La o prima vedere, acest demers pare bizar, dar noi nu-l consideram
lipsit de sens. Copii, adolescenti sau (foarte) tineri – asa eram noi,
editorii DESCOPERA.ro, in pragul anului 1989. Ce-si poate aminti un
pusti sau o fetita de 9-10 ani din Epoca de Aur? s-ar putea sa va
intrebati voi. Ei bine, foarte multe, si de fapt – credem noi – ceea ce
a fost esential. Asadar, inspirati de proiectul cinematografic al lui
Cristian Mungiu, in acest penultim episod al maratonului « Descopera
adevarata istorie a Romanilor » va prezentam cateva povesti si impresii:
candide, dar cat se poate de veritabile, ce fac parte din istoria
Romaniei de acum 20 (si ceva) de ani, asa cum am trait-o noi.
Daca cineva m-ar provoca sa-mi rezum amintirile din timpul comunismului
in trei cuvinte, i-as raspunde fara ezitare: foame, frig si intuneric.
Am copilarit intr-un cartier marginas al Bucurestiului, unde apa calda
si caldura erau un lux, curentul electric se intrerupea cand iti era
noaptea mai draga, iar pe rafturilei alimentarei sedeau praful si
celebrele, pe atunci, tacamuri (resturi de pui), salam de soia si
nechezol (un echivalent insipid si dubios al cafelei). Retrospectiv, vad
astazi asa-numita Epoca de Aur precum o neguroasa si nesfarsita iarna -
din pricinile mentionate mai sus, anotimpul alb era intotdeauna cea mai
crunta perioada de peste an. O iarna « rosie » in care toata lumea mima
cate ceva: ei, Partidul si Tovarasul, se (pre)faceau, an de an, ca
idealul utopic si absurd al lui Marx, omul multilateral dezvoltat, e din
ce in ce mai aproape, date fiind maretele realizari socialiste, noi ne
prefaceam ca traim bine, liberi si fericiti. Asta pana cand, in vreun
fel sau altul deranjam ceva, iar atunci organele de control si
represiune (de la meschinii activisti de Partid pana la Militie si
sinistra Securitate) ne pedepseau cu supra de masura.
Imi aduc aminte de o intamplare din scoala generala - ma jucam impreuna
cu colegii, in recreatie, iar la un momentdat am luat buretele, imbibat
cu apa si praf de creta, de pe tabla si am vrut sa arunc cu el dupa un
coleg. Nu stiu cum am facut, dar am nimerit tabloul Tovarasului Nicolae
Ceausescu, tablou care domnea precum o icoana in fiecare clasa. Zoaiele
din burete s-au scurs pe mutra iubitului Conducator si s-au uscat,
schimonosindu-i si caricaturizandu-i figura. Tovarasa invatatoare si o
multime de alti tovarasi profesori din scoala au explodat: in clasa
noastra, nu se stie cum, tabloul era protapit undeva foarte sus si nicio
scara disponibila in acel moment in scoala nu ajungea acolo pentru ca
cineva sa curete chipul manjit. Pentru involuntara mea subversiune am
fost aspru sanctionat: parintii mi-au fost chemati la scoala pentru a fi
mustrati in fata colegiului profesoral, mi-au dat nota 4 la purtare si,
intr-o comico-absurda ceremonie, mi-au luat cravata de pionier (situatie
in care, spre hazul alor mei, am stat un semestru). Pe vremea aceea,
avem un coleg de clasa, Spanu, care desena pe ascuns avioane cu zvastici
pe ele - o nebunie de neinchipuit. M-am apucat sa desenez si eu cu el.
Ceea ce nu m-a impiedicat ca, atunci cand, la limba romana, am avut
drept tema sa
(...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!