va indemn, pe toti cercetasii, sa il cumparati, dar mai ales sa il
cititi ... cautati dupa "ciresarii" si la noi pe site ...
Un roman-fluviu care a încântat copilăria şi adolescenţa a generaţii
întregi de cititori... Redăm două interviuri cu "părintele" cireşarilor,
Constantin Chiriţă, inserate în volumul I al "Romanului românesc în
interviuri", de Aurel Sasu şi Mariana Vartic.
Dacă aţi fi trecut cu mine acum o săptămână pe lângă Librăria
Sadoveanu, în jurul orei şapte seara, aţi fi rămas cu impresia că
spectatorii pe care-i găzduieşte de obicei spaţiosul
cinematograf "Republica" s-au strămutat printr-o neprevăzută
deplasare a spectacolului în modesta incintă a casei cărţilor. De
fapt, "filmul" care rula aici era unul frecvent şi comun, al primei zile
de difuzare, elementul neobişnuit constituindu-l doar publicul, numeros
cum nu s-a mai văzut, poate, niciodată acolo, în majoritate adolescenţi.
Care este istoria acestei cărţi, voluminoasă cât "Război şi pace"
(ciclul "Cireşarilor" - căci despre el e vorba - numără în prezent
cinci volume, Constantin Chiriţă fiind nu numai autorul cărţii, ci şi
al celor trei sute de autografe, reprezentând tot atâtea seturi
vândute într-o singură seară), pe care cititorii, la vârsta
ultimilor pantaloni scurţi, o sorb cu nerăbdătoare dezinvoltură?
● Spuneţi-mi, Constantin Chiriţă, care a fost geneza "Cireşarilor"?
● În urmă cu aproximativ cincisprezece ani mă găseam în faza când, după
nenumărate scrieri mediocre - reportaje, schiţe, nuvele - simţeam
gestând ideea relizării unui roman, a unei cărţi care să mă reprezinte
cu adevărat. S-a întâmplat însă că acest roman, "Întâlnirea", să-l pot
scrie mult mai târziu, pentru moment reuşindu-mi altceva, o carte a
cărei colaborare o vedeam ca pe un folositor şi necesar exerciţiu,
înainte de a mă reîntâlni cu... "Întâlnirea".
● Nu cumva această carte a fost "Cireşarii"?
● Ba da, cu ea a început, în adevăr, ciclul "Cireşarilor", ajuns astăzi
la cinci volume.
● Să deducem de aici că geneza cărţii ar putea avea la bază o pură
întâmplare?
● Nu tocmai, pentru că dacă, în adevăr, impasul în care mă găseam, când
începusem să scriu "Întâlnirea", îmi solicita un "antrenament", nu este
mai puţin adevărat că, fiind un pasionat cititor al literaturii de
aventuri pentru tineret, nutream de multă vreme ambiţia să pot scrie o
replică românească la "Tom Sawyer" sau la "Cărarea pierdută". S-a
întâmplat ca exerciţiul epic care a fost "Cireşarii" să însemne, în
acelaşi timp, descărcarea unor fiori care sălăşluiau de mult în mine.
● Acum continuaţi să scrieţi literatură pentru adolescenţi, tot ca
exerciţiu?
● O, nu, de multă vreme exerciţiul s-a prefăcut în preocupare constantă,
în pasiune. Mă veţi întreba ce m-a îndemnat s-o fac. Convingerea că la o
anumită vârstă, pe care eu o situez între 12 şi 16 ani, socotind-o cea
mai frumoasă, adolescenţii au nevoie de cărţi care să-i facă să viseze,
să le dăruiască "clipe din imaginaţia lumii", cum spune cineva.
