Am auzit si eu povestioara asta intr-o vreme in care aveam un prieten bun tare deznadajduit. Erau odata 4 lumanari care ardeau. Era o liniste deplina si, daca ascultai mai atent le puteai auzi vorbind:
Prima a rostit:
-Eu sunt LINISTEA...in zilele agitate de astazi lumea uita de mine si nu se mai opreste nicio clipa din loc pentru a ma vedea...asa ca lumina ei s-a diminuat pana cand aceasta, trista, s-a stins.
A doua, miscata de durerea de surorii ei, a spus:
- Eu sunt CREDINTA. Oamenii au uitat de mine si nu mai au nevoie pentru a-si duce traiul mai departe. Nu mai are rost sa stau aprinsa...si s-a stins deznadajduita.
A treia, vazand ca lumina din camera se micsoreaza, a spus:
-Eu sunt IUBIREA. Oamenii ma dau la o parte, uita sa se mai iubeasca intre ei, uita sa iubeasca cei mai apropiati oameni din viata lor, nu pot ramane aprinsa! Si, tremurand, s-a stins.
In momentul acela, un copil a intrat in camera. Si a ramas mirat: de ce sunt trei lumanari stinse si una singura mai arde? Atunci, a patra lumanare a spus:
-Eu sunt SPERANTA. Orice s-ar intampla in lume, eu nu pier si intotdeauna voi gasi mijloace sa ma strecor in viata oamenilor si sa le reaprind celelalte lumanari. Copilul, zambind, a luat lumanarea Sperantei si le-a aprins pe celalalte. Morala? Daca simti ca totul se duce de rapa, nu uita de lumanarea Sperantei, care arde si in cele mai vitrege conditii.
