http://docs.arin.ro/index.php?lg=ro_RO&p=content&CID=2&TID=24
Merita citit documentul: sports in the mountains
Sports in Mountains.pdf
Legaturi si articole
duminică, 31 iulie 2011
vineri, 29 iulie 2011
Rosia Montana, experiment de mutilare
Roşia Montană, experiment de mutilare
Autor:
Cum arată locul unde oamenii au fost, ca melcii, înfometaţi înainte de a fi mâncaţi. Febra aurului a divizat nu doar România, ci şi familii din localitatea care acum e epicentrul preţiosului metal: Roşia Montană.
E iulie 2011 şi suntem la Roşia Montană în România. De undeva, de pe zidul unei case, o cameră de filmat urmăreşte forfota din piaţă. Pe site-ul companiei Gold Corporation poţi urmări live cine trece pe străzile Roşiei Montane, cine îşi bea cafeaua la cârciuma din colţ şi desigur, ce mult munceşte Gold pentru comunitate.
Pe Aceeaşi Temă
Agitaţia bizară din punctul central al pieţei şi faptul că toată lumea poartă uniforma Gold, inclusiv femeia cu batic care închide şi deschide o uşă, te pune pe gânduri. Creează impresia că ai de-a face cu nişte ocupanţi care domină locul, îl iau în stăpânire. Ei sunt puternici, vii, împart ordine, controlează totul, în contrast cu localnicii şi casele ruinate, care au amorţit de aşteptare. Sunt ca o armată. Iar centrul, cartierul ei general.
Preţul aurului parcă ar vrea să se întreacă pe el insusi şi atinge record dupa record. Luni, a ajuns la un nou maxim istoric, de aproape 1.600 de dolari uncia. Vestea proastă este că nu-şi va opri ascensiunea, putând ajunge, până la sfârşitul anului, la 1.700 de dolari uncia. Analiştii, scriu ziarele mai departe, pun această smintire a aurului pe seama crizei generale. E unul din efectele alienării.Această ştire face înconjurul lumii, este pe prima pagină, inclusiv în ziarul pe care domnul Andrei Bota îl citeşte la cârciuma Între Craci din centrul orăşelului de munte. Din faţa bodegii se despică două străduţe, iar uşa ei rămâne chiar în mijloc, de aceea i s-a zis, Între Craci.
E 10 dimineaţa şi a început foiala. Piaţa se umple de oameni, chipuri noi, tineri cu ochelari de soare şi telefoane mobile, planşete şi jeepuri: muncitorii de la Gold Corporation, compania care doreşte să exploateze aurul de la Roşia Montană. Au tricori galbene şi pantaloni verzi, caschete. Vorbesc tare, dau tot fel de ordine, pleacă şi vin la volanul maşinilor de teren Nissan şi Toyota. Maşinile lor negre, puternice abia încap pe lângă măsuţele de la cârciumă, pe lângă zidurile coapte de soare, pe străzile înguste. De sub ferestre dau să cadă bucăţi de zid, deşi Goldul a înşirat nişte benzi de plastic care să arate că e periculos să treci pe acolo. Dar pe unde să treci?
UDMR, strânsă cu Roşia Montană
Lucrează la restaurarea caselor monumente istorice pe care Gold le-a cumpărat cu mulţi ani în urmă şi le-a lăsat în paragină. Casele s-au ruinat, dau să cadă, acum li se pun proptele de lemn, să nu pice de tot . Restaurarea lor pare ciudată şi inutilă. Unul dintre săteni chiar spune că este un nou truc al goldiştilor. Vor să arate că sunt preocupaţi de patrimoniul din Roşia pentru a obţine aprobările necesare, că este o chestiune de PR cu scopul de a reduce opoziţia la proiect, până când obţin şi ultimele avize.
Poveştişi un bolovan concret
„Când eram copil şi se făceau explozii miniere, mult mai departe de aici, şi cu cantităţi destul de mici de dinamită, se spărgeau toate geamurile în Roşia Montană. Se cutremura tot satul, ne anunţau să plecăm pe câmpuri, să nu stăm în case, că e periculos. Când ne întorceam, era ca după război. Dacă vor dinamita patru munţi, tot ce vedeţi în jur, ce credeţi că se va întâmpla cu casele astea? Acum spun că vor să facă şi turism, pe cine prostesc? Ce turist vine într-o localitate unde explodează munţii şi se fac lacuri de cianuri? Dar e ultima minciună frumos poleită pe care vor să o livreze intelectualilor şi organizaţiilor care cer păstrarea patrimoniului", crede Sorin Jurca, unul dintre localnicii care a crescut în Roşia şi se opune exploatării.
„Acum câţiva ani", continuă Sorin, „când s-au făcut prospectiuni, un bolovan a intrat prin acoperişul lui Gruber şi i-a căzut pe masă, mâncau. Cum credeţi că va fi aici când va începe exploatarea? Au aşteptat mai bine de zece ani, dacă vor avea ok-ul să intre în munţi, o să-i radă cât ai clipi. După ce primesc aprobările de la autorităţi, n-o să-i mai intereseze de patrimoniu şi alte bazaconii. Aici avem de-a face cu poveşti, minciuni frumos ambalate, pentru că din afacerea asta ei scot 10, poate 20 de miliarde de dolari, iar restaurarea asta de formă pe care o vedeţi îi va costa câteva milioane. Ce mare lucru, le pot trece la cheltuieli de publicitate...", explică Sorin.
Primele fapte sunt vorbe
Domnul Andrei îşi bea încet berea şi continuă să citească ziarul. Are deja o părere, o spune direct, ca să scape de-o grijă: „Aici trebuie să înceapă odată exploatarea că nu se mai poate! E aur cât e hăul, oblu sub picioarele matale si uite că nu dau drumul să-l scoatem afară! Aici, cu mineritul ne-am ocupat şi asta trebuie să facem! Noi suntem pentru Gold şi pentru exploatare că de poveşti ne-am săturat, să vedem şi fapte!"
La televizorul de la bar rulează stirile de la Bucureşti şi un spot publicitar în care Gold Corporatin isi promovează proiectul de exploatare de la Roşia Montană. Li se spune oamenilor că ei oferă miliarde de euro şi locuri de muncă: fapte, soluţii, nu poveşti. Înţeleg de unde avea nea Andrei textul gata de livrat unui ziarist la berea de dimineaţă. Bătrânul se ridică, îşi ia ziarul cu el şi pleacă. Locuieşte în casa pe care a vândut-o Goldului, dar pentru că e om de treabă a fost lăsat să stea în continuare acolo.
Muntele şi muzeul
Satul e vechi, una dintre cele mai vechi localităţi din Europa. Are aproape 2000 de ani, iar primii care au venit aici au fost romanii, apoi s-au perindat, rânduri-rânduri, toţi căutătorii lumii. La Roşia, istoria a aşezat în straturi de oase, aproape toate naţiile acestui continent. În scripte şi-n cimitire, oamenii, care au trăit şi murit aici, au purtat nume latineşti, româneşti, germane, franceze, greceşti, evreieşti, maghiare.
Pentru că munţii pe care stăm cu picioarele, pământul de sub cafenea şi cât cuprindem cu ochii ascunde cel mai mare zăcământ de aur din Europa . Exploatarea lui se făcea din vremuri străvechi. Aurul din Apuseni ajungea inele pe malurile Egeei şi Mării Adriatice încă din epoca bronzului. În muntele din faţa noastră, de deasupra bisericii se găsesc şi acum cele mai vechi galerii din lume, pe zeci de kilometrii. A fost propus pentru listare ca monument UNESCO, dar ministrul culturii a dat zilele trecute aviz de descărcare de sarcină arheologică. L-a sacrificat pentru promisiunea unor investiţii de conservare. Cum să conservi un munte, şi cum va arăta el înghesuit într-un muzeu, e încă o poveste.
Dacă Gold Corporation va începe exploatarea, cred localnicii, muntele Cârnic spre care privim acum va fi dinamitat, va sări în aer, se va ridica deasupra oraşului şi peste turnul bisericii catolice, monument istoric, peste casa Gruber şi cimitirul din deal şi se va revărsa peste piaţa în care ne bem acum cafeaua. Dar vom putea urmări asta, live, cu camerele de filmat instalate pe zidurile clădirilor de Gold Corporation. În timp ce povestim noi cu domnul Andrei, la Bucureşti, Laszlo Borbely, membru în Guvernul roman este anchetat de DNA pentru corupţie. Domnia sa trebuie să decidă în curând dacă proiectul minier Roşia Montană Gold Corporation va demara sau nu. Este ministrul Mediului, iar compania mai are nevoie de un ultim aviz chiar pe chestiunile de mediu pentru a începe exploatarea. Laszlo Borbely va lua această decizie.
Laszlo Borbely şi Kelemen Hunor, într-o vizită de lucru la Roşia Montană Foto: mediafax
Urechile lui Szabo
Îl lăsăm pe Laszlo Borbely să facă declaraţii de nevinovăţie la televizor şi pornim pe munte, spre casa lui nea Vasile Szabo. L-am cunoscut acum doi ani, avea 6 vaci, o hotărâre încrâncenată de a nu pleca de pe muntele lui şi convingerea că de acolo nu-l vor scoate corporaţiile internaţionale în ruptul capului.
Îl găsim pe lângă grajduri, îi şi scapă omului un viţel, în deranjul vizitei, dar se întoarce spre noi, furios şi se descarcă parcă şi-ar vărsa focul pe toată lumea de unde venim: „Aia din Toronto pot să vrea aurul, ăia de la Bucureşti pot să vrea să li-l dea, dar eu, Vasile Szabo nu sunt de accord cu ei! Pământul ăsta şi ăla de pe munte e al meu şi de aici nu plec, nici să vină să mă scoată de ureche! Dacă mă forţează, eu îi atac la organismele internaţionale, că pe ăştia de la noi nu ne mai putem baza! Dar atât le spun, de s-or atinge de ce-i al meu, au de-a face cu mine."
Vasile Szabo crede că agricultura şi creşterea animalelor este mult mai bună şi mai de viitor decât exploatarea aurului cu cianuri. Dovadă că nu bate câmpii sunt chiar animalele din grajd şi casa plină de guri pe care le hrăneşte: „Vrei să spui dumneata că viţelul asta nu e mai bun ca cianurile lor?" si bate animalul cu palma pe spate. „Ba e mai bun!"
Ce e al lor
Ne întoarcem în centru, ne aşteaptă cafeneaua mai puţin răcoroasă, muşamalele s-au încins de căldură, dar oamenii Goldului forfotesc în cerc în jurul centrului, cu maşini sau fără, într-o hărmălaie ciudată. Parcă ar lucra.
Comuna a aşteptat mai bine de zece ani să vadă ce se întâmplă cu ea. Şi de zece ani, teroarea şi tensiunile se intind pe suprafaţa pământului ca filoanele de aur pe dedesubt. Compania care a luat în concesiune 1650 de hectare, adică toată zona de exploatare minieră Roşia Montană pentru trei milioane de dolari, a început pas cu pas, zi şi noapte să pună stăpânire pe case, pe oameni şi voinţa lor, pe cuvintele pe care le rostesc, pe biserici şi preoţi, pe cimitire şi istorie, pe viaţa Roşiei Montane.