Asemenea cărţi "ale vârstei", cum le zic eu, pentru a-şi atinge scopul,
pentru a transmite adică cititorului valori şi învăţăminte trebuie să
fie astfel concepute, încât să reprezinte vârsta, să fie populate de
eroi de-o seamă cu cititorii, să-şi desfăşoare acţiunea aici, nu aiurea,
pe alte meleaguri, să-i dea necontenit adolescentului ideea de
verosimil, în sfârşit, să urzească o acţiune cuceritoare prin dinamism
şi neprevăzut. (La această vârstă singură acţiunea poate vehicula cu
eficienţă ideea.) Pentru un scriitor care se consacră unei asemenea
literaturi capabile să-i ofere mari satisfacţii profesionale, prin
faptul că îl obligă la o epică de substanţă, la cunoaşterea acelui
material uman atât de gingaş, care este sufletul copilului, finalizarea
mesajului său trebuie, cred, să reprezinte momentul când, în mintea
cititorului, clipele de vis devin clipe grave de înţelegere a marilor
adevăruri.
● Ce transformări a suferit cartea până să ajungă în forma actuală?
● Volumul întâi, denumit iniţial "Cireşarii", denumire pe care a
împrumutat-o acum întregul ciclu, a fost rescris sub titlul "Teroarea
neagră" (acţiunea se petrece într-o peşteră întunecoasă) pentru a crea
noile "premise" epice ale actualei anverguri a romanului. Intervenţii au
suferit "Castelul fetei în alb" şi "Roata norocului", îndeosebi acesta
din urmă. O apariţie inedită este "Teroarea albă", carte care situează
pentru prima oară isprăvile micilor mei eroi în ambianţa unei ierni
cumplite. Ea ocupă locul al patrulea în ciclu, în timp ce "Drum bun,
Cireşari" rămâne ca şi până acum volumul de încheiere.
● Credeţi că "Cireşarii" ar mai putea fi eroii şi ai altor isprăvi decât
cele povestite până acum?
● N-ar fi exclus. Deocamdată se pregăteşte trecerea lor din albul
paginii tipărite pe cel al ecranului.
Interviu acordat lui Titus Buzilă şi apărut în Magazin, anul XII, nr.
560, 29 iunie 1968
CEI UN MILION DE CIREŞARI
● N-ar trebui să-i uităm pe cireşari. Sunteţi în corespondenţă, nu?
● Da, am sute de scrisori de la copii...
● Citiţi-mi, vă ascult...
Să luăm câteva dintre cele mai recente. "Vă rog să trimiteţi aceste
flori cireşarilor. Una vă aparţine". Era într-un plic fără adresa
expeditorului. Iar florile, după cum vedeţi, nu mai sunt, le-am
pierdut. Iată o scrisoare care m-a emoţionat: "Domnule Chiriţă, mă
numesc Aurica şi am cincisprezece ani. Mi-am maturizat copilăria într-un
cimitir, unde intram cu credinţa în Dumnezeu şi de unde plecam fără ea.
O lăsam la mormântul unei Maria, Ileana, Ana etc. Şi luam cu mine un
semn de întrebare. La început era abia schiţat, dar s-a accentuat tot
mai mult pe măsură ce timpul trecea şi bobocii de lalea de pe mormântul
unei Maria, Ileana, Ana înfloreau. Şi atunci, valurile au început să
roadă furioase din ţărmuri, strigându-mi la fiecare lovitură «de ce?».
Când, disperată, mă zbăteam să le potolesc mânia, au apărut cireşarii.
Ca nişte cutezători ce sunt, au escaladat semnul de întrebare şi l-au
cucerit. Din nou au ieşit învingători. Valurile au fost liniştite,
recăpătându-şi suprafaţa de oglindă. Atunci m-am simţit copil. Ce bine e
când te simţi copil! Ce bine e când te simţi cu adevărat copil! După
aceea, eu am plecat la mare, apoi la munte, am fost la un castel, într-o
peşteră, împreună cu noii mei prieteni. Sufletu-mi liniştit vă mulţumeşte".
De obicei, sunt întrebat ce mai fac cireşarii, cum o mai duc. În
scrisoarea Auricăi, dincolo de naivitatea ei, mi s-a părut că văd un
sentiment profund şi un gând aparte.
Alta: "Stimate domnule Constantin Chiriţă, mă numesc Manolache Mariana,
sunt elevă în clasa a VII-a a şcolii generale de zece ani
Floreşti-Ilfov. Am citit cu foarte-foarte multă plăcere «Cireşarii».
