din pricina frumuseţii ce mă înconjura şi cât din pricina efortului pe
care îl făceam urcând dealul...
Eram mută de uimire şi nu reuşeam să articulez nici un sunet, în timp ce
tovarăşa mea de drum, învăţătoarea Cipriana Anca îmi povestea despre
„copiii ei".
Nu încetam să mă întreb de unde are atâta putere să facă acest drum lung
de 3,5 km, pe jos, de două ori pe zi, atâtea zile pe an, atâţia ani...
Când am ajuns la Şcoala cu clasele I-IV din Vârtop, Roşia Montană, am
început să înţeleg şi m-am îndrăgostit...A fost dragoste la prima
vedere...Şcoala, aşezată lângă biserică, în vârf de deal, părea un
bătrân gârbovit de trecerea anilor dar cu o inimă surprinzător de
tânără. Adăpostea în ea douăsprezece suflete.
Complementaritatea acelei zile mi-a răscolit întreaga fiinţă: amestecul
de tânăr cu bătrân, întunericul cerului şi lumina de pe feţele copiilor,
blândeţea ochilor învăţătoarei şi fermitatea vorbelor rostite, vechimea
obiectelor din sala muzeu şi noutăţile din sala de clasă, bogăţia
naturii şi sărăcia oamenilor...
Pentru prima dată, după ceva ani, mi-am dorit să fiu din nou „la
catedră", dar nu oriunde, ci acolo. Am înţeles că dragostea pentru copii
din sufletul unui dascăl e asemeni unui izvor ce nu seacă niciodată,
mai ales dacă se alimentează zilnic din energia pământului.
Şi am mai înţeles că el, dascălul, nu predă niciodată ceea ce ştie sau
ceea ce-l obligă alţii să predea, ci predă ceea ce este.
Mulţumiri dascălilor care ştiu şi au curajul să fie!
Daniela Stoicescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!