Până acum a cumpărat aproape tot. Au mai rămas 20% dintre oameni şi case care nu le aparţin încă. Dar cum a ajuns compania Gold Corporation să pună stăpânire pe localitate, să convingă guverne şi miniştri, preşedinţi de ţară, presă şi societate civilă că proiectul ei este singura soluţie pentru Roşia Montană, este cel mai ciudat lucru care ni s-a întâmplat.
Alte fapte
„În primul rând au sădit ura. Noi eram câţiva care se opuneau, iar ceilalţi roşieni vroiau exploatare minieră, povesteşte geologul Jurca. Oamenii nu ştiu să facă altceva, sunt săraci şi nu se gândesc prea mult la ziua de mine. Au o grijă şi mai mare: să pună o pâine pe masă, azi. Dar mai grav a fost că Gold ne-a asmuţit pe unii împotriva celorlalţi. Au sădit ura între noi, între rude, prieteni, fraţi. Era chiar la început, când au făcut o adunare locală pe stadion Ne-au adunat pe toţi, era plin locul. Acolo, fiecare angajat de la Gold care a luat cuvântul era pus să spună că din cauza noastră a celor care ne opunem nu începe exploatarea şi ei n-au cum câştiga o pâine. Că noi suntem vinovaţi pentru că ei n-au din ce trăi. Şi au început înjurăturile. Atunci a început dezastrul, teroarea. Cei de la Gold au fost diabolici. Au sădit de zece ani încoace ura între noi, pentru ca roşienii care nu mai pot răbda foamea să ne determine să cedăm, iar ei să se spele pe mâini, ca Pilat din Pont."
Unchi şi nepot, două fundaţii
Sorin Jurca nu mai vorbeşte de şapte ani cu unchiul său, Andrei, cel care l-a crescut. „Am fost orfan, iar el, era medic în Roşia, mai cu dare de mână, m-a luat şi m-a crescut. Îl respectam, aproape că-l veneram, nu ridicam ochii din pământ în faţa lui. S-a aşteptat ca şi în cazul Goldului să-l urmez, să fim de aceeaşi parte. Eu am ales să fiu de cealaltă parte. M-a mustrat în faţa lumii şi nu mă mai recunoaşte ca al lui. Nu ne mai vorbim şi nu ne-am mai vizitat. Unchiul meu crede că Goldul va aduce bunăstare. Eu nu cred, cred că va distruge munţii şi va face un lac de cianuri. Cred că va lua aurul şi va lăsa pustiu în loc. Dar nici de aur nu-mi pasă, că oricare l-ar scoate, tot l-ar duce de aici şi Roşia, România ar rămâne tot atât de săracă. Dar ne iau şi posibilitatea de a trăi aşa cum o fac şi alţii din alte sate de munte, liniştiţi."
Cariera fostei mine de stat de la Roşia Montană
Tânărul Sorin Jurca vorbeşte frumos, mai stilat decât nea Vasile, se vede că a fost nevoit să o tot facă. E geolog de meserie, dar are un magazin în sat şi încă alte mici afaceri. A înfiinţat şi o fundaţie culturală, al cărei sediu este în casa lui. Spune că era nevoie, pentru că Goldul a creat şi societate civilă în Roşia. A făcut asociaţii şi fundaţii care au sedii în casele Gold şi care spun că au rolul de a informa corect asupra beneficiilor pe care le aduce exploatarea, localităţii şi ţării. Unchiul lui conduce una dintre ele.
Societatea civilă Gold Corporation
Trecem strada şi găsim uşa deschisă a Asociaţiei Maghiarilor din Roşia Montană. Căsuţa e proaspăt renovată, i-au pus şi trandaafiri la geam. Un bărbat stă pe prag şi priveşte piaţa cu forfota ei bizară. Îl cheamă Nelu Oprişa, a fost director de mină până când mina s-a închis. Acum lucrează pentru asociaţia maghiarilor, vreo 20 la număr de toţi, dar mai sunt şi alţii, pe la Abrud, poate mai mulţi. De ce nu s-a făcut atunci asociaţia în Abrud? „Pentru că aici era nevoie de noi", explică fostul director de mină, „uitaţi, suntem mai mule asociaţii în centru aici, (şi-mi arată cu mâna roată-roată, vreo trei-patru: Pro-Dreptatea, Sindicatul Viitorul Mineritului, Pro-Roşia Montană şi mai încolo, fundaţia lui Jurca, cea contra), ca să explicăm oamenilor", continuă ghidul nostru, „că proiectul Goldului e bun şi ce beneficii ne aduce, ca să nu înţeleagă lumea greşit!"
Peisaj din Apuseni, în zona de exploatare la Roşia Montană Foto: mediafax
Şi omul dă să înşire locurile de muncă, banii care intră în ţară, viitorul copiilor, ca într-un spot publicitar învăţat pe de rost. Inginerul pervertit la PR trebuie să trăiască şi el din ceva, din ceva de la Gold (că doar nu din cotizaţiile celor 20 de unguri şomeri din sat) până va începe exploatarea.
Unde ne-am pierdut
Gold Corporation are şi ziar, Ziarul de Apuseni, sponsorizează festivalul Ziua Minerului, plăteşte corul bisericii, cărţile de la serbarea de sfârşit de an a copiilor, a făcut echipă de rugby în sat, deşi nimeni nu ştia rugby, a sponsorizat Balul Operei din Cluj, o echipă de fotbal de la Cluj, festivaluri de film, expoziţii, excursii pentru ziarişti în Noua Zeelandă, a oferit publicitate aproape tuturor ziarelor şi televiziunilor din ţară. În perioada de criză prin care a trecut România, ajutorul de la Gold venea în chip miraculous exact când era nevoie mai mare de el. Publicaţii importante, care criticau vehement proiectul Gold, au trecut de partea companiei, spre mirarea tuturor, scoţând şi din arhivă articolele anti.
Holoangării, aurul, dar mai ales, uraniul
„Aşa s-a întâmplat cu toţi", ne spune domnul Rusu, care-i părerea lui. „La început trăgeau tare în canadieni, nu erau de acord cu proiectul. Apoi, încet-încet, s-au retras. Şi oamenii învăţaţi de pe la televizor am văzut cum s-au schimbat, şi presa din toată ţara a făcut la fel. Nu ştiu cine mai e cu noi! Până şi ungurii s-au sucit şi s-au dat cu ei! Kelemen Hunor, îl ştiţi, ministrul culturii, o fost aici, zicea că nu va fi de acord cu distrugerea asta şi cu cianurile, în veci! Şi vecii lui au ţinut până acum! Mă tem după câte văd eu, că planurile lor sunt mult mari, sunt peste capurile noastre. Aici contează aurul care creşte în valoare, contează uraniul din jos, acolo unde se ştie că sunt zăcăminte pure. Noi ştim că aici am lucrat o viaţă. Sub pământul ăsta e ceva mai mult decât spun ei!"
Domnul Rusu trage aer în piept, se uită la noi şi ezită puţin: să ne spună, sau să nu ne spună?
Se întoarce hotărât, ce-o fi, o fi! „Doamnă, credeţi că e vorba doar de aur aici? Păi aur scot ei şi acum, n-au nevoie de aprobările lui Kelemen! Din 2002 de când s-au terminat prospectările şi se ştiu exact filoanele şi vâltorile de aur, credeţi că nu a luat nimeni nimic de acolo? Aurul se scoate şi acum, doamnă, noapte de noapte merg holoangării şi atacă vâltorile. Da, holoangării există, nu-s doar o poveste!", zice Ioan Rusu. „Apoi, marfa se duce la negru, spre pieţele de afară. Holoangării sunt de la toţi, din toate găştile. Aici nu e nevoie să răstorni patru munţi ca să scoţi aur, am lucrat la prospecţiuni, ştiu ce vorbesc. E suficient să mergi pe filoane şi să dai de vâltori, unde se încrucişează curenţii şi se adună aurul. Din vâltori scoţi şi 400 de kilograme de aur. Dar alte drăcii din pământ nu se adună grămadă. La ele vor ei să ajungă!"
Imagine generală a zonei din Roşia Montană ce ar urma să fie afectată de proiectul minier
Teoria domnului Rusu se leagă de „globalişti" şi de rezervele de uraniu. „E ceva ce ne depăşeşte şi, de aceea, se va face oricum. Globaliştii vor să facă aici, sub acoperirea exploatării de aur, locuri de depozitare pentru peste zece ani a reziduurilor de uraniu", este convins interlocutorul meu. „Şi ce loc mai bun pentru aşa ceva ar putea găsi decât un lac de cianurare cât hăul!"
Până atunci, crede Ioan Rusu, timpul lucrează, timpul pentru unii înseamnă bani. În linişte, la adăpostul nopţilor, de sute de ani, oamenii şi aurul se mişcă încoace şi-ncolo, fără să-i stingherească nimeni. Doar că, acum, holoangării au alţi stăpâni.
De ce nu lucrează la Gold? „Pentru că eu nu fac parte din niciun partid politic. Acolo toţi sunt trimişi de partide, sunt angajaţi pe găşti de partid, încă un motiv ca Goldul să aibă politica la mână! Pe mine nu m-au trimis partidele!", oftează Ioan Rusu.
Primarii
Primarul din Roşia Montană este membru al partidului democrat-liberal aflat acum la putere. Contractul de concesiune a Roşiei Montane a fost semnat în 1999 de ministrul de atunci al Economiei, Radu Berceanu, membru al aceluiaşi partid. Lui Eugen Furdui i se mai spune şi Primarul Gold. Susţine din răsputeri proiectul de exploatare, scrie memorii şi comunicate în numele locuitorilor, cere demararea proiectului şi-l consideră singura soluţie pentru localitatea pe care o conduce. Ce e drept, nici nu mai are vreuna. La fel stau lucrurile şi la Abrud, şi la Zlatna.
Patrimoniul vechi de sute de ani de la Roşia Montană va fi pus în pericol de exploatarea aurului Foto: adevărul
Deşi am solicitat un punct de vedere în legătură cu viitorul comunităţii, răspunsul companiei s-a lăsat îndelung aşteptat. În schimb, soseau zilnic comunicate de susţinere a Goldului şi de mulţumire faţă de Ministerul Culturii, de la mai toţi primarii din zonă, de la asociaţii şi sindicate, fundaţii şi grupuri independente. Abia când articolul era pe masa ziarului, purtătorul de cuvânt a transmis punctul de vedere al companiei, pe care-l reproduc în întregime: „Proiectul minier Roşia Montană poate exista doar dacă şi comunitatea îl doreşte. Această comunitate există atât timp cât există o şansă la viaţă, cât există locuri de muncă, cât există şanse de relansare economică. Dacă nu există alternativă, localitatea se depopulează. Proiectul nostru se face într-o strânsă colaborare cu comunitatea locală, care sprijină şi oportunităţile care vor fi create pentru comună şi pentru împrejurimi. În acest moment, ştim foarte clar că avem sprijinul a 95-96% din localnici. Există câteva persoane în comunitate care se opun proiectului, însă majoritatea lor locuiesc în zone neafectate de proiectul minier. Dacă vor exista cazuri în care membri ai comunităţii nu doresc să-şi vândă proprietăţile, împreună cu comunitatea vom reevalua situaţia şi vom vedea care sunt soluţiile şi măsurile care trebuiesc luate."
