Ediţia a XIII-a a Cupei izvoarelor s-a încheiat.
Cercetaşii s-au întors acasă
Duminică, la ora prânzului, s-a încheiat cea de a XIII-a ediţie a
reuniunii cercetăşeşti Cupa izvoarelor, acţiune de nivel naţional
organizatăîn fiecare an, în alt loc din judeţ, de centrul local Mircea
cel Bătrân Râmnicu Vâlcea al Organizaţiei naţionale Cercetaşii României.
La ediţia din acest an au participat 380 de cercetaşi din 19 centre
locale ale O.N.C.R.
Deşi vremea a fost nefavorabilă, cu alertă de cod galben, de ploi şi
grindina şi a plouat în fiecare zi din cele patru ale reuniunii, sâmbătă
seara ploaia debutând cu o vijelie, cercetaşii şi-au îndeplinit
obiectrivele, toate activităţile desfăşurându-se conform programului,
atât cele ce au contat pentru Trofeul Cupa izvoarelor cât şi celelelate,
instructiv-educative şi cultural distractive, foc de tabără sau diverse
jocuri.
În întrecerile din cadrul Trofeului Cupa izvoarelor s-au înregistrat
următoarele rezultate:
Proba de traseu la exploratori+seniori, cercetaşi cu vârste cuprinse
între 15-21 ani a fost câştigată de patrula centrului local Caraiman din
Buşteni.
Proba de traseu la temerari, cercetaşi de vârsta gimnaziului (10-14 ani)
a fost câştigată de patrula centrului local Suceava.
La concursul de programe artistice locul I a fost ocupat de centrul
local Oltea Doamna din Tecuci,locul II de centrul local Sf. Anton Iaşi
şi locul III de centrul local Alb-Bucureşti
Probele de orientare sportivă a fost câştigate de echipa formată din
Andreea Oniţă, Florin Nicolae şi Dragoş Togan a centrului local Tudor
Vladimirescu Drăgăşani la temerari (10-14 ani), de Iulian Ciobanu din
Buşteni la exploratori-băieţi şi de Sorina Pantelimon din Suceava la
exploratori-fete
*Locul II pentru cercetaşii din **Râmnicu** **Vâlcea*
Cercetaşii din Râmnicu Vâlcea s-au clasat pe locul II la orientare
sportivă cu echipa de temerari formată din Alexandru Bădescu, Radu
Bădescu şi Alexandru Drăghici toţi din unitatea Acvila şi pe locul II la
proba de traseu temerari cu o patrulă din unitatea Sf. Constantin
Brâncoveanu.
Pe locul III, la proba de traseu a patrulei de temerari, s-a clasat
Centrul Local Tudor Vladimirescu din Drăgăşani.
În clasamentul general pe primul loc s-a clasat centrul local Suceava
care şi-a adjudecat Trofeul transmisibil Cupa izvoarelor, pe locul II
centrul local Sf. Anton Iaşi şi pe locul III centrul local Alb Bucureşti.
Sâmbătă, 19 iunie, cercetaşii au participat la un bogat program
instructiv – educativ ce a cuprins vizitarea Sf. Mânăstiri Hurezi,
ateliere de radiocomunicaţii, supravieţuire, alpinism/tiroliană,
acordarea primului-ajutor la îmbolnăviri şi accidente, operatorie foto
şi video, noduri şi construcţii de camp ş.a., un program de jocuri
distractive şi după ce vijelia şi ploaia au încetat, după miezul nopţii
la focul de tabără cu cântece şi jocuri.
Reuniunea Cupa izvoarelor din acest an s-a desfăşurat în parteneriat cu
Primăria oraşului Horezu şi cu sprijinul S.C. PROIMSAT S.A. Râmnicu
Vâlcea, Ambulanţei UMAN SERV din Râmnicu Vâlcea, Asociaţiei S.K.V. –
Asociaţia Carpatină Ardeleana a Turiştilor – secţiunea Braşov şi
Serviciului Public Salvamont din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea.
Carmen CĂLIN