de George Rădulescu
Dan Puric este de părere că desacralizarea şi demitizarea au generat
„oamenii care trăiesc din CNP"
Cunoscutul actor descoperă, după 20 de ani de la Revoluţie, o imensă
prăpastie între clasa politică, intelectualitate şi popor, situaţie
căreia i se adaugă distrugerea deliberată, prin desacralizare şi
demitizare, a valorilor tradiţionale
Deopotrivă admirat şi contestat, Dan Puric este o voce din ce în ce mai
ascultată în spaţiul public românesc. Discursul său cu accente creştine
şi naţionale are, indiscutabil, o puternică notă de autenticitate. Dan
Puric umple sălile de teatru, dar şi pe acelea unde conferenţiază despre
iubirea creştină, de pildă. Până acum a publicat două cărţi - „Cine
suntem" şi „Omul frumos" -, ambele vânzându-se ca pâinea caldă.
Totuşi, asta nu-i conferă automat „certificatul de calitate" al
intelectualităţii noastre, care îl suspectează deseori de falsă erudiţie
atunci când îşi argumentează teoriile. Dincolo de toate, succesul de
public al lui Dan Puric exprimă o stare de spirit prezentă în rândurile
celor mulţi.
Românii par să caute ceva anume atunci când îşi cumpără bilete pentru
a-l asculta pe invitatul nostru din această săptămână. Iată de ce am
găsit potrivit ca, înainte de Crăciun, să-i dăm cuvântul lui Dan Puric
pentru a ne spune unde crede că ne găsim, din punct de vedere spiritual
şi psihologic, la 20 de ani de la Revoluţie.
CARTE DE VIZITĂ
• Dan Puric s-a născut la 12 februarie 1959.
• A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L.
Caragiale" din Bucureşti, clasa prof. Dem Rădulescu.
• Este actor al Teatrului Naţional „I. L. Caragiale" din Bucureşti.
• Spectacolele sale de pantomimă au fost transmise de televiziunile BBC
Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt, RTL.
• Este apreciat pe plan internaţional pentru spectacolele „Toujours
l'amour", „Made in Romania", „Costumele" şi „Don Quijote".
Adevărul: Aţi votat ?
Dan Puric: Nu.
De ce? Cum rămâne cu aceia care au murit pentru asta, acum 20 de ani?
Ei n-au murit pentru vot. Ei au murit pentru schimbare. Sunt două
lucruri total diferite.
Schimbarea implică şi dreptul la vot...
Sunt două chestiuni pe principiul uşilor glisante. Dreptul de a vota nu
este totuna cu şansa de a schimba. Ţarcul comunist e bine făcut. Numai
că românul - acum nu pot eu să-l acuz, să fac pe deşteptul naţional -,
săracul, tot speră că mecanismul ar fi autentic. Nu! Mecanismul e în
buclă. Ce să alegi, cum să alegi?! Eu am zis că e lupta interspecifică.
Ştiţi ce înseamnă „lupta interspecifică"?
Atunci când moare opozantul, cum a fost Coposu, rămâne aceeaşi specie.
Şi se sfâşie între ei. Adică pe Lucreţiu Pătrăşcanu nu l-a împuşcat
Maniu, a murit la Sighet. Pe Ceauşescu nu l-a împuşcat Gheorghe
Brătianu. Se distrug între ei. Asta e ceea ce vedeţi voi! Intraţi în
mecanismul ăsta
(...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!