Un om şi-o reclamă
Pornesc pe drumeagul ce duce la Biserica Catolică, monument de arhitectură, construită în jurul anului 1700. E albă şi măreaţă, propteşte cu o aripă Muntele Cârnic. Amândoi vor avea aceeaşi soartă. Pe pământul bisericii stă în chirie Goldul, la fel şi în casa parohială pe care compania o foloseşte. Tot acolo stă, găzduită de Gold, şi Sanda Lungu, femeia care apare în spoturile publicitare ale companiei şi cere să înceapă exploatarea ca să aibă din ce trăi. Probabil că n-a ascultat niciodată cu atenţie discuţiile funcţionarilor companiei care trec prin birourile de alături. Ar fi aflat că nu locuitorii din Roşia vor fi angajaţi la exploatare, dacă va începe. Pentru că nu se pricep la noile tehnologii, vor fi aduşi specialişti din altă parte. Lucru recunoscut de directorul Gold într-o discuţie cu un localnic.
Orădenii au protestat împotriva mineritului pe bază de cianuri de la Roşia Montană Foto:Cosmin Tirla
Crucile din cimitirul catholic s-au părăginit, unele au căzut la pământ, altele au plecat deja în jos, pe drumeag. Îşi caută alt cimitir pentru că Goldul le dă 8 mii de lei, spun sătenii, dacă morţii pleacă în altă parte. Şi ei s-au lăsat convinşi la o astfel de sumă. Pe site-ul Roşia Montană Gold Corporation scrie: „Dacă oamenii plecă, pleacă şi bisericile cu ei".
În Roşia, doar preotul unitarian nu susţine Goldul. A fost declarat Persona Non Grata pentru asta. Nu locuieşte în Roşia, dar sătenii vorbesc deschis despre faptul că Goldul nu i-a putut cumpăra convingerile, deşi i-ar fi oferit un apratament în Cluj unde să stea fiica sa pe timpul studiilor.
Nici preotul ortodox nu este acasă, dar are în schimb o biserică gata renovată în curte, o căsă frumoasă, o căsuţă de vară şi o inscripţie deasupra uşii: Mai bine îngrăşat de bere decât cocoşat de muncă. Este ajutat de Gold să păstreze tradiţiile, corul bisericii şi să înfrumuseţeze parohia. Iar preotul susţine şi el cum poate, cauza aurului.
Ne apropiem de eşafod
Spre sfârşitul zilei ne apropiem de casa părintească a lui Sorin Jurca. E în centrul satului, cu vedere directă spre Cârnic. Trecem pe lângă nişte porţi întărite cu proptele la casele Goldului. Sorin izbucneşte nervos, cu tonul omului sătul de atâta ipocrizie: „Dacă îi interesa să renoveze casele astea monument, de ce n-au făcut-o până acum? Le-au cumpărat şi au alungat oamenii degeaba din ele?"
Eşafodul, unul dintre cele mai inedite proteste faţă de exploatarea aurului de la Roşia Montană Foto: Ruxandra Hurezean
Ne oprim în scara casei lui şi brusc îşi aminteşte ceva. Se întoarce şi spune: vă puteţi imagina că acum câţiva ani au organizat o manifestaţie macabră în care roşienii puşi de Gold şi-au aşezat ştrangurile la gât pe o scenă, acolo, în centru şi strigau că ei se spânzură dacă noi nu ne dăm acordul să înceapă exploatarea?! Aşa strigau, că noi vom fi vinovaţi de moartea lor! Ce poate fi mai odios decât atât?
Ni se alătură şi Călin Caproş, un tânăr din Roşia, fost patron de farmacie până când Goldul i-a falimentat-o. Acum se consideră „eşuat" în sociologie, zîmbeşte. Nici el nu vrea să plece, luptă cu idei împotriva Goldului, face poze, scrie mesaje către lume prin internet şi are un extraordinar simţ al realităţii. El spune că ce s-a întâmplat acolo poate fi cercetat ca studiu de caz social. Pentru că ei au fost supuşi unui experiment sinistru şi inuman care nu are nimic de-a face cu practicile corporatiste din lumea civilizată. Ei au fost ca melcii, mai întâi înfometaţi, ca să poată fi mâncaţi.
„Ei bine", concluzionează Sorin Jurca, „nu ştiu câţi mai suntem, poate douăzeci , poate trei, poate zece, dar eu n-am să plec, n-am plecat nici cînd le-au interzis oamenilor de la Gold să intre în magazinul meu. Pînă la urmă, tot ei au venit înapoi. Dacă vor să înceapă exploatarea, aşa să ştie, că eu nu cedez. Am patru proprietăţi în Roşia, n-am să le dau şi n-am să plec.Pot să sape în jurul meu, pot să scormonească în ce-i al lor, dar dacă se ating de un singur fir de păr, dacă mi se sparge un singur geam, Goldul şi statul roman vor plăti de-i va ustura!" Mă uit la Sorin Jurca şi înţeleg că în pragul casei lui se va lua decizia finală privind exploatarea aurului de la Roşia Montană. Nu la Toronto, de unde e firma, nu la Bucureşti, ci la uşa casei părinteşti a lui Sorin Jurca din Roşia Montană. Cel pentru care se pregătise eşafodul
joi, 28 iulie 2011
Dependenta de calculator: cauza razboiului intre generatii, Prof. Bistreanu Daniela Maria, Colegiul Tehnic de Aeronautica "Henri Coanda", Bucuresti
Dependenţa de calculator: cauza războiului între generaţii, Prof. Bistreanu Daniela Maria, Colegiul Tehnic de Aeronautică “Henri Coandă”, Bucureşti
Indiferent de specialitatea noastră ca profesori, ne confruntăm deseori cu apatia, oboseala şi lipsa de implicare a elevilor la acţiunile didactice. Sunt nenumăraţi factorii pe care dăm vina, sunt fără număr cauzele pe care le găsesc părinţii şi pline de imaginaţie scuzele copiilor.
De ce dintr-o dată totul a devenit prea stufos, materia mult mai complicată, orele prea monotone şi totul pare fără rost în minţile micilor sau mai marilor noştri elevi? Vina o purtăm toţi: părinţii mult prea ocupaţi, societatea mult prea anormală pentru a oferi recompense celor care învaţă, profesori umiliţi şi demotivaţi, un sistem de învăţământ prea nehotărât pentru a şti exact ce vrea. Si cauzele pot continua.
Nu mi-am propus însă să fac o analiză asupra societăţii româneşti şi a implicării ei în educaţia adolescenţilor.Mi-am propus însă să evidenţiez o realitate a zilelor noastre şi anume aceea că suntem dascălii şi părinţii copiilor “digital natives”. Mai pe înţelesul tuturor, creştem o generaţie care trăieşte într-o lume a computerelor, a jocurilor şi a internetului, o generaţie nesupravegheată, o generaţie în faţa căreia cei mai mulţi părinţi şi profesori îşi manifestă neputinţa de a înţelege acest „modus vivendi” în care orele în faţa computerului cresc direct proporţional cu vârsta şi progresele tehnologiei.
Realitatea este că oboseala, apatia elevilor şi lipsa de concentrare sunt determinate şi de timpul din ce în ce mai lung petrecut în faţa computerului. Pentru a-mi susţine teoria, am apelat din nou la metoda chestionarelor date părinţilor şi elevilor din clasele 9-12, insistând de această dată pe conflictul între cele două părţi şi pe activităţile desfăşurate de elevi în lumea virtuală oferită de computere.
Întrebările au fost:
Consideri că eşti dependent de computer?
Dacă da/nu, de ce afirmi acest lucru? respectiv
Consideraţi că aveţi un copil dependent de computer?
60% din elevi şi-au recunoscut dependenţa, argumantand că activitatea în faţa computerului reprezintă cea mai potrivită metodă de comunicare cu prietenii, de socializare, cea mai atractivă sursă de distracţie. De menţionat că cei care nu şi-au recunoscut dependenţa petrec totuşi în faţa computerului între 3 şi 5 ore zilnic. Tot aceştia din urmă îşi justifică independenţa faţă de computer prin faptul ca au alte activităţi, că ar putea să stea mai multe...ore (!) fără a accesa internetul sau că au şi alte surse de distracţie.
Părinţii dau dovadă însă de aceeaşi naivitate şi nu recunosc decât în proporţie de 5% că au copii dependenţi. Cauzele sunt aceleaşi pe care le-am menţionat într-unul din articolele mele anterioare: timpul foarte scurt pe care îl petrec cu copiii (între 1 şi 3 ore/zi), lipsa de comunicare, neimplicarea în coordonarea activităţilor pe care le desfăşoară elevii, credinţa că este folosit computerul la rezolvarea temelor şi pentru informare (nu pentru jocuri şi chat).
Alte întrebari se referă la poziţia pe care au părinţii faţă de timpul petrecut pe internet: Părinţii tăi au încercat să te determine să petreci mai puţin timp în faţa computerului?
În caz afirmativ, cum au făcut acest lucru?
Chiar dacă la întrebarea anterioară nu au considerat că au un copil care stă excesiv de mult în faţa computerului, la această întrebare reiese că 90% din părinţi sunt deranjaţi de această activitate. Elevii recunosc că părinţii şi-au pus imaginaţia la contribuţie punând parole pe computer, ascunzând mouse-ul, tastatura, modemul, cablul de alimentare, bineînţeles fără efect şi fără ca elevii să fi înţeles ceva din aceste acţiuni disperate. Doar doi părinţi au cumpărat cărţi şi şi-au trimis copiii în „exil” la bunici, unde nu aveau acces la internet. Cu toţii înţelegem disperarea din aceste gesturi, dar cred ca toţi suntem de acord ca prin apelarea la aceste acţiuni neinspirate rezultatul aşteptat nu va veni niciodată. Copiii trebuie direcţionaţi spre alte activităţi atractive din primii ani de viaţă, noi ca adulţi trebuie să le oferim prin preocupările noastre ca model şi mai ales nu trebuie abandonată ideea dialogului. Părinţii sunt cei care fac cadou computere, tablete, play-station, iar copiii nu fac decât să se bucure de aceste cadouri şi să le ofere utilitate.
Răspunsuri interesante au venit la
Cum ai reacţiona dacă ţi-ar fi interzis/limitat accesul la computer? respectiv
Cum ar reacţiona copilul dvs dacă i-aţi interzice/limita accesul la computer?
