Copiii geniali ai României. Filozoafă la 11 ani: „România nu e o ţară din care să vrei să ieşi la pensie”
Când alte fetiţe se joacă cu păpuşile, Karina Luncanu din Bacău face muzică, filozofează şi-şi planifică pensia. Biologic are 11 ani, mental e pe la liceu.
Autor: ALINA TURCITU
"Aş detesta să trăiesc într-o lume perfectă. Ori ar fi un haos total, ori ar fi foarte plictisitor. Sau ar fi ca o fotografie alb-negru, or, mie îmi plac pozele colorate. Eu cred că întotdeauna lucrurile ar trebui să se situeze undeva la mijloc". Copilul Karina Luncanu stătea pe o bancă în parc, picior peste picior, ca oamenii mari, cât ne-a ţinut lecţia asta. Îşi mângâia codiţa peste umăr şi privea departe, într-un punct fix, aproape tristă – ai fi zis că cine ştie ce grele experienţe de viaţă a cărat după ea până acum, la 11 ani.
În vremea asta, alte fetiţe ca ea dau de mâncare păpuşilor. Pe ea însă asta ar plictisi-o cumplit, căci e prea ocupată să aibă succes: a studiat muzica, teatrul şi dansul de la 4 ani. Când alţi copii se fugăreau prin parc, ea făcea naveta Bacău – Piatra-Neamţ ca să înveţe canto de la cea mai bună soprană a zonei. Şi apoi, când alte copile de abia învăţau să spună "mulţumesc" şi "vă rog frumos", Karina era pe scenă, smulgând zeci de premii la interpretare.
Este adevărat, psihologii de la IRSCA au stabilit că vârsta sa mentală e cu trei, patru ani peste cea biologică. De fapt, în secret şi ea singură simţea de mai demult timp asta, de când a realizat că cele mai bune prietene ale sale sunt fetele de liceu.
Înapoi, pe banca din parc. Karina ne mai serveşte una: "Cel mai mult pe lumea asta mă doare că România e ca şi vândută". "Unde ai citit tu asta?", întrebăm. Se aprinde: "N-am citit nicăieri, m-am uitat şi eu în jur şi am observat cum stau lucrurile". De aia, zice Karina, visează să fugă departe de România. A văzut ea odată o cafenea vieneză şi a decis că i-ar plăcea să trăiască în Austria. "România nu e o ţară din care să vrei să ieşi la pensie", zice. Nu mai ştiu cât a durat momentul ăla în care n-am ştiut ce s-o întreb în continuare, poate că a fost un minut întreg. Aproape imposibil să vorbeşti despre pensie cu o fiinţă de nici un metru jumate, slăbuţă şi firavă de zici că acum se rupe în două.
"De ce te gândeşti tu la pensie de la 11 ani?". "N-am cum altfel... eu analizez ce e în jur şi mă gândesc la tot. Câteodată simt că am experienţa unui om mare", răspunde.
Planuri de viaţă din clasa a V-a: "Voi profita de toate oportunităţile"
Plecarea şi-a pregătit-o deja în minte: în următoarele luni va studia intens engleza, îşi va lua testul Cambridge, va face în ţară un liceu în limba germană, apoi va merge să facă facultatea peste hotare "Neapărat la o universitate fără taxe", şi-a propus. Dacă nu va fi Austria, va fi sigur Germania. Pentru testul Cambridge nu mai are răbdare, vrea neapărat să-l dea acum, la 11 ani, dacă se poate.
"Mi-am dat seama că n-am nici o şansă să mă dezvolt aici, nici ca solistă, nici ca manager cu businessul lui. Adică da, îmi place România în sensul că ai atâtea locuri de vizitat, dar păcat că mulţi oameni au căzut în patima banilor! Cred că mulţi se gândesc: cum să fac eu bani cât mai mulţi şi cât mai repede? Nu e bună gândirea asta, căci trebuie mai întâi să construim ceva. Iar românii ar trebui să se întrebe mai degrabă cum pot oferi bani", spune fetiţa.
Dar nu cumva este ea prea pesimistă? "Nicidecum. Sunt convinsă că există multe lucruri bune în România, dar mi se pare că cele rele sunt mai multe şi le acoperă pe cele bune". Ce sfaturi le-ar da ea românilor: "Măcar să aprecieze valorile, că avem destule. Văd acum că unii s-au apucat să facă fundaţii de susţinerea a valorilor, dar trebuie mai mult de atât. E prea puţin, nu e suficient atât cât e".
Cât priveşte cariera de solistă, zice că vrea să profite de "toate oportunităţile". Desigur, ca să aibă o pensie bună nu va putea rămâne numai la muzică, nu se câştigă cine ştie ce din asta. Ne spune, din vârful buzelor, din ce vrea să se întreţină mai târziu: "Să fiu manager sau om de business". Aşadar, şi ea visează să aibă bani când va fi adult. Ba nicidecum, ne-o taie scurt. "Nu pentru bani vreau asta, ci fiindcă am toate calităţile care mă recomandă să fiu un bun profesionist în acele domenii".
