Cărbunele care purifică apa de băut
La prima ediţie a târgului de produse organice Bio Prier, organizat în
acest weekend la Timișoara, vizitatorii au putut afla cum poate fi
purificată apa de băut cu ajutorul rocilor.carbune care purifica
Proprietăţile benefice ale rocilor puse în apa de băut sunt cunoscute de
ani buni, la un moment existând o adevărată modă în restaurantele din
Occident, unde apa era servită în carafe în care erau puse diferite roci.
Spre exemplu, aventurinul (SiCO2) – o varietate de cuarţ cu inserţii de
mică şi pirită e cunoscut pentru stimulşarea creativităţii, conferind
energie şi inspiraţie. Sau apa în care a fost scufundat un ametist are
efecte benefice în caz de insomnie, dureri de cap, echilibrând chiar şi
glicemia.
Mineralul „marţian"
Unul dintre cele mai interesante standuri de la târg este cel unde se
vinde cărbune rusesc, care se foloseşte pentru purificarea apei potabile
din reţeaua oraşului, Shungit.
Cunoscut şi ca „medicamentul secolului XXI", Shungitul este un cărbune
negru ce se găseşte numai în Republica Karelia, din nord-vestul Rusiei,
la Shunga, și conţine aproape toate elementele din Tabelul lui Medeleev.
Cercetătorii de la Academia de Ştiinţe a Rusiei au explicat, în urmă cu
trei ani, cauzele proprietăţilor Shungitului: mineralul e alcătuit în
principal din molecule specifice de carbon – fullerenele (care au mai
fost descoperite doar în meteoriţi – n.r.).
„Atunci când este introdus în apă, Shungitul o încarcă doar cu acele
elemente care au proprietatea de a vindeca sau de a menţine sănătatea.
La contactul pietrei de Shungit cu apa, fullerenele trec în aceasta, iar
odată cu aceste molecule speciale de carbon, în apă mai sunt eliberate
şi alte substanţe minerale foarte folositoare", explică Gabriel Ion,
unul dintre cei care au simţit pe propriul organism beneficiile
cărbunelui rusesc.
40 de lei pachetul
Un pachet de minereuri suficiente pentru a asigura trei litri de apă de
băut îmbogăţită, zilnic, timp de jumătate de an, costă 40 de lei. Cura
cu apă tratată cu Shungit ameliorează hipertensiunea şi alte boli
cardiovasculare, bolile pancreasului şi ficatului, diabetul, gastrita,
reduce anemia şi tratează oboseala cronică, depresia sau alergiile.
Apa vie, inventată de un muzician
Carafele de sticlă Vital TC transformă apa de la robinet în „apă vie":
moleculele lichidului capătă sens de rotaţie ca şi acele ceasornicului,
sensul expansiunii vieţii, şi, „odată înghiţită, apa va hrăni energetic
celulele celui care a consumat-o", explică Liliana Maurer, promotoarea
unui nou stil de alimentare cu apă.
Femeia spune că odată trecută prin carafa specială, cu formă spiralată
şi desene geometrice aurii în bază, apa revitalizată ajunge la o valoare
biologică de 25.000 de bovis (unitate de măsură a valorii biologice,
folosită de radiestezişti - n.r.).
Carafele care „învie" apa sunt creaţia lui Thomas Chochola, un muzician
care a dezvoltat un concept de design nou, convertind muzica în forme
din sticlă.
„Produsele TC sunt compoziţii muzicale transpuse în sticlă. Chochola îşi
compune desenele şi modelele la pian, apoi, converteşte notele muzicale
în secvenţe numerice pe care le transpune în dimensiuni spaţiale", mai
spune Maurer.
Sursa: Evenimentul zilei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!