Se pare că părinţii care au reuşit să fie autoritari şi constanţi în trasarea sistemului de recompense şi pedepse nu au avut parte de manifestări violente sau pline de revoltă din partea copiilor (aproximativ 20%), acestora nerămânându-le decât să se conformeze şi sa-şi caute alte activităţi, să înveţe mai mult, să facă sport sau să se întâlnescă cu prietenii. Ceilalţi 80% se ceartă cu părinţii, nu îşi mai vorbesc, ameninţă că pleacă de acasă sau ca nu se mai duc la şcoală , se duc la săli de internet, devin nervoşi, ba chiar consideră că ar fi de-a dreptul absurd să se ia o asemenea măsură. Părinţii recunosc că o asemenea măsură ar duce la supărarea copilului, la încetarea comunicării dintre cele două părţi. Se acuză faptul ca elevul devine morocănos, irascibil, apar situaţii de conflict şi în cele din urmă părinţii cedează în cele mai multe cazuri.
Şi de ce nu ar ceda din moment ce la întrebarea “Preferaţi să vă ştiţi copilul acasă, în faţa computerului, decât afară cu prietenii?”, 70% dintre părinţi au răspuns afirmativ. Necunoaşterea anturajului, apariţia tentaţiilor periculoase (alcool, magazine de vise, droguri, jocuri de noroc etc.) au condus la apariţia părinţilor care îşi transformă copilul într-un cocon, prins între grija execesivă, dorinţa adulţilor de a-l ţine departe de tentaţii şi pericole, şi lumea facilă şi comodă oferită de realitatea virtuală.
Copiii sunt oglinda părinţilor şi cu cât aceştia îşi oferă mai mult timp bine gestionat pentru a-şi educa şi cunoaşte copiii, cu atât acest război se va solda cu mai puţime victime. Părinţii trebuie să fie un model prin activităţile pe care le au, trebuie să-şi canalizeze copiii de la vârste fragede către activităţi sănătoase, intelectuale, si să recunoască faptul că aceste cadouri tehnologice nu vor crea decît nişte introvertiţi care vor deveni nişte străini pentru famila lor si pentru societate in ansamblu.
Bistreanu Daniela Maria
Profesor de informatică la Colegiul Tehnic de Aeronautică “Henri Coandă”, Bucureşti
Caba Dan, un gand bun despre Munte-Bike-Ski si Istorie medievala
Cu pluta pe Tarnava Mare
Data: 23.07.2011 Zona: Tarnava Mare (5 km intre Vasea -> Statia de Sortare Vitrometan) Scopul: plutarit - O idee pe care o aveam de ani de zile, nu numai eu ci mai multi din Dianthus, aceea de a “ne da” pe Tarnava cu pluta. Asa ca ne impartim noi in 4 echipe mixte de cate trei persoane. Toti suntem hotarati si entuziasti in a castiga aceasta “batalie”. Ne-am apucat de adunat peturi de la toate neamurile, vecinii si prietenii, caci ambarcatiunile vor fi Eco, adica facute din sticle de plastic reciclate. Pe joi ne apucam de lucru efectiv si in 2:30 ore e gata salupa! Ambarcatiune de mare viteza si performanta
). 
Sambata la ora 9:30 eram pe Tarnava si dupa multe rasete, discutii si intimidari ale adversarilor la ora 11:00 se da startul din zona fabricii Vasea, spre disperarea si apoi distractia pescarilor din zona. 
Apa este destul de mare si crescuta din cauza ploilor dar este in avantajul nostru pentru a nu o sa ne inpotmolim. Doar culoare apei ii fac pe unii sa ramane pe mal 
. Cei 5 km de navigatie au trecut extrem de rapid, pluta noastra parcurgand aceasta distanta in 55 de minute si castigand detasat cursa 
. 
Echipa a functionat perfect si alegerea curentului optim a fost singura “dificultate”.
Ce e clar, este ca a fost o distractie pe cinste care sigur se va repeta la anu! Un filmulet care merita aici: Cum se naste in Germania "urmatoarea generatie a extremistilor de dreapta".
un posibil raspuns pentru crima din Norvegia:
Cum se naşte în Germania "următoarea generaţie a extremiştilor de dreapta". Copiii neonaziştilor, puşi să-i coloreze mustaţa lui Hitler
Copiii neonaziştilor ar putea fi îndepărtaţi de familiile lor şi daţi în grija statului, autorităţilor fiindu-le frică să nu fie spălaţi pe creier de părinţii lor
Copiii neonaziştilor ar putea fi îndepărtaţi de familiile lor şi daţi în grija statului, autorităţilor fiindu-le frică să nu fie spălaţi pe creier de părinţii lor, scrie Daily Mail.
Autorităţile germane devin din ce în ce mai îngrijorate din cauza numărului tot mai mare de şcoli de vară care îi învaţă pe cei mici să-l idolatrizeze pe Adolf Hitler.
O razie recentă într-una dintre aceste şcoli a relevat că profesorii obligă copiii să rezolve puzzle-uri cu harta Germaniei de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial sau îi încurajează să coloreze mustaţa lui Hitler. De asemenea, în astfel de şcoli s-au descoperit broderii cu svastica sau torturi cu simboluri naziste în loc de lumânări.
În urma acestor descoperiri, guvernul german încearcă să găsească o soluţie pentru a contracara propaganda. "Dacă influenţa ideologică ajunge atât de puternică încât să influenţeze dezvoltarea copiilor, statul şi instituţiile sale trebuie să ia măsuri. Dacă nu, am putea avea probleme mari în viitor", spune asistentul social Gunther Hoffmann.
Copiii din şcolile de vară, împărţiţi în funcţie de "viziunea asupra lumii"
Copiii trimişi în aceste şcoli de vară de părinţii lor neonazişti sunt învăţaţi că democraţia este pentru cei slabi şi că Germania poate fi salvată doar sub conducerea unui nou Fuhrer.
În respectivele tabere, copiii fac tot felul de lucruri specifice vârstei lor - adică învaţă să înoate, să călărească sau participă la drumeţii -, dar fac şi o incursiune în trecut, pentru a sărbători nazismul.
Revista germană Der Spiegel a aflat chiar că, într-una dintre aceste tabere, copiii au fost împărţiţi pe echipe în funcţie de "viziunea lor asupra lumii", una dintre expresiile preferate ale naziştilor.
Copiii neonaziştilor, crescuţi printre steaguri, cărţi şi înregistrări cu Hitler
Amplificarea manifestărilor neonaziste este un trend îngrijorător pentru Germania, mai ales că mulţi dintre adepţii acestei mişcări decid să se mute împreună, în acelaşi sat sau oraş. Spre exemplu, în oraşul Jamel din regiunea Mecklenburg, 99% dintre locuitori sunt neonazişti şi se mândresc cu asta. Scopul lor, conform Der Spiegel, este să "creeze un curent naţionalist".
Oficialii guvernamentali spun că mii de părinţi de pe întreg teritoriul Germaniei îşi cresc copiii în spiritul nazist. În urma raziilor în mai multe cămine, au fost descoperite steaguri naziste, cărţi în care sunt glorificaţi "luptătorii" lui Hitler sau înregistrări din acea perioadă.
"Copiii separatiştilor de extremă dreaptă cresc în cadrul unor colective naziste, iar şcolile de vară induc un sentiment de securitate", arată un raport al forţelor secrete germane.
Principalul partid neonazist din Germania, NPD, care a rezistat mai multor tentative ale guvernului de a-l interzice, spune că principala sa misiune este "să crească următoarea generaţie de extremişti de dreapta".
Copiii geniali ai Romaniei. Stefan, 10 ani, viitor medic: "Mda. Eu recomand, totusi, nasterea naturala"
Copiii geniali ai României. Ştefan, 10 ani, viitor medic: "Mda. Eu recomand, totuşi, naşterea naturală”
La 4 - 5 ani Ştefan Puia vizita sala de naşteri şi studia cum se hrănesc feţii în burta mamei. Acum, la 10 ani, are inteligenţă spirituală ca la 17 ani şi vrea să fie doctor pediatru
Autor: ALINA TURCITU
Atât a mai apucat să facă micuţul David, în piscină: să dea din mâini şi din picioare, apoi să alunece încet la fund. Când apa l-a acoperit de tot, a răsărit ca de nicăieri prietenul lui mai mare, Ştefan Puia. Puştiul avea colacul pe el, nu ştia să înoate. Nu s-a gândit mult – şi-a scos repede colacul, i l-a aruncat lui David şi l-a tras pe marginea piscinei. Îşi calculase totul într-o clipă: David să fie bine; el va supravieţui, oricum, că e un pic mai înalt şi nu-l depăşeşte nivelul apei.
"Eu i-am spus să fie foarte atent înainte să intre în apă: măi, copile, haide, judecă-le şi tu puţin! Dar nu m-a ascultat, de aceea am stat în preajma lui să mă asigur că nu face vreo prostie”, ne spune Ştefan. Are 10 ani, locuieşte în Făgăraş şi arată aşa cum toată lumea îşi închipuie că ar arăta îngerii: e bucălat la faţă, blond, cu ochi albaştri. Vorbeşte aşezat, ardeleneşte, ca omul mare, accentuând cuvintele – cheie. E pasionat de copii şi visează să se facă doctor pediatru.
La patru ani a păşit prima dată într-o sală de naşteri, de curiozitate, la cinci ani studia din cărţi cum se fac copiii, cum se hrănesc în pântece şi cum se îngrijesc. Nici nu-şi schimbase dinţii de lapte când ţinea în braţe nou-născuţi, să se obişnuiască cu viitoarea meserie de medic. Ba chiar ne ţine şi lecţii: "Comoara omului sunt copiii. Degeaba ai tu bani, dacă n-ai copii. Societatea îi condamnă pe cei care fac câte 12 copii, că cică îi chinuie. Păi nu-i chinuie, domnule, că din copiii ăştia poată să răsară ceva bun”. Dacă îl întrebi de naştere, răspunde sobru, ca un cunoscător: "Mda. Eu recomand, totuşi, naşterea naturală”.
"Îngerul păzitor” al copiilor şi al bunicilor
Dar cum se face că un copil de 10 ani şi-a putut risca viaţa, la piscină, ca să-l salveze pe altul? "Nu te uita la vârsta lui biologică, uite-te la cea mentală. După ce l-am evaluat, am descoperit că de fapt creierul lui Ştefan funcţionează ca la 17 ani. Are o inteligenţă de tip spiritual-kinestezic, iar recomandarea noastră este ca mai târziu să se angajeze în activităţi umanitare”, explică Lajos Kristof, consilier la IRSCA Gifted Education, asociaţia copiilor de excelenţă.
De aceea, singura modalitate pentru ca mama să-l oprească pe Ştefan de la şotii e să-i planteze alături un copil mai mic pe care să-l supravegheze. Eram în excursie la hidrocentrală, când mama a observat că din tot grupul de copii, numai fiului îi sclipesc ochii să apese toate butoanele. În următoarea secundă, femeia sosea cu un prichindel de cinci ani: "Ştefan, îl vezi? E singur”. Atât i-a spus şi imediat fiul l-a şi luat de mână pe micuţ, să-l îndepărteze de locurile periculoase. "Hm, interesantă strategie!”, au zâmbit colegii mamei.
