Cum sa traim cu regretele noastre

“Daca as fi procedat altfel atunci…”, “Daca as fi spus chestia asta atunci…”, “Daca as fi facut acest lucru la momentul potrivit…” , daca, daca, daca… un refren care ne suna cunoscut si cu care ne-am consumat energia ani de-a randul. Si pentru ca vrem sa evitam acest sentiment cumplit al lucrurilor care puteau fi facute altfel, cu alte cuvinte, al regretelor, ne-am propus, intr-un mod tacit, sa evitam orice situatie care ar putea sa ne ofere mai tarziu ocazia de a regreta. Foarte prudent, pana aici. Insa din cand in cand poate ar trebui sa ne oprim si sa ne intrebam, unde este viata adevarata in aceasta ecuatie? Nu cumva, din dorinta de a fi perfecti, trimitem viata, cu tot ce inseamna ea, elegant, la plimbare?

Acest subiect mi-a fost readus in atentie de un discurs de pe ted.com pe care il redau mai jos. Un discurs despre viata si despre puterea de a nu ne lupta cu regretele, ci de a invata sa traim cu ele:

“Acesta este Johnny Deep, bineinteles. Si acesta este umarul lui Johnny Deep. Si acesta este faimosul tatuaj de pe umar al lui Johnny Deep. Unii dintre voi stiti ca in 1990, Deep s-a logodit cu Winona Rider si si-a tatuat pe umarul drept <Winona pentru totdeauna.> Si apoi, 3 ani mai tarziu, ceea ce, dupa standardele de la Hollywood, este pentru totdeauna, s-au despartit. Si Johnny si-a facut nici reparatii. Si acum pe umar scrie <Wino (alcoolic) pentru totdeauna>.

Precum Johnny Deep si 25 % dintre americani cu varstele intre 16 si 50 de ani, am si eu un tatuaj. Ma gandeam sa-mi fac unul cam pe la 25 de ani, dar in mod deliberat am asteptat mult timp. Pentru ca stim cu totii oameni care si-au facut tatuaje cand aveau 17 ani sau 19 sau 23 si au inceput sa regrete la varsta la care aveau 30. Asta nu mi s-a intamplat.Mi-am facut tatuajul cand aveam 29 de ani si am regretat pe loc. Si prin a regreta vreau sa spun ca am iesit din salonul de tatuaje, la doar cateva mile de aici, si am avut o cadere emotionala masiva in plina zi, la coltul dintre East Broadway si Canal Street. Care e un loc ideal pentru asta pentru ca nimanui nu-i pasa. Si apoi am plecat acasa si am avut o cadere emotionala, despre care va voi spune mai multe intr-un minut. Toate acestea fiind chiar socante pentru mine, pentru ca inainte de acest moment ma mandream ca nu am regrete. Am facut multe greseli ai am luat multe decizii proaste. Fac asta frecvent. Dar intotdeauna simteam ca am luat cea mai buna decizie pe care o puteam lua, stiind cine eram atunci, date fiind informatiile pe care le aveam. Si am invatat o lectie din asta. Cumva m-a dus la ceea ce sunt acum in viata. Si nu as schimba asta.

Cu alte cuvinte, am baut din sucul cultural despre regrete, care spune ca lamentatul despre lucruri trecute, este o pierdere grozava de timp, ca ar trebui sa privim spre viitor si nu spre trecut si ca cel mai nobil lucru pe care l-am putea face este sa ne straduim sa ducem o viata fara regrete. Ideea este frumos surprinsa in acest citat: “Lucrurile fara vindecare nu trebuie luate in seama; ce e facut e bun facut.”

Si, pentru inceput, pare o filosofie chiar admirabila, ceva cu care am putea sa fim cu totii de acord, pana va comunic cine a spus asta: Lady Macbeth, care ii spunea sotului ei sa nu mai fie asa un las pentru ca se simtea prost ca omora oameni.
Dupa cum se vede, Shakespeare descoperise ceva aici, dupa cum facea in general. Pentru ca inabilitatea de a simti regrete este de fapt una din caracteristicile sociopatilor. Si, de asemenea, este o caracteristica a unor daune cerebrale. Oamenii care au daune cerebrale la cortexul frontal orbital, par a fi incapabili sa simta regretul chiar si in fata unor decizii proaste. Daca vrei sa duci o viata fara regrete, exista o optiune in fata ta. Se numeste lobotomie. Dar daca vrei sa fii pe deplin functional si pe deplin om cred ca trebuie sa invatam sa traim nu fara regret, ci cu el.

