http://www.jurnalul.ro/stiinta-tehnica/tiin/explozia-solara-trece-de-scutul-pamantului-568729.html
Explozia solară trece de scutul Pământului
Femeile însărcinate şi tinerii sunt cei mai afectaţi de radiaţii.
18 februarie 2011
Potrivit datelor de pe satelitul STEREO, plasma ejectată se deplasează cu o viteză de 410 kilometri pe secundăPotrivit datelor de pe satelitul STEREO, plasma ejectată se deplasează cu o viteză de 410 kilometri pe secundă
Dacă îşi păstrează viteza de deplasare de 410 kilometri pe secundă, plasma aruncată în timpul exploziei solare ar putea ajunge pe orbita Pământului vineri seara. Explozia solară eliberează o cantitate uriaşă de energie propulsată spre Pământ. Experţii compară valurile de particule care se îndreaptă spre Terra cu un veritabil tsunami.
Scutul magnetic al Terrei a fost afectat, iar nivelul radiaţiilor solare a crescut, fără a depăşi limitele normale, a anunţat Agenţia Spaţială Română. De la Observatorul Astronomic al Academiei aflăm că nivelul radiaţiilor se apropie de 7 pe o scară de la 1 la 10. "Acum noi suntem în furtună majoră, adică indicele a ajuns undeva la 7", a precizat Cristina Dumitrache, şeful Secţiei de Astrofizică de la Observatorul Astronomic al Academiei Române.
Potrivit altor surse, nivelul radiaţiilor este 4. Deşi nivelul radiaţiilor se modifică rapid, ni se spune că mai afectate vor fi sistemele de comunicaţii şi de energie electrică şi mai puţin sănătatea oamenilor.
Profesorul doctor George Iana, şeful secţiei Radiologie şi imagistică medicală în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, precizează că, în mod curent, există un fond de radiaţii.
"Dacă acesta este de 4-7 ori mai mare decât în mod curent, atunci pot fi afectate pielea şi organele vitale. Efectele se înregistrează în timp, în special prin venirea pe lume a unor prunci cu malformaţii, aşa cum s-a întâmplat în cazul exploziei de la Cernobîl. Dacă fenomenul este asociat cu lumină vizibilă înseamnă că există o concentraţie mare de energie care poate provoca arsuri ale pielii. Dacă fenomenul este însoţit de unde radio, acestea generează dureri de cap, stări de vomă, agitaţie, creşterea tensiunii arteriale."
Profesorul doctor Vlad Ciurea, neurochirurg, atrage atenţia că, pe acest fond, "toată structura cerebrală este extrem de sensibilă cu atât mai mult în partea profundă a creierului". De asemenea, pot apărea probleme oftalmologice şi dermatologice.
Faptul că până acum ministerele Mediului şi Sănătăţii nu au oferit populaţiei informaţii certe ne-ar putea duce cu gândul că nu sunt motive de îngrijorare.
Dar nu putem să trecem peste recomandările medicilor. Ei spun că, în aceste împrejurări, mai vulnerabili sunt tinerii şi femeile însărcinate, care ar trebui să stea mai puţin afară în aceste zile. Iar atunci când ieşim afară să nu uităm că pielea trebuie bine protejată, ea fiind principala barieră între corpul nostru şi mediul înconjurător poluat.
În următoarele zile sunt aşteptate explozii solare masive
Masiva pată solară formată, despre care oamenii de ştiinţă susţin că este de dimensiunea planetei Jupiter, este cea mai puternică erupţie solară din ultimii 4 ani, conform NASA, informează Agerpres. Erupţia de clasa X, cea mai puternică categorie de erupţii, s-a produs marţi la ora 01:56 GMT. "Erupţiile din clasa X sunt cele mai puternice evenimente solare. Ele pot bloca radiocomunicaţiile, pot provoca furtuni de radiaţii de lungă durată, pot afecta fli telecomunicaţiile şi reţelele electrice", se precizează în comunicatul NASA. Observatorul de dinamică solară al NASA (Solar Dynamics Observatory) a surprins o ejecţie uriaşă de masă coronală asociată erupţiei ce se îndreaptă spre Pământ cu viteza de 900 kilometri pe secundă. Primele particulele de plasmă puternic ionizate au ajuns în contact cu Pământul ieri la ora 03:00 GMT. Administraţia Meteorologică chineză a anunţat deja că erupţia solară a blocat comunicaţia radio pe unde scurte în sudul Chinei, provocând "tulburări subite în ionosferă" şi a avertizat că alte erupţii solare masive ar putea să se producă în următoarele trei zile. Impactul dintre aceste particule de plasmă şi straturile superioare ale atmosferei Pământului vor crea aurore boreale la latitudini mai sudice decât de obicei.
Citeşte şi NASA: Alertă de furtună geo-magnetică
http://www.jurnalul.ro/stiinta-tehnica/tiin/nasa-alerta-de-furtuna-geo-magnetica-568613.html
În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 01:56 GMT, sateliţii GOES au fixat pe Soare o erupţie de clasa X2, clasificarea cea mai înaltă. O astfel de erupţie solară nu s-a mai întâmplat din 2006.
"Erupţia a fost localizată aproape exact în centrul discului solar, în faţa Pământului, şi a fost însoţită de emisii mari de plasmă, care au fost observate simultan de mai multe instrumente spaţiale, astfel încât efectele geomagnetice ale procesului sunt aproape inevitabile" - se menţionează într-un comunicat al Laboratorului moscovit.
Potrivit datelor de pe satelitul STEREO, plasma ejectată se deplasează cu o viteză de 410 kilometri pe secundă. În cazul în care va continua să avanseze cu viteza amintită, aceasta va ajunge pe orbita Pământului nu mai târziu de vineri seara.
Amplitudinea furtunii magnetice aşteptate nu ar trebui să depăşească Kp=6. Indicele Kp, care caracterizează activitatea geomagnetică, a fost introdus în 1938 de către geofizicianul german Julius Bartels.
Potrivit presei internaţionale, unii specialişti cred că Pământul va fi lovit de niveluri fără precedent de energie magnetică, din cauza exploziilor solare, în jurul anului 2013.
În timpul unei erupţii solare, o cantitate uriaşă de energie care se află în cromosfera şi coroana Soarelui este eliberată instantaneu. Materia este proiectată la viteză foarte mare în spaţiul interplanetar. Fenomenul este însoţit de o emisie de raze X, de unde radio şi, în cazul erupţiilor mai puternice, de lumină vizibilă. Când ajung în apropierea Pământului şi intră în atmosferă, în special deasupra regiunii polului nord, particulele creează aurorele polare. De asemenea, ele perturbă propagarea undelor radio în jurul globului, afectând reţelele de distribuţie a electricităţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!