"Avea ceva Ştefan şi când era mic de tot, de numai câţiva ani. Pur şi simplu, când îmi punea o mânuţă pe ochi, simţeam că mă calmez şi că îmi dă energie pozitivă. Când era la grădiniţă se îngrijea de bunica lui ca orice om matur. Dacă o vedea cam palidă, o întreba: Vai, mama Valeria, ţi-e rău? Ia loc aici! Şi îi şi pregătea un loc bun să şadă. Sau, dacă avem musafiri la masă, studiază atent ce pregătesc pentru ca oamenilor să le pice bine mâncarea. De pildă, mă întreabă: dacă le dai oamenilor mâncarea asta, sigur e bună pentru ei, acum, pe timp de vară?”, ne povesteşte mama, Cosmina Puia. Altă dată, când sora lui s-a înnecat la masă, iar părinţii se uitau îngroziţi ce să-i facă, el singur a avut sânge rece şi i-a îndesat bolul pe gât, să-i dea aer.
"Dar lăsaţi-i şi pe copii să vorbească, poate că luminează cu ceva”
Printre colegi el e "domnul psiholog”. Îi studiază, îi citeşte, le dă sfaturi. "De obicei îi simt. Numai cu un băieţel nu mi-a mers, căci mămica lui îl cocoloşea foarte tare. Bun, şi dacă-l cocoloşeşti, cu ce-l înveţi? Trebuie să-l înveţi cu viaţa de mic, chiar şi cu răutăţile. Am încercat să-l apropii de mine, dar nu se poate. Aşa că am rugat-o pe mama mea să vorbească cu mama lui”, ne povesteşte. Mamei i-a spus simplu: "Vezi ce se întâmplă acolo!”.
Uneori e dezamăgit că adulţii nu-i ascultă pe copii: "Dar lăsaţi-i şi pe copii să vorbească, poate că luminează cu ceva. Mi-aş dori să fiu de ajutor oamenilor. Degeaba ne zic cei mari: nu e treaba ta, nu te băga, eşti copil. Însă dacă ei fac lucrurile cu mintea obosită, ce iese? Dezastru. Dar dacă vine un copil cu mintea mai relaxată şi zice: vezi că asta nu e bine... Poate că ar trebui să-l bagi în seamă. Uneori şi părinţii trebuie să asculte de copii”.
"Ar fi bine să ne întoarcem. Experimentăm afară, învăţăm, revenim aici şi aplicăm”
Uneori i-ar plăcea să fie preşedintele României, ca să poată schimba lucruri. Zice că analizat, însă, situaţia, şi că ştie că i-ar fi greu chiar şi aşa: "Nu poţi să schimbi sistemul de unul singur, ci doar dacă eşti o comunitate care să vrea ceva. Ca politician e esenţial să propui oamenilor lucruri reale, care se pot face, nu să cumperi alegătorii cu două beri şi cu trei mititei”.
Alteori dă în pesimism: "Dar în ţara asta ce să schimbi? Se poate, dacă ştii ce faci, ce să propui, ce să vorbeşti cu oamenii. Nu să stai toată ziua degeaba în Parlament, să ştii cinşpe limbi străine şi în rest să fii praf. E suficient şi să ştii o limbă să ai translator, dar să-ţi faci bine treaba”. E puţin naţionalist ("De ce să mânânci un hamburger când poţi să mănânci cinci sarmale?”), dar asta nu-l împiedică să vrea să emigreze, când va fi adult.
"Ar fi bine să ne întoarcem. Adică da, experimentăm afară, învăţăm, revenim aici şi aplicăm. Şi apoi să vină străinii să ne caute noi, nu să mergem noi la ei să-i rugăm: hai, ne faci şi nouă o operaţie?”. Are un vis mai vechi, dar se cam sfieşte să ni-l spună. Într-un final l-a zis pe nerăsuflate: "Visez că într-o zi româna va ajunge limbă mondială. Şi dacă am fi fost o ţară ca America, ar fi ajuns”.
"Eu i-am spus să fie foarte atent înainte să intre în apă: măi, copile, haide, judecă-le şi tu puţin! Dar nu m-a ascultat, de aceea am stat în preajma lui să mă asigur că nu face vreo prostie”, ne spune Ştefan. Are 10 ani, locuieşte în Făgăraş şi arată aşa cum toată lumea îşi închipuie că ar arăta îngerii: e bucălat la faţă, blond, cu ochi albaştri. Vorbeşte aşezat, ardeleneşte, ca omul mare, accentuând cuvintele – cheie. E pasionat de copii şi visează să se facă doctor pediatru.
La patru ani a păşit prima dată într-o sală de naşteri, de curiozitate, la cinci ani studia din cărţi cum se fac copiii, cum se hrănesc în pântece şi cum se îngrijesc. Nici nu-şi schimbase dinţii de lapte când ţinea în braţe nou-născuţi, să se obişnuiască cu viitoarea meserie de medic. Ba chiar ne ţine şi lecţii: "Comoara omului sunt copiii. Degeaba ai tu bani, dacă n-ai copii. Societatea îi condamnă pe cei care fac câte 12 copii, că cică îi chinuie. Păi nu-i chinuie, domnule, că din copiii ăştia poată să răsară ceva bun”. Dacă îl întrebi de naştere, răspunde sobru, ca un cunoscător: "Mda. Eu recomand, totuşi, naşterea naturală”.
"Îngerul păzitor” al copiilor şi al bunicilor
Dar cum se face că un copil de 10 ani şi-a putut risca viaţa, la piscină, ca să-l salveze pe altul? "Nu te uita la vârsta lui biologică, uite-te la cea mentală. După ce l-am evaluat, am descoperit că de fapt creierul lui Ştefan funcţionează ca la 17 ani. Are o inteligenţă de tip spiritual-kinestezic, iar recomandarea noastră este ca mai târziu să se angajeze în activităţi umanitare”, explică Lajos Kristof, consilier la IRSCA Gifted Education, asociaţia copiilor de excelenţă.
De aceea, singura modalitate pentru ca mama să-l oprească pe Ştefan de la şotii e să-i planteze alături un copil mai mic pe care să-l supravegheze. Eram în excursie la hidrocentrală, când mama a observat că din tot grupul de copii, numai fiului îi sclipesc ochii să apese toate butoanele. În următoarea secundă, femeia sosea cu un prichindel de cinci ani: "Ştefan, îl vezi? E singur”. Atât i-a spus şi imediat fiul l-a şi luat de mână pe micuţ, să-l îndepărteze de locurile periculoase. "Hm, interesantă strategie!”, au zâmbit colegii mamei.
"Avea ceva Ştefan şi când era mic de tot, de numai câţiva ani. Pur şi simplu, când îmi punea o mânuţă pe ochi, simţeam că mă calmez şi că îmi dă energie pozitivă. Când era la grădiniţă se îngrijea de bunica lui ca orice om matur. Dacă o vedea cam palidă, o întreba: Vai, mama Valeria, ţi-e rău? Ia loc aici! Şi îi şi pregătea un loc bun să şadă. Sau, dacă avem musafiri la masă, studiază atent ce pregătesc pentru ca oamenilor să le pice bine mâncarea. De pildă, mă întreabă: dacă le dai oamenilor mâncarea asta, sigur e bună pentru ei, acum, pe timp de vară?”, ne povesteşte mama, Cosmina Puia. Altă dată, când sora lui s-a înnecat la masă, iar părinţii se uitau îngroziţi ce să-i facă, el singur a avut sânge rece şi i-a îndesat bolul pe gât, să-i dea aer.
"Dar lăsaţi-i şi pe copii să vorbească, poate că luminează cu ceva”
Printre colegi el e "domnul psiholog”. Îi studiază, îi citeşte, le dă sfaturi. "De obicei îi simt. Numai cu un băieţel nu mi-a mers, căci mămica lui îl cocoloşea foarte tare. Bun, şi dacă-l cocoloşeşti, cu ce-l înveţi? Trebuie să-l înveţi cu viaţa de mic, chiar şi cu răutăţile. Am încercat să-l apropii de mine, dar nu se poate. Aşa că am rugat-o pe mama mea să vorbească cu mama lui”, ne povesteşte. Mamei i-a spus simplu: "Vezi ce se întâmplă acolo!”.
Uneori e dezamăgit că adulţii nu-i ascultă pe copii: "Dar lăsaţi-i şi pe copii să vorbească, poate că luminează cu ceva. Mi-aş dori să fiu de ajutor oamenilor. Degeaba ne zic cei mari: nu e treaba ta, nu te băga, eşti copil. Însă dacă ei fac lucrurile cu mintea obosită, ce iese? Dezastru. Dar dacă vine un copil cu mintea mai relaxată şi zice: vezi că asta nu e bine... Poate că ar trebui să-l bagi în seamă. Uneori şi părinţii trebuie să asculte de copii”.
"Ar fi bine să ne întoarcem. Experimentăm afară, învăţăm, revenim aici şi aplicăm”
Uneori i-ar plăcea să fie preşedintele României, ca să poată schimba lucruri. Zice că analizat, însă, situaţia, şi că ştie că i-ar fi greu chiar şi aşa: "Nu poţi să schimbi sistemul de unul singur, ci doar dacă eşti o comunitate care să vrea ceva. Ca politician e esenţial să propui oamenilor lucruri reale, care se pot face, nu să cumperi alegătorii cu două beri şi cu trei mititei”.
Alteori dă în pesimism: "Dar în ţara asta ce să schimbi? Se poate, dacă ştii ce faci, ce să propui, ce să vorbeşti cu oamenii. Nu să stai toată ziua degeaba în Parlament, să ştii cinşpe limbi străine şi în rest să fii praf. E suficient şi să ştii o limbă să ai translator, dar să-ţi faci bine treaba”. E puţin naţionalist ("De ce să mânânci un hamburger când poţi să mănânci cinci sarmale?”), dar asta nu-l împiedică să vrea să emigreze, când va fi adult.
"Ar fi bine să ne întoarcem. Adică da, experimentăm afară, învăţăm, revenim aici şi aplicăm. Şi apoi să vină străinii să ne caute noi, nu să mergem noi la ei să-i rugăm: hai, ne faci şi nouă o operaţie?”. Are un vis mai vechi, dar se cam sfieşte să ni-l spună. Într-un final l-a zis pe nerăsuflate: "Visez că într-o zi româna va ajunge limbă mondială. Şi dacă am fi fost o ţară ca America, ar fi ajuns”.
miercuri, 27 iulie 2011
N-am internet, deci nu exist | Jurnalul National | Jurnalul National
N-am internet, deci nu exist
E mai greu “offline” decât fără tutun sau alcool
Autor: SÎNZIANA STANCU
Foarte multe persoane se simt ca şi cum le-ar lipsi o mână sau un picior când vine vorba să închidă calculatorul şi să iasă din reţeaua internet. Un studiu recent realizat în rândul utilizatorilor de internet, citat de Daily Telegraph, arată că 53% dintre subiecţii intervievaţi au declarat că se supără, devin trişti şi când nu au acces, din diferite cauze, la reţeaua de internet, iar 40% că se simt pur şi simplu însinguraţi din această cauză. Aceste “simptome” se manifestă chiar şi atunci când privarea de internet este de câteva ore.
