Iau articolul lui Alex doar aşa ca "starting point"
<http://buddha.voce.ro/2009/10/19/romanu-si-perfectiunea.html>, că mi-a
adus aminte de alte vremuri şi de alţi … idioţi. Nu cei care fac mişto
de poliţistul ăla care s-a împiedicat pe piatra cubică de la noi din
Piaţa Unirii, ci de "viteji" care râdeau ca proastele de unii dintre
colegii noştri la antrenamente. Pentru că instructorul era domn, scăpau
doar cu evacuarea.
Pentru cei care sunt în urmă cu biografia mea, acum vreo 9 ani m-am
apucat de Karate. Gagică, slăbănoagă, fără coordonare, cui îi pasă? După
câteva luni am început să "mişc" ceva, aşa că vreo 5 ani am prestat
antrenamente cu unul dintre cei mai respectaţi instructori din
Timişoara. Şi al naibii, dragul de el, când era vorba de antrenamente.
Pentru că aveam de 2 ori pe săptămână şi antre' ca educaţie fizică
pentru studenţi (aşa am ajuns şi eu să practic), aveam parte frecvent de
spectatori. Studenţi care nu ştiau încă dacă vor intra în "echipă" sau
aleg chestii mai grele, precum şahul.
Pentru un privitor, antrenamentul de Karate e o ciudăţenie. Ai nişte
ciudaţi în izmene albe, care aleargă ca
(...)
http://dojoblog.info/2009/10/19/intai-fa-si-dupa-aia-razi/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!