uitau îngroziţi ce să-i facă, el singur a avut sânge rece şi i-a îndesat bolul pe gât, să-i dea aer.
"Dar lăsaţi-i şi pe copii să vorbească, poate că luminează cu ceva”
Printre colegi el e "domnul psiholog”. Îi studiază, îi citeşte, le dă sfaturi. "De obicei îi simt. Numai cu un băieţel nu mi-a mers, căci mămica lui îl cocoloşea foarte tare. Bun, şi dacă-l cocoloşeşti, cu ce-l înveţi? Trebuie să-l înveţi cu viaţa de mic, chiar şi cu răutăţile. Am încercat să-l apropii de mine, dar nu se poate. Aşa că am rugat-o pe mama mea să vorbească cu mama lui”, ne povesteşte. Mamei i-a spus simplu: "Vezi ce se întâmplă acolo!”.
Uneori e dezamăgit că adulţii nu-i ascultă pe copii: "Dar lăsaţi-i şi pe copii să vorbească, poate că luminează cu ceva. Mi-aş dori să fiu de ajutor oamenilor. Degeaba ne zic cei mari: nu e treaba ta, nu te băga, eşti copil. Însă dacă ei fac lucrurile cu mintea obosită, ce iese? Dezastru. Dar dacă vine un copil cu mintea mai relaxată şi zice: vezi că asta nu e bine... Poate că ar trebui să-l bagi în seamă. Uneori şi părinţii trebuie să asculte de copii”.
"Ar fi bine să ne întoarcem. Experimentăm afară, învăţăm, revenim aici şi aplicăm”
Uneori i-ar plăcea să fie preşedintele României, ca să poată schimba lucruri. Zice că analizat, însă, situaţia, şi că ştie că i-ar fi greu chiar şi aşa: "Nu poţi să schimbi sistemul de unul singur, ci doar dacă eşti o comunitate care să vrea ceva. Ca politician e esenţial să propui oamenilor lucruri reale, care se pot face, nu să cumperi alegătorii cu două beri şi cu trei mititei”.
Alteori dă în pesimism: "Dar în ţara asta ce să schimbi? Se poate, dacă ştii ce faci, ce să propui, ce să vorbeşti cu oamenii. Nu să stai toată ziua degeaba în Parlament, să ştii cinşpe limbi străine şi în rest să fii praf. E suficient şi să ştii o limbă să ai translator, dar să-ţi faci bine treaba”. E puţin naţionalist ("De ce să mânânci un hamburger când poţi să mănânci cinci sarmale?”), dar asta nu-l împiedică să vrea să emigreze, când va fi adult.
"Ar fi bine să ne întoarcem. Adică da, experimentăm afară, învăţăm, revenim aici şi aplicăm. Şi apoi să vină străinii să ne caute noi, nu să mergem noi la ei să-i rugăm: hai, ne faci şi nouă o operaţie?”. Are un vis mai vechi, dar se cam sfieşte să ni-l spună. Într-un final l-a zis pe nerăsuflate: "Visez că într-o zi româna va ajunge limbă mondială. Şi dacă am fi fost o ţară ca America, ar fi ajuns”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!