http://www.jurnalul.ro/observator/superluna-luna-plina-sambata-611686.htm
Foto: REUTERS/Mike Segar
Strălucitoare şi perfect rotundă, Luna ni se va înfăţişa în toată splendoarea în noaptea de sâmbătă spre duminică. Deoarece această fază a Lunii coincide cu momentul în care satelitul Pământului se află la perigeu – punctul de pe orbită cel mai apropiat de Terra – vom avea dinaintea ochilor cea mai mare Lună a anului. Practic, SuperLuna se va afla la finele săptămânii la 356.955 de kilometri de Pământ şi va fi cu aproximativ 16% mai strălucitoare decât de obicei.Perigeul nu va coincide doar cu Luna plină, ci şi cu momentul în care satelitul nostru se va afla cel mai aproape de Pământ în întreg anul, întrucât distanţa faţă între noi şi Lună variază cu circa 3%, potrivit experţilor. Acest lucru este cauzat de faptul că orbita lunii nu este perfect circulară.
Apogeul satelitului natural al Terrei, adică momentul când se va afla la cea mai mare depărtare de noi, va avea loc pe 28 noiembrie, iar Luna va părea foarte mică şi ştearsă.
Evenimentul de la sfârşitul săptămânii este unul normal, iar oamenii de ştiinţă liniştesc populaţia care ar putea intra în panică de teama producerii unor catastrofe naturale. SuperLuna nu poate influenta decisiv producerea de cutremure sau de valuri uriase, spun acestia. Totusi, o influenta exista: magma din interiorul scoartei e atrasa de Luna si aceasta conduce la asa-numitele maree tectonice. Placile tectonice se misca, iar asta ar putea provoca seisme.
Ultima Super-Lună a avut loc în martie 2011.
Pentru a vedea cel mai bine Super-Luna de sâmbătă, uitaţi-vă la ea imediat după ce apare sau înainte să apună, când este mai aproape de orizont. Cel mai bine ar fi să o vedeţi în spatele unei clădiri sau al unor copaci, întrucât va părea şi mai mare decât este, ne sfătuiesc astronomii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!