Stancariile Betelului
Cum stiam de ceva vreme ca in ziua de 23 as avea tovarasi de tura
redutabili, am facut in asa fel incat 23 (luni) sa fie una din zilele de
concediu fara plata. Si am pornit spre Betel, din nou..De data aceasta
am fost 5. Si a fost EXCELENT! Atmosfera maxima! Iar locurile...mai
..mai ca nebanuite desi o oarece idee despre ce si cum imi facusem eu
inca din primavara, cand sedeam eu asa in poiana din Coltii Doabrelor
printre deditei si ma gandeam ca imi place mult culmea aceea stancoasa
aflata imediat la nord. Asta era de la distanta. Ce sa mai spunem cum e
s-o iei la pas!
Intrarea spre stancariile Betelului se face chiar din DN7, pe o ulita ce
are in dreapta - cum urci - paraul Betel, se continua printr-o poiana,
pe care o traversam si apoi ne gasim chiar in capatul unor chei scurte,
dar foarte spectaculoase, mai ales ca nici nu te astepti sa intalnesti
asa ceva. Dupa un minut - doua de mers pe pietrele din apa, urmeaza o
portiune mai catarata, unde (culmea!) apare un marcaj (PR, care ulterior
se schimba dintr-o data cu TR, mai vechi, ce-i drept). Partea cea mai
"tricky" vine imediat dupa ce ajungi deasupra cheilor din cauza ca
peretele a fost dus la vale cu copaci cu tot si a trebuit sa fim atenti
la traversare. Noroc ca pamantul era cat de cat intarit si nu pleca cu
noi in jos. Vremea era insorita, ceea ce a facut ca stancile iesite in
cale si peretii pe sub care serpuia poteca pe alocuri sa ne ramana in
minte foarte clar conturate, mai ales ca unele practic tasneau dintre
copaci si se profilau pe cer, al carui azuriu contrasta puternic cu
gri-cenusiul lor.
Pana sa ajungem in Poiana Sulitei, am tot mers avand sub priviri Naratu
si in departare inzapezitii Fagaras. Din Poiana Sulitei am zarit dincolo
de vai, in fundal, cea mai draga mie imagine a Vanturaritei. Cel mai
mult imi place vazuta din partile astea: ca un triunghi urias care se
ridica la sud, deasupra tuturor vailor. Din Poiana Sulitei am continuat
pe Valea Glodului (desi eram tentata sa incerc sa descopar pe unde se
ajunge de la casoaia lui Teodorov in Coltii Doabrelor) pentru ca asa a
vrut Ionut si era ceva nou pentru mine, intalnind destul de des panglici
galbene atarnate de ramuri, probabil ramase de la cercetasi, de asta-vara.
Am ajuns pana in ora 4 in Brezoi asa ca nu a mai fost nevoie sa asteptam
autobuzul care pleaca la 5 din Brezoi ca am si urcat in autobuzul care
vine de la Voineasa (in Brezoi e pe la 4 si 10/ si 15... depinde de
trafic si de numarul de pasageri, presupun). Trebuie sa spun si ca
dimineata am plecat cu trenul de 7 fara 20, nu cu cel de 9.
Din pacate, am ramas si cu un gust amar traversand Poiana Sulitei: in
jurul casoaielor inca locuite (chiar si doar o parte din an) erau multe
gunoaie. Pacat! E asa de frumos...si liniste...si multi mesteceni...Vezi
de acolo Cozia, Fagarasii, Robu, Latoritei, Vanturarita, Naratu,
Doabrele ca in secunda urmatoare sa-ti iasa in cale peturi, oale sparte
si cate altele... Oare pot fi romanii educati? Slabe sanse. Parerea mea.
Publicat de me and myself la 12:53 0 comentarii
Etichete: Muntii Lotrului, Stancariile Betelului, zona Brezoi
Mai multe despre Muntii Vilceni: http://pentruprieteniimei.blogspot.com/
- Basarab (1)
- Buila Vanturarita (14)
- cate-un gand razlet... (2)
- Cozia (4)
- Doabre (1)
- Masivul Tarnovu (1)
- Muchia Calinestilor (2)
- Muntii Capatanii (17)
- Muntii Latoritei (1)
- Muntii Lotrului (5)
- Stancariile Betelului (2)
- zona Brezoi (5)
- zona Negovanu (2)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!