Studiul a fost realizat de firma Intersperience specializată în opiniile consumatorilor pe un eşantion de 1.000 de persoane şi a vizat şi atitudinea consumatorilor faţă de alte tipuri de tehnologie, ca telefoanele mobile şi alte aparate de acest gen. Subiecţilor li s-a cerut să facă experienţa rezistenţei timp de 24 de ore fără utilizarea internetului. După acest experiment, mulţi dintre respondenţi au declarat că le vine mai greu să nu folosească internetul decât le-ar veni să renunţe la fumat sau la alcool. Unul dintre subiecţii intervievaţi a declarat că, fără internet, se simte “ca şi cum i s-ar fi tăiat o mână”. “Tehnologia online şi celelalte tipuri de tehnologie digitală au devenit atât de «invazive», încât ne influenţează modul în care legăm prietenii, manierele de comunicare, activitatea vieţii noastre de familie, chiar viaţa noastră până la urmă, obiceiurile de a face cumpărături, precum şi modul în care colaborăm şi comunicăm cu o serie întreagă de instituţii şi organizaţii”, a declarat, pentru Daily Telegraph, Paul Hudson, directorul executiv al Intersperience.
Acest studiu privind dependenţa de internet şi de tehnologia digitală, în general, nu este o noutate. La începutul acestui an, cercetătorii de la Universitatea Maryland au testat mai multe sute de adolescenţi din 12 unităţi de învăţământ din toată lumea, cărora le-a cerut să nu folosească 24 de ore nici un aparat electronic, inclusiv televizor sau radio. Astfel, volutarii s-au ţinut departe o zi de e-mail-uri, SMS-uri, Facebook, Twitter sau alte reţele de socializare, de messenger etc. Au fost privaţi chiar şi de ziare şi reviste în ediţii tipărite. Li s-a permis în schimb să folosească telefonul clasic şi să facă lecturi din cărţi şi li s-a cerut să ţină un “jurnal” despre stările resimţite în urma privaţiunilor. Concluzia studiului a fost că persoanele private de tehnologia digitală au simptome comparabile cu cele care luptă să se lase de fumat, alcool şi droguri. Astfel, “deconectaţii” au resimţit stări de agitaţie, anxietate şi izolare.
Mobile Uploads
Poze de la Dragos, in USA:
Un virus de Facebook te pacaleste ca esti vedeta pe Youtube
Companiile de securitate informatică nu mai prididesc cu alertele pentru sutele de milioane de utilizatori de Facebook, cea mai populară reţea de socializare online. Experţii români de la BitDefender au detectat ieri unul dintre cele mai ingenioase atacuri informatice, prin intermediul acestei platforme, cu efecte devastatoare pentru computerele victimelor.
Vârful de lance este un "troian” (Trojan.FakeAV.LVT) care alege un utilizator de Facebook, pe care îl anunţă (printr-un dialog in casuţa de chat) despre existenţa unui film postat pe Youtube, în care chiar el este protagonistul. Filmuleţul pare a fi autentic, deoarece conţine o mulţime de comentarii din partea prietenilor de pe Facebook. În plus, pentru ca totul să fie cât mai credibil, filmul afişează în titlu chiar numele utilizatorului, extras din profilul său de Facebook.
"Cu această ameninţare, infractorii cibernetici au dus tehnicile de inginerie socială la un cu totul alt nivel. Utilizatorul este hărţuit cu mesaje personalizate şi foarte bine ţintite, informaţiile folosite fiind extrase chiar din contul său de Facebook. Astfel, totul este conform cu realitatea şi astfel extrem de credibil”, a declarat Cătălin Coşoi, Head of Online Threats Lab, BitDefender.
Atunci când utilizatorul doreşte să vizualizeze filmul, i se cere să instaleze o versiune actualizată a plugin-ului de Flash care, de fapt, este o falsă soluţie antivirus cu funcţii de downloader şi de bot (duce la instalarea unor programe periculoase care permit controlul de la distanţă al calculatorului compromis). Falsul antivirus (poate să imite 16 produse diferite de securitate) copiază în detaliu interfaţa şi comportamentul soluţiei antivirus folosită de utilizator şi recomandă repornirea sistemului pentru a finaliza procedura de dezinfecţie. După dezinstalarea soluţiei antivirus funcţionale, componentele de descărcare şi bot permit atacatorilor virtuali să preia controlul asupra calculatorului compromis şi să îl folosească în acţiuni cyberinformatice dintre cele mai diverse.
Vârful de lance este un "troian” (Trojan.FakeAV.LVT) care alege un utilizator de Facebook, pe care îl anunţă (printr-un dialog in casuţa de chat) despre existenţa unui film postat pe Youtube, în care chiar el este protagonistul. Filmuleţul pare a fi autentic, deoarece conţine o mulţime de comentarii din partea prietenilor de pe Facebook. În plus, pentru ca totul să fie cât mai credibil, filmul afişează în titlu chiar numele utilizatorului, extras din profilul său de Facebook.
"Cu această ameninţare, infractorii cibernetici au dus tehnicile de inginerie socială la un cu totul alt nivel. Utilizatorul este hărţuit cu mesaje personalizate şi foarte bine ţintite, informaţiile folosite fiind extrase chiar din contul său de Facebook. Astfel, totul este conform cu realitatea şi astfel extrem de credibil”, a declarat Cătălin Coşoi, Head of Online Threats Lab, BitDefender.
Atunci când utilizatorul doreşte să vizualizeze filmul, i se cere să instaleze o versiune actualizată a plugin-ului de Flash care, de fapt, este o falsă soluţie antivirus cu funcţii de downloader şi de bot (duce la instalarea unor programe periculoase care permit controlul de la distanţă al calculatorului compromis). Falsul antivirus (poate să imite 16 produse diferite de securitate) copiază în detaliu interfaţa şi comportamentul soluţiei antivirus folosită de utilizator şi recomandă repornirea sistemului pentru a finaliza procedura de dezinfecţie. După dezinstalarea soluţiei antivirus funcţionale, componentele de descărcare şi bot permit atacatorilor virtuali să preia controlul asupra calculatorului compromis şi să îl folosească în acţiuni cyberinformatice dintre cele mai diverse.
Sase trucuri pentru o vacanta OK
Şase trucuri pentru o vacanţă OK
Psihologii spun că dau dovadă de inteligenţă persoanele care, anual, pentru una-două săptămâni, pleacă în concediu.
Autori: STELUTA INDREI, MAGDA MARINCOVICI
Comunicare. Fructe de pădure. Siestă. Stop sedentarismului! Magneziu. Lavandă. Sunt şase trucuri plăcute şi uşor de aplicat, care, laolaltă, ne conferă echilibru, bună dispoziţie şi odihnă. Dar mai cu seamă ne ajută să izgonim definitiv sedentarismul din viaţa noastră.
Comunicare. Vacanţa este perioada ideală pentru comunicare. Descoperim locuri, monumente, oameni noi şi despre toate acestea putem dialoga cu familia, cu prietenii. Plimbările, lecturile, ieşirile împreună, alegerea unor trasee etc. înseamnă informaţii noi şi subiecte de dialog, prilejul unor mici dezbateri în familie. De-a lungul anului, e mai complicat cu taifasul în familie, deoarece prioritare sunt jobul, copiii, metroul... Fredonaţi zilnic şlagărul ăsta! Psihologii spun că e dovadă de înţelepciune să încetinim periodic acest ritm. Iată un mic scenariu: plecaţi într-o excursie – nu foarte departe şi nu foarte costisitoare – cel puţin o dată la trei luni. Trebuie să recunoaşteţi că la întoarcere, de fiecare dată, veţi avea subiecte noi de comunicare, de discuţii plăcute în familie.
Faceţi rezerve de vitamina C. Valea Prahovei este zona turistică preferată de toţi românii. Este o destinaţie perfectă pentru odihnă şi, totodată, pentru o cură de aer curat şi de fructe de pădure, extrem de bogate în vitamina C. Medicii sunt unanimi în privinţa rolului vitaminei C în întărirea sistemului imunitar. Când ducem lipsă de vitamina C, primele simptome sunt: oboseală, astenie, stare de slăbiciune şi de depresie, ameţeli, lipsă de poftă de mâncare, hemoragii, gingivită, piele uscată.
Afine, măceşe, merişoare, mure, zmeură, coacăze... Spălate bine şi proaspete, fructele de pădure pot înlocui gustările dintre mese şi chiar cina. O cură de fructe de pădure este echivalentă cu un aport valoros de vitamine şi minerale, care revigorează organismul şi îl ajută să elimine toxinele.
Reveniţi la obiceiul siestei! Deşi pare decupat dintr-un tablou în care bunica picotea preţ de câteva minute după ce prânzea, siesta e valabilă şi în zilele noastre. Ea reuşeşte în mod plăcut să înlăture acea somnolenţă chinuitoare, care se reflectă în scăderea randamentului şi chiar în modul nostru urâcios de a ne comporta cu ceilalţi. Dar cum să procedăm? Simplu: profitaţi de minutele când colegii au plecat la cafea, pentru a închide ochii şi a asculta o melodie liniştitoare. Siesta poate dura între 10 şi 30 de minute, preferabil în faţa biroului cu capul ţinut în mâini, pentru a evita somnul profund. Siesta este recomandată şi în vacanţă. E minunată şi relaxantă siesta în hamac, pe şezlong, la marginea mării sau în căpiţa de fân proaspăt.
Stop sedentarismului. Unul dintre motivele pentru care luăm câteva kilograme în vacanţă este sedentarismul. Dacă tot restul anului spunem că nu avem timp sau nu avem chef pentru a face mişcare, în concediu nu mai avem nici o scuză. Este cel mai potrivit moment pentru a descoperi sau redescoperi plăcerea şi beneficiile practicării unei activităţi fizice. Înotul, tenisul, mersul pe bicicletă sau simplul mers pe jos sunt relaxante şi uşor de practicat în vacanţă, dar mai ales după aceea. Psihologii ne sfătuiesc ca, în perioada concediului, să optăm pentru o formă de mişcare distractivă – cum este mersul pe hidrobicicletă. Această activitate poate fi perfecţionată şi continuată după vacanţă cu mersul pe bicicleta clasică (în aer liber) sau pe bicicleta statică (în sala de sport). Un alt exemplu: la munte putem practica plimbarea în stil nordic walking (mersul pe jos în ritm rapid utilizând beţe de schi). Aceasta este o formă de mişcare apărută în ţările nordice ca antrenament de vară pentru schiori. În ţara noastră există trasee de nordic walking în staţiunile montane din Bucovina, Vatra Dornei, Valea Prahovei, Păltiniş, Stâna de Vale ş.a. După concediu este bine să continuăm în parc plimbările în ritm rapid, renunţând bineînţeles la beţele de schi. Toate sunt activităţi care ne permit să ne destindem în vacanţă, iar, pe termen lung, să ţinem sub control greutatea şi să ne tonifiem musculatura.
