Necazurile uşoare pe cântarul adulţilor sunt de fapt uriaşe când apasă pe un copil. Lupta pentru dominaţie a prichindeilor din grupa mică e la fel de sălbatică precum cea dintr-o sală corporatistă de consiliu, părinţii le întind programul de lucru cu literele, beţişoarele şi cifrele pe 12 ore, petrec foarte puţin timp cu ei şi le impun standarde de performanţă atât de ridicate încât specialiştii trag concluzia că nu îi iubesc cu adevărat.
(...)
Neuropsihiatrul Iuliana Dobrescu s-a îngrozit de programul ticsit de sarcini al unora dintre pacienţii ei nu mai mari de 10 ani: trezirea la 6 dimineaţa, şcoală până la prânz, apoi after school până seara la 7.00.
„Păi cum să nu fie copilul ăla trist, când n-o să-şi mai vadă nici casa, nici mama, nici şcoala? Recent am avut o pacientă care pleca dimineaţa la şcoală şi venea seara, un copil cu ADHD, deci un copil cu instabilitate şi deficit de atenţie, nu foarte mare şi nu foarte grav. Totul s-ar rezolva dacă s-ar întoarce de la şcoală la ora 12.00, ar fi lăsată şi ea vreo două ore să alerge, după care şi-ar face lecţiile cu bona, iar seara s-ar bucura şi ea de părinţii ei. Bineînţeles că dădeau la început din colţ în colţ: «Doamna doctor, dar cum să nu o mai lăsăm la afterschool?». Până la urmă s-a rezolvat, că părinţii erau oameni inteligenţi şi au înţeles. Dar uneori părinţii sunt atât de încrâncenaţi de viaţă şi atât de disperaţi şi îşi varsă spaima de ziua de mâine pe bietul copil".
Aura Stănculescu, directoarea Centrului de Resurse şi Asistenţă Educaţională al Municipiului Bucureşti, care coordonează activitatea consilierilor psihologici din şcolile Capitalei, a văzut cum suferă copiii pentru o notă, din cauza părinţilor: „Copiii programaţi din familie pentru performanţă înaltă, supraresponsabilizaţi, trăiesc o stare de angoasă când iau o notă mică, pentru că anticipează momentul în care vor ajunge acasă, momentul pedepsei, certei. În timp, ajung demotivaţi, lipsiţi de încredere în ei, au o imagine negativă faţă de sine, n-au fermitate în luarea deciziilor, n-au curajul să-şi exprime propriile idei şi spun întotdeauna ce cred ei că îşi doresc ceilalţi să audă".
Încăpăţânarea familiilor de a vedea în copii mântuitorii nereuşitelor întregului neam, dorinţa de
(...)
Un articol excelent, citeste-l complet la: http://www.cotidianul.ro/de_ce_sunt_tristi_copiii_in_romania-46574.html
