joi, 15 octombrie 2009

Tu ce ai invatat? Dojo Blog - opinii fara diacritice

Dojo Blog

Posted: 15 Oct 2009 05:01 AM PDT

Unii am fost destul de norocoşi să vedem cum merge treaba pe la alţii. Nu
trebuie decât să ieşi în Ungaria de pildă (dacă eşti de prin vest), să nu
discutăm despre Germania, Austria sau alţi nemţălăi şi vezi nişte
diferenţe. Au drumuri (mai) bune, oamenii sunt mai amabili, parcă nu sunt
atât de încrâncenaţi ca noi.

Cu toate că o parte semnificativă din populaţie şi-a scos nasul măcar o
dată peste graniţă, nu toţi par a fi băgat ceva la cap. Şi nu poţi da vina
doar pe ţigani, pentru că nu doar ei se comportă încă la fel ca pe maidan.
Mi-ar plăcea să îi învinuiesc pe cei plecaţi la muncă prin diverse locuri
de tot jegul care ne înconjoară, dar comportamentul necivilizat nu le este
numai lor propriu. Sunt destui indivizi spălaţi care pe exterior împrumută
rapid obiceiurile gazdelor şi au grijă să nu iasă în evidenţă în mod
negativ şi parcă au creierul spălat odată ce intră în ţară, redevenind
maidanezi. Nu uită, normal, să se plângă de toate mizeriile din ţara asta,
fără să facă un minim efort ca ei măcar să fie civilizaţi.

Prima mea ieşire la nemţi, acum 4 ani, a fost o bună învăţătură. Nu mă pot
lăuda că am fost un cetăţean problemă, pentru că creşterea mea old style a
rezolvat încă de la 5 ani probleme ca aruncat hârtii pe jos sau chestii
similare. Prin şcoală se mai purtau poveţe din alea de genul să oferi locul
unui bătrân sau unei femei, să ajuţi o bătrână să treacă strada etc. Ştiu
că pentru unii astea par prostii, dar adevărul este că sunt oameni pe lângă
care trecem şi care au nevoie chiar de un asemenea sprijin. Anii de liceu
i-am petrecut fâţâindu-mă pe 2 linii de transport şi am aplicat faza cu
cedatul scaunului fără să mă mai plâng de oboseală. Mă gândeam pe atunci că
mulţi oameni mari probabil sunt mai obosiţi de la muncă decât eram eu după
ce am stat cu fundul pe scaun 6 ore.

La Munchen însă am observat că civilizaţia asta merge un pic şi mai
departe. Al meu mi-a explicat că trebuie să stau pe partea dreaptă a
scărilor rulante şi companionul în spate. Sau oricum, dar în şir indian,
încât alţii mai grăbiţi să aibă loc să treacă pe stânga dacă au nevoie.
Dacă nu faci faza asta, ai mari şanse să te trezeşti cu un neamţ supărat în
spate, mirat de cât eşti de necioplit.

Banda pentru biciclete ESTE SFÂNTĂ. Şi caşti (...)

http://dojoblog.info/2009/10/15/tu-ce-ai-invatat/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sint moderate!

ShareThis

Notiţă: Site-ul oficial al cercetaşilor sibieni, cu programe şi activităţi, legături etc. s-a mutat la adresa: scouts.ro.
Aici te afli pe un blog de uz intern şi neoficial al cercetaşilor sibieni, cu resurse din domeniile interesante pentru ei sau părinţii lor.

Publicitate

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails
what is my ip address?