Magneziul. După concediu apare o senzaţie de oboseală care de obicei ne face să renunţăm la mişcare, ceea ce este o mare greşeală. Medicii pun scăderea tonusului pe seama lipsei de magneziu. Acest oligoelement favorizează contracţia musculară şi transformarea glucidelor în energie. Când avem carenţe de magneziu, organismul se resimte şi apare senzaţia de oboseală. Pentru a ne menţine în formă, nutriţioniştii ne recomandă alimentele bogate în magneziu: cereale integrale, fructe oleaginoase (nuci, alune, migdale), leguminoase (mazăre, fasole uscată, linte, năut), ciocolată neagră.
Somn uşor cu levănţică
Pentru a avea un somn liniştit şi odihnitor în concediu ne vine în ajutor levănţica. Parfumul acestei plante care înfloreşte în plină vară are efecte sedative, antispastice şi antiinflamatoare. Iată câteva soluţii pentru insomnii: seara faceţi o baie călduţă în care adăugaţi câteva picături de ulei esenţial de levănţică sau efectuaţi un masaj uşor al tâmplelor cu ulei de levănţică sau puneţi sub pernă ori pe noptieră un bucheţel de levănţică. Nu renunţaţi la aceste obiceiuri după ce se termină concediul.
Comunicare. Vacanţa este perioada ideală pentru comunicare. Descoperim locuri, monumente, oameni noi şi despre toate acestea putem dialoga cu familia, cu prietenii. Plimbările, lecturile, ieşirile împreună, alegerea unor trasee etc. înseamnă informaţii noi şi subiecte de dialog, prilejul unor mici dezbateri în familie. De-a lungul anului, e mai complicat cu taifasul în familie, deoarece prioritare sunt jobul, copiii, metroul... Fredonaţi zilnic şlagărul ăsta! Psihologii spun că e dovadă de înţelepciune să încetinim periodic acest ritm. Iată un mic scenariu: plecaţi într-o excursie – nu foarte departe şi nu foarte costisitoare – cel puţin o dată la trei luni. Trebuie să recunoaşteţi că la întoarcere, de fiecare dată, veţi avea subiecte noi de comunicare, de discuţii plăcute în familie.
Faceţi rezerve de vitamina C. Valea Prahovei este zona turistică preferată de toţi românii. Este o destinaţie perfectă pentru odihnă şi, totodată, pentru o cură de aer curat şi de fructe de pădure, extrem de bogate în vitamina C. Medicii sunt unanimi în privinţa rolului vitaminei C în întărirea sistemului imunitar. Când ducem lipsă de vitamina C, primele simptome sunt: oboseală, astenie, stare de slăbiciune şi de depresie, ameţeli, lipsă de poftă de mâncare, hemoragii, gingivită, piele uscată.
Afine, măceşe, merişoare, mure, zmeură, coacăze... Spălate bine şi proaspete, fructele de pădure pot înlocui gustările dintre mese şi chiar cina. O cură de fructe de pădure este echivalentă cu un aport valoros de vitamine şi minerale, care revigorează organismul şi îl ajută să elimine toxinele.
Reveniţi la obiceiul siestei! Deşi pare decupat dintr-un tablou în care bunica picotea preţ de câteva minute după ce prânzea, siesta e valabilă şi în zilele noastre. Ea reuşeşte în mod plăcut să înlăture acea somnolenţă chinuitoare, care se reflectă în scăderea randamentului şi chiar în modul nostru urâcios de a ne comporta cu ceilalţi. Dar cum să procedăm? Simplu: profitaţi de minutele când colegii au plecat la cafea, pentru a închide ochii şi a asculta o melodie liniştitoare. Siesta poate dura între 10 şi 30 de minute, preferabil în faţa biroului cu capul ţinut în mâini, pentru a evita somnul profund. Siesta este recomandată şi în vacanţă. E minunată şi relaxantă siesta în hamac, pe şezlong, la marginea mării sau în căpiţa de fân proaspăt.
Stop sedentarismului. Unul dintre motivele pentru care luăm câteva kilograme în vacanţă este sedentarismul. Dacă tot restul anului spunem că nu avem timp sau nu avem chef pentru a face mişcare, în concediu nu mai avem nici o scuză. Este cel mai potrivit moment pentru a descoperi sau redescoperi plăcerea şi beneficiile practicării unei activităţi fizice. Înotul, tenisul, mersul pe bicicletă sau simplul mers pe jos sunt relaxante şi uşor de practicat în vacanţă, dar mai ales după aceea. Psihologii ne sfătuiesc ca, în perioada concediului, să optăm pentru o formă de mişcare distractivă – cum este mersul pe hidrobicicletă. Această activitate poate fi perfecţionată şi continuată după vacanţă cu mersul pe bicicleta clasică (în aer liber) sau pe bicicleta statică (în sala de sport). Un alt exemplu: la munte putem practica plimbarea în stil nordic walking (mersul pe jos în ritm rapid utilizând beţe de schi). Aceasta este o formă de mişcare apărută în ţările nordice ca antrenament de vară pentru schiori. În ţara noastră există trasee de nordic walking în staţiunile montane din Bucovina, Vatra Dornei, Valea Prahovei, Păltiniş, Stâna de Vale ş.a. După concediu este bine să continuăm în parc plimbările în ritm rapid, renunţând bineînţeles la beţele de schi. Toate sunt activităţi care ne permit să ne destindem în vacanţă, iar, pe termen lung, să ţinem sub control greutatea şi să ne tonifiem musculatura.
Magneziul. După concediu apare o senzaţie de oboseală care de obicei ne face să renunţăm la mişcare, ceea ce este o mare greşeală. Medicii pun scăderea tonusului pe seama lipsei de magneziu. Acest oligoelement favorizează contracţia musculară şi transformarea glucidelor în energie. Când avem carenţe de magneziu, organismul se resimte şi apare senzaţia de oboseală. Pentru a ne menţine în formă, nutriţioniştii ne recomandă alimentele bogate în magneziu: cereale integrale, fructe oleaginoase (nuci, alune, migdale), leguminoase (mazăre, fasole uscată, linte, năut), ciocolată neagră.
Somn uşor cu levănţică
Pentru a avea un somn liniştit şi odihnitor în concediu ne vine în ajutor levănţica. Parfumul acestei plante care înfloreşte în plină vară are efecte sedative, antispastice şi antiinflamatoare. Iată câteva soluţii pentru insomnii: seara faceţi o baie călduţă în care adăugaţi câteva picături de ulei esenţial de levănţică sau efectuaţi un masaj uşor al tâmplelor cu ulei de levănţică sau puneţi sub pernă ori pe noptieră un bucheţel de levănţică. Nu renunţaţi la aceste obiceiuri după ce se termină concediul.
Copiii geniali ai Romaniei. Filozoafa la 11 ani: "Romania nu e o tara din care sa vrei sa iesi la pensie"
Copiii geniali ai României. Filozoafă la 11 ani: „România nu e o ţară din care să vrei să ieşi la pensie”
Când alte fetiţe se joacă cu păpuşile, Karina Luncanu din Bacău face muzică, filozofează şi-şi planifică pensia. Biologic are 11 ani, mental e pe la liceu.
Autor: ALINA TURCITU
"Aş detesta să trăiesc într-o lume perfectă. Ori ar fi un haos total, ori ar fi foarte plictisitor. Sau ar fi ca o fotografie alb-negru, or, mie îmi plac pozele colorate. Eu cred că întotdeauna lucrurile ar trebui să se situeze undeva la mijloc". Copilul Karina Luncanu stătea pe o bancă în parc, picior peste picior, ca oamenii mari, cât ne-a ţinut lecţia asta. Îşi mângâia codiţa peste umăr şi privea departe, într-un punct fix, aproape tristă – ai fi zis că cine ştie ce grele experienţe de viaţă a cărat după ea până acum, la 11 ani.
În vremea asta, alte fetiţe ca ea dau de mâncare păpuşilor. Pe ea însă asta ar plictisi-o cumplit, căci e prea ocupată să aibă succes: a studiat muzica, teatrul şi dansul de la 4 ani. Când alţi copii se fugăreau prin parc, ea făcea naveta Bacău – Piatra-Neamţ ca să înveţe canto de la cea mai bună soprană a zonei. Şi apoi, când alte copile de abia învăţau să spună "mulţumesc" şi "vă rog frumos", Karina era pe scenă, smulgând zeci de premii la interpretare.
Este adevărat, psihologii de la IRSCA au stabilit că vârsta sa mentală e cu trei, patru ani peste cea biologică. De fapt, în secret şi ea singură simţea de mai demult timp asta, de când a realizat că cele mai bune prietene ale sale sunt fetele de liceu.
Înapoi, pe banca din parc. Karina ne mai serveşte una: "Cel mai mult pe lumea asta mă doare că România e ca şi vândută". "Unde ai citit tu asta?", întrebăm. Se aprinde: "N-am citit nicăieri, m-am uitat şi eu în jur şi am observat cum stau lucrurile". De aia, zice Karina, visează să fugă departe de România. A văzut ea odată o cafenea vieneză şi a decis că i-ar plăcea să trăiască în Austria. "România nu e o ţară din care să vrei să ieşi la pensie", zice. Nu mai ştiu cât a durat momentul ăla în care n-am ştiut ce s-o întreb în continuare, poate că a fost un minut întreg. Aproape imposibil să vorbeşti despre pensie cu o fiinţă de nici un metru jumate, slăbuţă şi firavă de zici că acum se rupe în două.
"De ce te gândeşti tu la pensie de la 11 ani?". "N-am cum altfel... eu analizez ce e în jur şi mă gândesc la tot. Câteodată simt că am experienţa unui om mare", răspunde.
Planuri de viaţă din clasa a V-a: "Voi profita de toate oportunităţile"
Plecarea şi-a pregătit-o deja în minte: în următoarele luni va studia intens engleza, îşi va lua testul Cambridge, va face în ţară un liceu în limba germană, apoi va merge să facă facultatea peste hotare "Neapărat la o universitate fără taxe", şi-a propus. Dacă nu va fi Austria, va fi sigur Germania. Pentru testul Cambridge nu mai are răbdare, vrea neapărat să-l dea acum, la 11 ani, dacă se poate.
"Mi-am dat seama că n-am nici o şansă să mă dezvolt aici, nici ca solistă, nici ca manager cu businessul lui. Adică da, îmi place România în sensul că ai atâtea locuri de vizitat, dar păcat că mulţi oameni au căzut în patima banilor! Cred că mulţi se gândesc: cum să fac eu bani cât mai mulţi şi cât mai repede? Nu e bună gândirea asta, căci trebuie mai întâi să construim ceva. Iar românii ar trebui să se întrebe mai degrabă cum pot oferi bani", spune fetiţa.
