Mai noi, am o nouă pasiune: supravieţuirea în condiţii extreme. Cât e
noaptea de lungă, casc ochii la Discovery, Animal Planet, Real TV sau
Viasat Explorer şi bag la cap cum aş putea să scap cu viaţă de la Polul
Nord, din jungla amazoniană, din deşertul Gobi şi din alte asemenea
locuri prin care trec frecvent în drum spre serviciu.
Ştiu, de pildă, cum să-mi dau seama dacă într-o anumită zonă a râului
sunt sau nu crocodili (mă rog, asta nu e cine ştie ce; la noi la Beiuş,
în Crişul Negru, cam orice copil poate găsi un loc de scăldat unde nu
sunt crocodili). Ştiu cum să aprind un foc fără chibrituri, ce trebuie
să fac în caz că sunt îngropat de o avalanşă (afară de "Tatăl nostru")
şi cum să prind un wababa cu mâinile goale (asta e chiar simplu; mai
greu e să recunoşti un wababa). Sunt pregătit dacă mă prinde vreun
vârtej, ştiu ce trebuie să fac ca să evit hipotermia în mijlocul
oceanului şi cum să mă feresc din calea unui uragan. Aş putea prinde
oricând o focă la copcă şi ştiu tot ce se poate şti ca să scap cu viaţă
dacă mă întâlnesc cu un urs în insula Kodiak (mă rog, dacă ursul se uită
şi el pe Animal Planet şi ştie că nu sunt prada lui naturală); cunosc
toate semnele care arată că un rinocer are capsa pusă, orele la care
rechinii sunt activi, care specii de scorpion sunt periculoase şi care
nu şi cum poţi să convingi un leu că omul nu e chiar aşa de gustos pe
cât se spune (bineînţeles, asta dacă nu dai peste vreun leu sociopat, cu
care nu te poţi înţelege).
Săptămâna trecută, într-o seară, parchez maşina la dracu-n praznic, unde
găsisem un loc, şi o iau spre casă. Nu intru bine între blocuri când, pe
alee, dau nas în nas cu o haită turbulentă de maidanezi – javrele
pofteau să-şi înfigă colţii în mine. Din păcate, oricât m-am străduit,
nu mi-am amintit nici un documentar care să te-nveţe cum să scapi cu
fundul întreg dintr-o întâlnire cu maidanezii. Am rupt-o la fugă şi, în
cinci secunde, eram înapoi în maşină şi baricadat pe dinăuntru. Mi-am
tras sufletul şi mi-am aprins o ţigară, aşteptând să plece cotarlele.
Când le-am văzut dispărând după colţ, m-am dat jos şi le-am făcut semn
cu pumnul: "Bă, mare bulan aveţi că nu sunteţi grizzly, că vedeaţi voi
pe dracu'! În sânge vă făceam, fraierilor!".
http://www.dailycotcodac.ro/2009/12/in-salbaticie/#more-3541
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!