Educație pentru toată lumea! Constantin Catrina oferă meditații gratuite
Fostul inspector școlar general al județului Sibiu oferă meditații gratuite la matematică, pentru promovarea examenului de Bacalaureat din vară.
Totul face parte dintr-un proiect amplu al Universității Alma Mater, care susține din surse proprii toate costurile, fără obligații față de viitorii posibili studenți.
Proiectul se numește "Bacalaureat 2012", a fost inițiat încă din luna octombrie a anului trecut și chiar se bucură de succes în rândul elevilor. Inițial, ideea conducerii Universității Alma-Mater a fost aceea de a oferi meditații la mai multe materii din curicula pentru Bacalaureat, însă în urma cererilor din partea celor interesați, proiectul s-a sedimentat la consultații la disciplinele: limba și literatura română și matematică. "Avem peste 60 de tineri înscriși. Nu sunt doar elevi de liceu ci și absolvenți din anii anteriori care vor să susțină anul acesta examenul de Bacalaureat. Am început proiectul cu două zile pe săptămână, lunea și marțea, dar se pare că suntem nevoiți să-l extindem la mai multe ore pe săptămână", spune Nicolaie Georgescu, rectorul UAM. Cei mai mulți elevi din ani terminali care vin la meditațiile gratuite provind din Liceul Economic, Liceul Carol, Liceul Textil și Liceul Energetic. Meditațiile la matematică sunt susținute de fostul inspector școlar general al județului Sibiu, Constantin Catrina. "Cred că este o idee foarte bună și mă bucr să pot preda acestor tineri. Numărul celor înscriși este mai mare, dar în mod constant am în jur de 30 de elevi la curs. Meditațiile le țin urmărind cu atenția programa pentru Bacalaureatul de anul acesta oferită de Ministerul Educației tuturor școlilor din țară. Pentru că avem mulți cursanți care și lucrează, se pare că vom introduce de anul acesta cursuri și după-amiaza", spune și Constantin Catrina.
Problemă morală?
Atât rectorul Nicolaie Georgescu cât și profesorul Constantin Catrina au subliniat faptul că între cursanți și conducerea Universității Alma Mater nu există nicio înțelegere scrisă privind obligația absolvenților ca după promovarea examenului de Bacalaureat să se înscrie la facultate la Alma Mater. Decizia aparține exclusiv absolvenților. "Noi nu facem nicio campanie și participarea la aceste meditații nu presupune în niciun fel o obligație a tinerilor față de universitatea noastră. Ei nu plătesc nimic, este pur și simplu un mod al nostru de a ne aduce aportul la creșterea rezultatelor obținute de elevii sibieni la examenul de Bacalaureat. Pentru a reuși asta avem câțiva dintre cei mai buni profesori din Sibiu, doamna Vidrighin la limba română și domnul Catrina la matematică, iar cursurile se țin în amfiteatrele universității nostre, într-un mediu academic și în cele mai bune condiții", mai spune rectorul Georgescu. De partea cealaltă, Constantin Catrina subliniază faptul că mulți dintre elevii prezenți la meditații provin din familii mai puțin înstărite, care nu-și permit meditații. "Nu toți au bani să-și pemită meditații pentru Bacalaureat, așa că este o oportunitate foarte bună pentru ei. Eu vă spun sincer că nu există nicio obligație față de noi, decizia aparține doar lor", mai spune Catrina.
Partea și mai bună a acestui proiect este că încă se mai pot face înscrieri. Cererea individuală trebuie depusă la secretariatul Universităţii „Alma Mater" din Sibiu (str. Someşului, nr. 57) sau prin e-mail la adresa constantin.catrina@uamsibiu.ro, până la data de 12 octombrie 2011, zilnic, între orele 10.00-15.00. Cererea care se depune trebuie să precizeze datele personale ale candidatului, liceul de provenienţă şi disciplinele pentru care solicită consultaţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!