Ceartă de supradotaţi: "Organism unicelular ce eşti!", "Experiment ştiinţific eşuat!"
Până atunci însă îşi continuă cursurile de canto cu soprana. "Se foloseşte mult vocea de piept, este o tehnică anume. Apoi vine respiraţia... trebuie să respiri din burtă, să dai din diafragmă, dar până la urmă te obişnuieşti şi vine pur şi simplu din instinct. Astfel, vocea porneşte bine din tine şi când dai sunetele afară obţii sunete curate", ne explică. Îşi detestă vocea de pe înregistrări, zice că aia nu e vocea ei naturală; acolo sunetele nu se aud aşa cum sunt ele în realitate: "Dar iubesc live-ul. Aşa cum iubesc, să zicem, ruinele acelea neatinse de mâna omului".
Ce-şi doreşte cel mai mult pe lume: ca familia ei să trăiască veşnic. "Nu cred că sunt pregătită să merg în lume fără susţinerea părinţilor, dar când va fi să fie, aş vrea ca Dumnezeu să mi-i ia Sus numai când o să ştie El că sunt pregătită să suport asta. Să nu cumva să mi-i ia înainte", ne spune. Mama e avocat, tatăl lucrează în imobiliare şi întotdeauna au avut bani să-şi trimită fiica la concursuri, ba chiar au îndemnat-o să o facă. "Câteodată îmi e ruşine să le cer lucruri, căci simt că şi ei, ca părinţi, au nevoie să fie răsfăţaţi. Mai ales că până acum au investit foarte mult în mine."
La final, discuţia a dat în filozofie curată. A trecut prin Pariul lui Pascal, pentru a ajunge la teorii asupra vieţii veşnice: "Mie nu mi-e frică de moarte căci ştiu că după ea mai urmează ceva, aşa cum dimineaţa soarele răsare, după ce seara a apus. Şi dacă mi-ar fi frică, ce să fac cu frica mea? Nu rezolv nimic".
În momentele optimiste ale vieţii ei, Karina se ia la trântă cu băieţii. La harţa copilărească cu un alt coleg supradotat de 10 ani am asistat ca la spectacol împreună cu alţi trecători de pe stradă. Nimeni nu mai ştie cine a început. "Organism unicelular ce eşti!", i-a strigat într-un final puştiul cu ochelari pe nas, mare iubitor de biologie. "Experiment ştiinţific eşuat", i-a dat replica fetiţa. Asta trebuie că e sudalmă grea la genialii cei mici, de vreme ce-i înfurie aşa de tare. "Creier de furnică!". Râsete de satisfacţie: "Ha, mulţumesc, ce bine! Studiile ştiinţifice au demonstrat că dintre toate vieţuitoarele, probabil furnica are cel mai mare creier în raport cu corpul!".
Peste câteva minute, când le-a mai trecut năduful, el cerceta atent o sticlă de apă, informând-o a împă-care: "Să ştii că apa e formula mea chimică preferată". Ea i-a răspuns, aranjându-şi codiţa pe-un umăr: "Mda, şi mie îmi place H2O".
În vremea asta, alte fetiţe ca ea dau de mâncare păpuşilor. Pe ea însă asta ar plictisi-o cumplit, căci e prea ocupată să aibă succes: a studiat muzica, teatrul şi dansul de la 4 ani. Când alţi copii se fugăreau prin parc, ea făcea naveta Bacău – Piatra-Neamţ ca să înveţe canto de la cea mai bună soprană a zonei. Şi apoi, când alte copile de abia învăţau să spună "mulţumesc" şi "vă rog frumos", Karina era pe scenă, smulgând zeci de premii la interpretare.
Este adevărat, psihologii de la IRSCA au stabilit că vârsta sa mentală e cu trei, patru ani peste cea biologică. De fapt, în secret şi ea singură simţea de mai demult timp asta, de când a realizat că cele mai bune prietene ale sale sunt fetele de liceu.
Înapoi, pe banca din parc. Karina ne mai serveşte una: "Cel mai mult pe lumea asta mă doare că România e ca şi vândută". "Unde ai citit tu asta?", întrebăm. Se aprinde: "N-am citit nicăieri, m-am uitat şi eu în jur şi am observat cum stau lucrurile". De aia, zice Karina, visează să fugă departe de România. A văzut ea odată o cafenea vieneză şi a decis că i-ar plăcea să trăiască în Austria. "România nu e o ţară din care să vrei să ieşi la pensie", zice. Nu mai ştiu cât a durat momentul ăla în care n-am ştiut ce s-o întreb în continuare, poate că a fost un minut întreg. Aproape imposibil să vorbeşti despre pensie cu o fiinţă de nici un metru jumate, slăbuţă şi firavă de zici că acum se rupe în două.
"De ce te gândeşti tu la pensie de la 11 ani?". "N-am cum altfel... eu analizez ce e în jur şi mă gândesc la tot. Câteodată simt că am experienţa unui om mare", răspunde.
