miercuri, 20 octombrie 2010

PORTRET: Lucian Ardelean, singurul profesor-cercetaş din Arad

http://www.adevarul.ro/locale/arad/Arad-Adevarul_de_Seara_Arad-Lucian_Ardelean-profesor-cercetas_0_253175189.html

PORTRET: Lucian Ardelean, singurul profesor-cercetaş din Arad

Deşi este profesor de meserie, activitatea de cercetaş face parte din viaţa sa încă de pe vremea când era elev pe băncile şcolii şi a descoperit natura.

Născut. 13 ianuarie 1975

Studii. Facultatea de Filozofie Timişoara

Experenţă. Profesor de filozofie

Familie.Căsătorit

Era în liceu când a descoperit „Pedagogia bazată pe acţiune". „Aveam un prieten, care îmi era şi coleg în liceu, prin care am făcut cunoştinţă cu cercetăşia. Împreună cu el am făcut primele ieşiri şi am fost de-a dreptul entuziasmat de ceea ce am învăţat", mărturiseşte Lucian Ardelean.

Prins în iureşul problemelor zilnice, Lucian vede pasiunea pentru explorare şi pentru natură ca o gură de aer în mijlocul barierei de betoane din oraş. „Marea problemă a tânărului de azi e că poate recunoaşte câteva sute de branduri, dar nu poate recunoaşte câţiva copaci. Cercetăşia m-a învăţat să văd frumuseţea lumii, să mă reîntorc la natură şi de ce nu, să mă regăsesc", povesteşte Lucian Ardelean.

O mişcare de educaţie

Deşi a devenit cercetaş din curiozitate, cu timpul, această activitate a început să facă parte din viaţa de zi cu zi. „Am început din pură curiozitate. Era un fel de turism urban, dar treptat am început să descopăr lucrurile fundamentale. În fiecare zi ai o nouă provocare, încerci să-ţi depăşeşti limitele", povesteşte Lucian.

Cercurile de cercetaşi au prins contur şi în Arad în anii '90. „În 1993 au venit cercetaşii englezi în Arad care au adus materiale fără de care această mişcare de educaţie nu ar mai fi cercetăşie. Astfel s-a ajuns în momentul de faţă ca această mişcare să ocupe primul loc în România în cadrul ONG-urilor", spune Lucian Ardelean. Faptul că este profesor nu l-a împiedicat să se împartă între meserie şi pasiune.

„A fost uşor să mă împart între cele două, mai ales că lucrez cu tineri. Pedagogia şcolară te ajută să comunici cu cercetăşii. Dovadă o face şi faptul că aproximativ 40% din elevii de la clasa mea sunt în momentul de faţă cercetaşi", mărturiseşte Lucian.

Spirit de echipă

Sedentarismul sau lipsa de socializare sunt doar câteva aspecte cu care Lucian Ardelean se luptă prin cercetăşie. „Încercăm să atragem tinerii spre natură, spre mişcare şi spirit de aventură. La orice vârstă poţi face asta. Cercetăşia e ca şi filozofia, se potriveşte oricărei vârste. E o mişcare de educaţie pentru tineret şi are un sistem de progres propriu. Îţi creează un sentiment de prietenie", precizează Lucian Ardelean.

Întrebări şi răspunsuri

Care e calendarul activităţilor?

Anul cercetăşesc corespunde anului şcolar. Bineînţeles, nu tot timpul putem face ieşiri în afara judeţului, de aceea ca şi cercetaş te implici şi în activităţi locale.

Ce oferă cercetăşia tinerilor?

În primul rând există şi ateliere în care copiii îşi dezvoltă aptitudinile artistice, cultural sau sportive. În al doilea rând, aceasta îi ajută pe tineri să fie mai deschişi.

Cui se adresează această mişcare?

Tuturor. Sunt ingineri sau programatori care fac cercetăşie din plăcere.

Ce-i place

Îmi place meseria mea şi să ies cu prietenii.

Ce nu-i place

Nu-mi place politica şi oraşul acesta de băscari în care nu se întâmplă niciodată nimic.

ShareThis

Notiţă: Site-ul oficial al cercetaşilor sibieni, cu programe şi activităţi, legături etc. s-a mutat la adresa: scouts.ro.
Aici te afli pe un blog de uz intern şi neoficial al cercetaşilor sibieni, cu resurse din domeniile interesante pentru ei sau părinţii lor.

Publicitate

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails
what is my ip address?