Dar nu cumva este ea prea pesimistă? "Nicidecum. Sunt convinsă că există multe lucruri bune în România, dar mi se pare că cele rele sunt mai multe şi le acoperă pe cele bune". Ce sfaturi le-ar da ea românilor: "Măcar să aprecieze valorile, că avem destule. Văd acum că unii s-au apucat să facă fundaţii de susţinerea a valorilor, dar trebuie mai mult de atât. E prea puţin, nu e suficient atât cât e".
Cât priveşte cariera de solistă, zice că vrea să profite de "toate oportunităţile". Desigur, ca să aibă o pensie bună nu va putea rămâne numai la muzică, nu se câştigă cine ştie ce din asta. Ne spune, din vârful buzelor, din ce vrea să se întreţină mai târziu: "Să fiu manager sau om de business". Aşadar, şi ea visează să aibă bani când va fi adult. Ba nicidecum, ne-o taie scurt. "Nu pentru bani vreau asta, ci fiindcă am toate calităţile care mă recomandă să fiu un bun profesionist în acele domenii".
Ceartă de supradotaţi: "Organism unicelular ce eşti!", "Experiment ştiinţific eşuat!"
Până atunci însă îşi continuă cursurile de canto cu soprana. "Se foloseşte mult vocea de piept, este o tehnică anume. Apoi vine respiraţia... trebuie să respiri din burtă, să dai din diafragmă, dar până la urmă te obişnuieşti şi vine pur şi simplu din instinct. Astfel, vocea porneşte bine din tine şi când dai sunetele afară obţii sunete curate", ne explică. Îşi detestă vocea de pe înregistrări, zice că aia nu e vocea ei naturală; acolo sunetele nu se aud aşa cum sunt ele în realitate: "Dar iubesc live-ul. Aşa cum iubesc, să zicem, ruinele acelea neatinse de mâna omului".
Ce-şi doreşte cel mai mult pe lume: ca familia ei să trăiască veşnic. "Nu cred că sunt pregătită să merg în lume fără susţinerea părinţilor, dar când va fi să fie, aş vrea ca Dumnezeu să mi-i ia Sus numai când o să ştie El că sunt pregătită să suport asta. Să nu cumva să mi-i ia înainte", ne spune. Mama e avocat, tatăl lucrează în imobiliare şi întotdeauna au avut bani să-şi trimită fiica la concursuri, ba chiar au îndemnat-o să o facă. "Câteodată îmi e ruşine să le cer lucruri, căci simt că şi ei, ca părinţi, au nevoie să fie răsfăţaţi. Mai ales că până acum au investit foarte mult în mine."
La final, discuţia a dat în filozofie curată. A trecut prin Pariul lui Pascal, pentru a ajunge la teorii asupra vieţii veşnice: "Mie nu mi-e frică de moarte căci ştiu că după ea mai urmează ceva, aşa cum dimineaţa soarele răsare, după ce seara a apus. Şi dacă mi-ar fi frică, ce să fac cu frica mea? Nu rezolv nimic".
În momentele optimiste ale vieţii ei, Karina se ia la trântă cu băieţii. La harţa copilărească cu un alt coleg supradotat de 10 ani am asistat ca la spectacol împreună cu alţi trecători de pe stradă. Nimeni nu mai ştie cine a început. "Organism unicelular ce eşti!", i-a strigat într-un final puştiul cu ochelari pe nas, mare iubitor de biologie. "Experiment ştiinţific eşuat", i-a dat replica fetiţa. Asta trebuie că e sudalmă grea la genialii cei mici, de vreme ce-i înfurie aşa de tare. "Creier de furnică!". Râsete de satisfacţie: "Ha, mulţumesc, ce bine! Studiile ştiinţifice au demonstrat că dintre toate vieţuitoarele, probabil furnica are cel mai mare creier în raport cu corpul!".
Peste câteva minute, când le-a mai trecut năduful, el cerceta atent o sticlă de apă, informând-o a împă-care: "Să ştii că apa e formula mea chimică preferată". Ea i-a răspuns, aranjându-şi codiţa pe-un umăr: "Mda, şi mie îmi place H2O".
În vremea asta, alte fetiţe ca ea dau de mâncare păpuşilor. Pe ea însă asta ar plictisi-o cumplit, căci e prea ocupată să aibă succes: a studiat muzica, teatrul şi dansul de la 4 ani. Când alţi copii se fugăreau prin parc, ea făcea naveta Bacău – Piatra-Neamţ ca să înveţe canto de la cea mai bună soprană a zonei. Şi apoi, când alte copile de abia învăţau să spună "mulţumesc" şi "vă rog frumos", Karina era pe scenă, smulgând zeci de premii la interpretare.
Este adevărat, psihologii de la IRSCA au stabilit că vârsta sa mentală e cu trei, patru ani peste cea biologică. De fapt, în secret şi ea singură simţea de mai demult timp asta, de când a realizat că cele mai bune prietene ale sale sunt fetele de liceu.
Înapoi, pe banca din parc. Karina ne mai serveşte una: "Cel mai mult pe lumea asta mă doare că România e ca şi vândută". "Unde ai citit tu asta?", întrebăm. Se aprinde: "N-am citit nicăieri, m-am uitat şi eu în jur şi am observat cum stau lucrurile". De aia, zice Karina, visează să fugă departe de România. A văzut ea odată o cafenea vieneză şi a decis că i-ar plăcea să trăiască în Austria. "România nu e o ţară din care să vrei să ieşi la pensie", zice. Nu mai ştiu cât a durat momentul ăla în care n-am ştiut ce s-o întreb în continuare, poate că a fost un minut întreg. Aproape imposibil să vorbeşti despre pensie cu o fiinţă de nici un metru jumate, slăbuţă şi firavă de zici că acum se rupe în două.
"De ce te gândeşti tu la pensie de la 11 ani?". "N-am cum altfel... eu analizez ce e în jur şi mă gândesc la tot. Câteodată simt că am experienţa unui om mare", răspunde.
Planuri de viaţă din clasa a V-a: "Voi profita de toate oportunităţile"
Plecarea şi-a pregătit-o deja în minte: în următoarele luni va studia intens engleza, îşi va lua testul Cambridge, va face în ţară un liceu în limba germană, apoi va merge să facă facultatea peste hotare "Neapărat la o universitate fără taxe", şi-a propus. Dacă nu va fi Austria, va fi sigur Germania. Pentru testul Cambridge nu mai are răbdare, vrea neapărat să-l dea acum, la 11 ani, dacă se poate.
"Mi-am dat seama că n-am nici o şansă să mă dezvolt aici, nici ca solistă, nici ca manager cu businessul lui. Adică da, îmi place România în sensul că ai atâtea locuri de vizitat, dar păcat că mulţi oameni au căzut în patima banilor! Cred că mulţi se gândesc: cum să fac eu bani cât mai mulţi şi cât mai repede? Nu e bună gândirea asta, căci trebuie mai întâi să construim ceva. Iar românii ar trebui să se întrebe mai degrabă cum pot oferi bani", spune fetiţa.
Dar nu cumva este ea prea pesimistă? "Nicidecum. Sunt convinsă că există multe lucruri bune în România, dar mi se pare că cele rele sunt mai multe şi le acoperă pe cele bune". Ce sfaturi le-ar da ea românilor: "Măcar să aprecieze valorile, că avem destule. Văd acum că unii s-au apucat să facă fundaţii de susţinerea a valorilor, dar trebuie mai mult de atât. E prea puţin, nu e suficient atât cât e".
Cât priveşte cariera de solistă, zice că vrea să profite de "toate oportunităţile". Desigur, ca să aibă o pensie bună nu va putea rămâne numai la muzică, nu se câştigă cine ştie ce din asta. Ne spune, din vârful buzelor, din ce vrea să se întreţină mai târziu: "Să fiu manager sau om de business". Aşadar, şi ea visează să aibă bani când va fi adult. Ba nicidecum, ne-o taie scurt. "Nu pentru bani vreau asta, ci fiindcă am toate calităţile care mă recomandă să fiu un bun profesionist în acele domenii".
Ceartă de supradotaţi: "Organism unicelular ce eşti!", "Experiment ştiinţific eşuat!"
Până atunci însă îşi continuă cursurile de canto cu soprana. "Se foloseşte mult vocea de piept, este o tehnică anume. Apoi vine respiraţia... trebuie să respiri din burtă, să dai din diafragmă, dar până la urmă te obişnuieşti şi vine pur şi simplu din instinct. Astfel, vocea porneşte bine din tine şi când dai sunetele afară obţii sunete curate", ne explică. Îşi detestă vocea de pe înregistrări, zice că aia nu e vocea ei naturală; acolo sunetele nu se aud aşa cum sunt ele în realitate: "Dar iubesc live-ul. Aşa cum iubesc, să zicem, ruinele acelea neatinse de mâna omului".
Ce-şi doreşte cel mai mult pe lume: ca familia ei să trăiască veşnic. "Nu cred că sunt pregătită să merg în lume fără susţinerea părinţilor, dar când va fi să fie, aş vrea ca Dumnezeu să mi-i ia Sus numai când o să ştie El că sunt pregătită să suport asta. Să nu cumva să mi-i ia înainte", ne spune. Mama e avocat, tatăl lucrează în imobiliare şi întotdeauna au avut bani să-şi trimită fiica la concursuri, ba chiar au îndemnat-o să o facă. "Câteodată îmi e ruşine să le cer lucruri, căci simt că şi ei, ca părinţi, au nevoie să fie răsfăţaţi. Mai ales că până acum au investit foarte mult în mine."
La final, discuţia a dat în filozofie curată. A trecut prin Pariul lui Pascal, pentru a ajunge la teorii asupra vieţii veşnice: "Mie nu mi-e frică de moarte căci ştiu că după ea mai urmează ceva, aşa cum dimineaţa soarele răsare, după ce seara a apus. Şi dacă mi-ar fi frică, ce să fac cu frica mea? Nu rezolv nimic".
În momentele optimiste ale vieţii ei, Karina se ia la trântă cu băieţii. La harţa copilărească cu un alt coleg supradotat de 10 ani am asistat ca la spectacol împreună cu alţi trecători de pe stradă. Nimeni nu mai ştie cine a început. "Organism unicelular ce eşti!", i-a strigat într-un final puştiul cu ochelari pe nas, mare iubitor de biologie. "Experiment ştiinţific eşuat", i-a dat replica fetiţa. Asta trebuie că e sudalmă grea la genialii cei mici, de vreme ce-i înfurie aşa de tare. "Creier de furnică!". Râsete de satisfacţie: "Ha, mulţumesc, ce bine! Studiile ştiinţifice au demonstrat că dintre toate vieţuitoarele, probabil furnica are cel mai mare creier în raport cu corpul!".
Peste câteva minute, când le-a mai trecut năduful, el cerceta atent o sticlă de apă, informând-o a împă-care: "Să ştii că apa e formula mea chimică preferată". Ea i-a răspuns, aranjându-şi codiţa pe-un umăr: "Mda, şi mie îmi place H2O".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Publicitate
LinkWithin