Sa incepem cu definirea unor termeni. Ce este regretul? Este emotia pe care experimentam cand credem ca situatia prezenta putea fi mai buna sau mai fericita daca faceam ceva diferit in trecut. Deci cu alte cuvinte, regretul cere 2 lucruri. Cere, in primul rand, o actiune-trebuia sa fi facut o decizie in primul rand. Si, in al doilea rand, cere imaginatie. Trebuie sa fim capabili sa ne imaginam ca ne intoarcem in trecut si luam o alta decizie si dupa aceea trebuie sa fim capabili sa derulam aceasta arhiva imaginara si sa ne imaginam cum ar decurge lucrurile in prezent.
Si, de fapt, cu cat avem mai mult din aceste lucruri, mai multe actiuni si mai multa imaginatie, cu respect fata de un anume regret, cu atat mai acut va fi regretul.

Sa zicem, de exemplu, ca va indreptati spre nunta celui mai bun prieten si incercati sa ajungeti la aeroport si sunteti prinsi intr-un trafic ingrozitor si in cele din urma ajungeti la poarta de imbarcare si ati pierdut zborul. Veti simti mai multe regrete in situatia in care ati fi pierdut zborul din cauza unei intarzieri de 3 minute decat de 20 de minute. De ce? Pentru ca daca intarziati 3 minute este dureros de usor de imaginat ca ati fi putut lua decizii diferite care ar fi dus la alt rezultat. “Trebuia sa fi mers pe pod, nu prin tunel. Trebuia sa trec pe galben.” Acestea sunt situatiile clasice care dau nastere regretului. Simtim regrete cand credem ca suntem responsabili pentru o decizie care a fost proasta, a dat un rezultat prost, dar a fost foarte aproape de a da un rezultat bun.

Acum, in acelasi mod de gandire, putem simti regretul in legatura cu multe lucruri.
Niste cercatatori au facut un pas in spate si au spus, ei bine, in principiu, ce regretam cel mai mult in viata? Uite cum arata raspunsul.

Top 6 al lucrurilor cele mai regretate in viata:

numarul 1, de departe, educatia. 33% din toate regretele tin de decizii luate in legatura cu educatia. Ne dorim sa fi avut parte de mai multa educatie, sa fi folosit mai bine educatia de care am avut parte, sa fi studiat alta specialitate. Alte regrete din capul listei includ: cariera, dragostea, crescutul copiilor, variate decizii si alegeri despre simtul de sine si cum ne petrecem timpul liber- sau de fapt si mai specific, cum esuam in a ne petrece timpul liber.

Regretele care raman tin de urmatoarele: finante, probleme de familie care nu tin de dragoste sau de crescutul copiilor, sanatate, prieteni, spiritualitate si comunitate. Deci, cu alte cuvinte, stim cele mai multe despre regrete din studiul finantelor. Dar atunci cand ne uitam la topul regretelor pe care le au oamenii intr-o viata, deciziile financiare nici nu intra in top. Insumeaza mai mult de 3% din totalul regretelor. Asa ca daca stai si te stresezi in legatura cu compania A versus compania B, sau daca ar trebui sa cumperi Subaru sau Prius, stii ce, mai bine renunta.Nu iti va mai pasa de asta peste 5 ani.
Dar pentru lucrurile care ne pasa cu adevarat si simtim regret profund in jurul nostru, cum se simte o asa experienta? Cu totii stim raspunsul scurt. Teribil. Regretul e ingrozitor. Dar se pare ca regretul este ingrozitor in patru feluri foarte specifice si constante.