Planuri de viaţă din clasa a V-a: "Voi profita de toate oportunităţile"
Plecarea şi-a pregătit-o deja în minte: în următoarele luni va studia intens engleza, îşi va lua testul Cambridge, va face în ţară un liceu în limba germană, apoi va merge să facă facultatea peste hotare "Neapărat la o universitate fără taxe", şi-a propus. Dacă nu va fi Austria, va fi sigur Germania. Pentru testul Cambridge nu mai are răbdare, vrea neapărat să-l dea acum, la 11 ani, dacă se poate.
"Mi-am dat seama că n-am nici o şansă să mă dezvolt aici, nici ca solistă, nici ca manager cu businessul lui. Adică da, îmi place România în sensul că ai atâtea locuri de vizitat, dar păcat că mulţi oameni au căzut în patima banilor! Cred că mulţi se gândesc: cum să fac eu bani cât mai mulţi şi cât mai repede? Nu e bună gândirea asta, căci trebuie mai întâi să construim ceva. Iar românii ar trebui să se întrebe mai degrabă cum pot oferi bani", spune fetiţa.
Dar nu cumva este ea prea pesimistă? "Nicidecum. Sunt convinsă că există multe lucruri bune în România, dar mi se pare că cele rele sunt mai multe şi le acoperă pe cele bune". Ce sfaturi le-ar da ea românilor: "Măcar să aprecieze valorile, că avem destule. Văd acum că unii s-au apucat să facă fundaţii de susţinerea a valorilor, dar trebuie mai mult de atât. E prea puţin, nu e suficient atât cât e".
Cât priveşte cariera de solistă, zice că vrea să profite de "toate oportunităţile". Desigur, ca să aibă o pensie bună nu va putea rămâne numai la muzică, nu se câştigă cine ştie ce din asta. Ne spune, din vârful buzelor, din ce vrea să se întreţină mai târziu: "Să fiu manager sau om de business". Aşadar, şi ea visează să aibă bani când va fi adult. Ba nicidecum, ne-o taie scurt. "Nu pentru bani vreau asta, ci fiindcă am toate calităţile care mă recomandă să fiu un bun profesionist în acele domenii".
Ceartă de supradotaţi: "Organism unicelular ce eşti!", "Experiment ştiinţific eşuat!"
Până atunci însă îşi continuă cursurile de canto cu soprana. "Se foloseşte mult vocea de piept, este o tehnică anume. Apoi vine respiraţia... trebuie să respiri din burtă, să dai din diafragmă, dar până la urmă te obişnuieşti şi vine pur şi simplu din instinct. Astfel, vocea porneşte bine din tine şi când dai sunetele afară obţii sunete curate", ne explică. Îşi detestă vocea de pe înregistrări, zice că aia nu e vocea ei naturală; acolo sunetele nu se aud aşa cum sunt ele în realitate: "Dar iubesc live-ul. Aşa cum iubesc, să zicem, ruinele acelea neatinse de mâna omului".
Ce-şi doreşte cel mai mult pe lume: ca familia ei să trăiască veşnic. "Nu cred că sunt pregătită să merg în lume fără susţinerea părinţilor, dar când va fi să fie, aş vrea ca Dumnezeu să mi-i ia Sus numai când o să ştie El că sunt pregătită să suport asta. Să nu cumva să mi-i ia înainte", ne spune. Mama e avocat, tatăl lucrează în imobiliare şi întotdeauna au avut bani să-şi trimită fiica la concursuri, ba chiar au îndemnat-o să o facă. "Câteodată îmi e ruşine să le cer lucruri, căci simt că şi ei, ca părinţi, au nevoie să fie răsfăţaţi. Mai ales că până acum au investit foarte mult în mine."
La final, discuţia a dat în filozofie curată. A trecut prin Pariul lui Pascal, pentru a ajunge la teorii asupra vieţii veşnice: "Mie nu mi-e frică de moarte căci ştiu că după ea mai urmează ceva, aşa cum dimineaţa soarele răsare, după ce seara a apus. Şi dacă mi-ar fi frică, ce să fac cu frica mea? Nu rezolv nimic".
În momentele optimiste ale vieţii ei, Karina se ia la trântă cu băieţii. La harţa copilărească cu un alt coleg supradotat de 10 ani am asistat ca la spectacol împreună cu alţi trecători de pe stradă. Nimeni nu mai ştie cine a început. "Organism unicelular ce eşti!", i-a strigat într-un final puştiul cu ochelari pe nas, mare iubitor de biologie. "Experiment ştiinţific eşuat", i-a dat replica fetiţa. Asta trebuie că e sudalmă grea la genialii cei mici, de vreme ce-i înfurie aşa de tare. "Creier de furnică!". Râsete de satisfacţie: "Ha, mulţumesc, ce bine! Studiile ştiinţifice au demonstrat că dintre toate vieţuitoarele, probabil furnica are cel mai mare creier în raport cu corpul!".
Peste câteva minute, când le-a mai trecut năduful, el cerceta atent o sticlă de apă, informând-o a împă-care: "Să ştii că apa e formula mea chimică preferată". Ea i-a răspuns, aranjându-şi codiţa pe-un umăr: "Mda, şi mie îmi place H2O".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!