Mi-au plăcut mult, dar cel mai mult mi-a plăcut ultimul volum, «Drum
bun, cireşari!». Mă revăd pe mine în Maria, visătoare, nepăsătoare de
tot ce se petrece în jurul său. Aş fi vrut să continuaţi «Cireşarii»,
până-şi găsesc un loc în viaţă. Mă bucur nespus că se face un serial de
televiziune". Se face, într-adevăr, în regia unui excelent om de cinema:
Andrei Blaier.
Dintr-o altă scrisoare, tot a unei fetiţe: "Cireşarii sunt în sufletele
noastre. Când am citit despre ei, mi i-am imaginat astfel". Şi urmează o
poezie.
● N-o citiţi?
● Nu, e slabă şi foarte lungă. Îi descrie pe fiecare dintre cireşari.
"Maria - cu Afrodita/O pot asemăna/E zveltă, visătoare/Şi are părul
lung". Scrisoarea are şi un post-scriptum. "Am citit în revista
Cutezătorii că doriţi să faceţi un concurs pentru alegerea actorilor
din filmul «Cireşarii». Credeţi că fete din clasa a VII-a pot participa
la concurs?".
Uite şi alta - un băiat - scrie că aş fi "cel mai perfect om" din lume.
Exagerează...
Fragment dintr-un interviu acordat lui Florin Mugur, apărut în 1972,
reprodus în "Profesiunea de scriitor", 1979
Comentarii:
4. Chapeau bas!
de mihaela.s. | 28/06/2010 10:51:15
de cate ori citesc titlul "Ciresarii" si comentariile despre ciclul
"Ciresarilor" simt cum imi zvacnesc lacrimile pe neasteptate si cum o
usoara emotie imi face inima sa palpiteze :X.Recunosc cu rusine :"> ca
am citit decat o singura data "Ciresarii",dar a fost de ajuns sa ma
indragostesc si sa ma contemplez alaturi de ei,desi am doar 16 ani(am
citit aventurile iubitilor mei Ciresari la 14 :P) si multe carti de
citit,sper ca intr-o zi o sa pot sa recitesc "CIRESARII" :X:X:X
3. ABSOLUT SUPERBE !
de Nicoleta | 28/06/2010 10:46:01
SANT CELE MAI DRAGI CARTI ALE COPILARIEI MELE ! ACUM AM DE ANI , DAR IMI
AMINTESC CU PLACERE CUM " ECONOMISEAM " CU SAU FARA VOIA MAMEI , CATIVA
LEI DIN BANII DE CUMPARATURI,PENTRU A-MI CUMPARA CARTI.ATUNCI CITEAM CAM
TOT CE-MI CADEA IN MANA.PRIMUL VOLUM DIN CIRESARII L-AM CUMPARAT "PE
FURIS" DAR PENTRU URMATOARELE M-A AJUTAT MAMA.D-ZEU S-O ODIHNEASCA ,A
CITIT ALATURI DE MINE ACEASTA CARTE ,SI MI-A SPUS CA ACEI COPII NU SANT
CHIAR REALI , DAR AVEM CE INVATA DIN CARTILE DESPRE EI ."CIRESARII"AR
TREBUI EDITATI SI TRADUSI PESTE HOTARE .CE BINE AR FI DACA TANARA
GENERATIE DE AZI AR MAI CITI !!!!!
2. o minune de carte
de emy | 28/06/2010 07:32:16
nu cred ca exista vacanta de vara in care sa nu citesc aceste minunate
carti,nu ma saturam niciodata de ele,sunt si au ramas cartile copilariei
mele.mi-as fi dorit sa mai urmeze si alte volume,si totodata generatia
de acum m-ar bucura daca le-ar citi(dar tare mi-e teama ca ei nu mai
deschid nicio carte)
1. superb
de geo | 28/06/2010 01:14:46
am citit ciresarii de nu mai stiu cate ori, desi am depasit varsta lor.
e scrisa atat de bine seria incat te regasesti si poti sa visezi, desi
nu mai esti copil. de fapt, nu sunt carti pentru copii, ci mai degraba
pentru copiii din noi. mi-as fi dorit sa aiba nenumarate volume. cred ca
este singurul roman din care nu numai ca imi aduc aminte perfect numele
personajelor, dar tin minte si descrierile acestora, replici etc.
-----------------------