Prima componenta constanta a regretului este negarea. Cand am ajuns acasa seara, dupa ce mi-am facut tatuajul, nu am dormit toata noaptea. Si primele ore, aveam un singur gand. Acela era :”Fa-l sa dispara!” Acesta este un raspuns emotional incredibil de primitiv. E alaturi de “Vreau la mama!”Nu incercam sa rezolvam problema, nu incercam sa intelegem cum a aparut problema, vrem doar sa dispara.

A doua caracteristica a regretului e sentimentul de nedumerire. Celalalt lucru la care m-am gandit in acea noapte era “Cum am putut face asa ceva? Ce era in capul meu?”Acest sentiment de alienare de partea din noi care a luat decizia pe care o regretam. Nu ne putem identifica cu acea parte. Nu intelegem acea parte. Si sigur nu avem empatie pentru acea parte, care explica a 3-a componenta constanta a regretului, care e o dorinta puternica de a ne pedepsi. De aceea, in fata regretului, lucrul pe care il spunem continuu e “Ar fi trebuit sa-mi trag singur un sut!”

A patra componenta este ceea ce psihologii numesc perseverenta obsesiva. A persevera inseamna a te fixa obsesiv si repetat pe un singur lucru. Efectul perseverentei este de a lua primele 3 componente ale regretului si a le pune intr-un ciclu infinit. Si nu ca as fi stat in acea noapte in dormitor spunand “Fa-l sa dispara”, ci faptul ca am stat si m-am gandit “Fa-l sa dispara, fa-l sa dispara, fa-l sa dispara.”

Daca te uiti la literatura psihologica, acestea sunt cele patru componente definitorii ale regretului. Dar as vrea sa sugerez ca exista al cincilea. Si ma gandesc la asta ca la un moment de trezire existential. In acea noapte in apartament, dupa ce am terminat cu lamentarea, am ramas in pat mult timp, si m-am gandit la grefe de piele. Si dupa aceea m-am gandit cum, la fel ca asigurarile de calatorie care nu acopera actele lui Dumnezeu, probabil ca nici asigurarea mea medicala nu acopera faptele de idiotenie. De fapt, nicio asigurare nu acopera faptele de idiotenie. Scopul acestor fapte e ca te lasa total descoperit, te lasa expus lumii, si expus propriei vulnerabilitati si greseli, in fata unui univers indiferent.Evident ca e o experienta deosebit de dureroasa. Si cred ca este in special dureros pentru noi cei din Vest din perspectiva a ceea ce consider a fi o cultura Control-Z, precum tastele de calculator care anuleaza. Suntem incredibil de obisnuiti sa nu dam piept cu grelele realitati ale vietii, intr-un anume sens. Credem ca putem arunca banii sau tehnologia catre o problema.

Problema este ca sunt unele lucruri in viata pe care le vrem schimbate cu disperare si nu putem. Uneori, in loc de tastele Control –Z, nu avem deloc control. Si pentru cei care sunt obsedati de control si perfectionisti, si stiu despre ce vorbesc, este foarte greu, pentru ca vrem sa facem totul singuri si vrem sa facem corect. Se poate spune ca obsedatii de control si perfectionistii nu ar trebui sa-si faca tatuaje si ma voi intoarce la asta peste cateva minute. Dar prima data vreau sa spun ca intensitate si persistenta cu care simtim aceste componente emotionale ale regretului vor varia in mod evident, depinzand de lucrul pe care-l regretam.

De exemplu, aici este una dintre preferatele generatoare automate de regrete din viata moderna: optiunea reply to all din e-mail. Lucrul uimitor despre aceasta subtila inovatie tehnologica este ca, cu acest singur lucru, putem simti multe feluri de regrete. Poti da din greseala “Raspunde tuturor” unui e-mail si sa distrugi o relatie. Sau poti avea o zi incredibil de proasta la munca. Sau poti avea ultima zi intr-un loc de munca. Si asta nici macar nu atinge regretele profunde ale vietii.

Pentru ca, bineinteles, luam decizii care au consecinte irevocabile si teribile, fie pentru propria sanatate, fericire, bunastare, fie pentru sanatatea , fericirea si bunastarea altora si, in cel mai rau caz, pentru vietile lor. Evident ca aceste tipuri de regrete sunt incredibil de patrunzatoare si durabile. Adica, chiar si regretele de tipul “raspunde tuturor” ne pot lasa intr-o agonie dureroasa pentru zile intregi.

