marți, 8 decembrie 2009

Increderea si respectul de sine in dragoste

Increderea si respectul de sine in dragoste ( cu exemple)
by Novacovici Pera

Increderea in sine in Dragoste si exemple ( Extrase din cartea Cei sase
stalpi ai increderii in sine de Nathaniel Brandon)

Acest articol este un omagiu adus celei mai bune carti despre increderea
in sine pe care am citit-o.

Nu este greu să observi importanţa respectului de sine în ceea ce
priveşte succesul relaţiilor intime. Nu există o barieră mai mare în
calea fericirii romantice decât teama că nu merităm dragostea şi că vom
avea de suferit. Asemenea gânduri fac ca profeţiile să se materializeze.

Dacă am un sentiment ridicat de valoare a propriei persoane şi cred că
pot fi iubit, atunci am şi fundamentul pentru a-i aprecia şi a-i iubi pe
ceilalţi. Relaţia de dragoste este ceva firesc; bună-voinţa şi grija
sunt ceva firesc. Am ceva de oferit; nu am sentimentul că-mi lipseşte
ceva; am tipul acela de surplus emoţional pe care îl canalizez spre
dragoste.

Dar dacă nu am respect şi nu mă bucur pentru ceea sunt, am foarte puţin
de oferit – cu excepţia nevoilor mele neîmplinite.

Din pacate, foarte multe relatii apartin unor oameni care isi satisfac
reciproc nevoi, nu a unor oameni care se iubesc pe baza unor sentimente
de atractie, respect si valorizare reciproca.

Din cauza lipsurilor emoţionale, avem tendinţa să-i consideram pe
ceilalţi în principal surse de aprobare sau dezaprobare.

Nu îi apreciem pentru ceea ce sunt în realitate.

Ii vedem doar din punct de vedere a ceea ce pot face sau nu pot face
pentru mine. Nu cautam persoane pe care le putem admira şi cu care putem
împărţi bucuriile vieţii.

Cautam oameni care nu ne condamnă – şi care probabil vor fi impresionaţi
de persoana noastra şi de fata pe care o arătam celorlalţi.
Capacitatea noastra de a iubi rămâne sub­dezvoltată. Este unul dintre
motivele pentru care încercările noastre de a avea o relaţie eşuează
adesea – pentru că
(...)

Mai mult:
http://www.personalitatealfa.com/blog/increderea-si-respectul-de-sine-in-dragoste-cu-exemple/

--
http://www.scouts.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sint moderate!

ShareThis

Notiţă: Site-ul oficial al cercetaşilor sibieni, cu programe şi activităţi, legături etc. s-a mutat la adresa: scouts.ro.
Aici te afli pe un blog de uz intern şi neoficial al cercetaşilor sibieni, cu resurse din domeniile interesante pentru ei sau părinţii lor.

Publicitate

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails
what is my ip address?