Cum trebuie sa traim cu asa ceva? Vreau sa sugerez ca exista trei lucruri care ne fac sa ne impacam cu regretele. Si primul dintre ele este sa ne linistim in legatura cu universalitatea regretului. Cautand“regret si tatuaj” pe Google, veti primi 11,5 milioane de rezultate. FDA estimeaza ca, dintre toti americanii cu tatuaje, 17% dintre ei regreta ca le au. Adica Johnny Deep, eu, si cei 7 milioane de prieteni ai nostri. Si astea sunt doar regrete fata de tatuaje. Suntem impreuna in asta.

A doua modalitate prin care ne putem impaca este sa radem de noi. In cazul meu, chiar nu a fost o problema, pentru ca este foarte usor sa razi de tine, cand ai 29 de ani si vrei la mama pentru ca nu-ti place noul tatuaj. Dar poate parea un lucru crud si usuratic, cand vine vorba de regrete mai profunde. Dar nu cred ca este cazul. Toti dintre noi care am avut regrete ce contin durere si mahnire adevarata, inteleg ca umorul si, uneori, umorul negru , joaca un rol important in a ne ajuta sa supravietuim. Conecteaza polii vietii noastre, pozitivul cu negativul si ne da un nou stimul catre viata.

Al treilea fel in care ne putem impaca cu regretele este trecerea timpului care,dupa cum stim,vindeca toate ranile, in afara de tatuaje, care sunt permanente.

Au trecut cativa ani de cand mi-am facut tatuajul.Vreti sa-l vedeti? Bine. De fapt, ar trebui sa va avertizez, ca veti fi dezamagiti. Pentru ca nu e asa de oribil. Nu mi-am tatuat fata lui Marlyn Manson pe o parte indiscreta a corpului sau asa ceva. Cand altii imi vad tatuajul, in mare parte le place cum arata. Doar ca mie nu-mi place. Dupa cum am spus mai devreme, sunt perfectionista. Dar vi-l arat oricum. Acesta este tatuajul meu. Pot ghici la ce va ganditi unii.

Sa va lamuresc in legatura cu ceva. Unele din propriile regrete nu sunt atat de urate pe cum le credeti. Mi-am facut acest tatuaj pentru ca mi-am petrecut mare parte din anii de dupa ce am implinit 20 de ani traind in afara tarii si calatorind. Dupa ce m-am stabilit in New York, mi-era teama ca voi uita unele din cele mai importante lectii invatate in acea perioada. In mod special, cele doua lucruri despre mine pe care nu doream sa le uit: cat de important este sa continui sa explorezi si, in acelasi timp, cat de important este sa fii atent la propriul nord. Si ce imi placea la imaginea busolei era ca includea ambele idei intr-o simpla imagine. Ma gandeam ca poate servi drept un bun instrument de amintire. Si a servit. Dar se pare ca nu-mi aminteste de un lucru pe care mi-l doream, ci imi aminteste in mod constant de altceva. Imi aminteste de cea mai importanta lectie pe care o putem invata regretand, care este in acelasi timp si cea mai importanta lectie pe care ne-o da viata. Si ironic, este probabil cel mai important lucru pe care mi-l puteam tatua pe corp-partial ca scriitor, dar si ca fiinta umana.

Daca avem teluri, vise, vrem sa dam ce avem mai bun si daca iubim oamenii si nu vrem sa-i ranim sau sa-i pierdem, trebuie sa simtim durerea cand lucrurile merg rau. Scopul nu este sa traim fara regrete. Scopul este sa nu ne uram pentru ca le avem.

Lectia cea mai importanta pe care am invatat-o de la tatuajul meu si cu care vreau sa va las astazi este: trebuie sa invatam sa iubim greselile, lucrurile imperfecte pe care le cream si sa ne iertam pentru ca le-am creat. Regretul nu ne reaminteste ca am facut lucrurile gresit, ci ca putem face mai bine data viitoare.