miercuri, 27 aprilie 2011

Filme documentare

http://danielroxin.blogspot.com/search/label/Filme%20documentare

Ameninţarea vulcanilor! (video)

Proportiile calamitatii care s-a abatut asupra Asiei, vor pali în comparatie cu evenimentul apocaliptic care se apropie, avertizeaza oamenii de stiinta englezi si americani. Ei sustin ca Pamântul se va confrunta în curând cu un fenomen tsunami mai distrugator decât orice catastrofa naturala din timpurile moderne.

Cercetatorii spun ca un val tsunami enorm provocat de viitoarea eruptie a vulcanului din La Palma, insulele Canare, va acoperi coasta de est a Statelor Unite si vestul Europei, înecând milioane de locuitori.

La aceasta ora, ochii geologilor din întreaga lume sunt atintiti asupra insulelor Canare, din largul coastelor marocane. Aici se afla ceea ce savantii considera a fi pericolul numarul unu pentru omenire: vulcanul Cumbre Vieja, de pe La Palma, una din cele sapte insule vulcanice care compun Canare.

Povestea campionului european la karate, antrenat pentru viaţă de "mamaie"

Povestea campionului la karate, antrenat pentru viaţă de "mamaie"

Adrian, un băiat de 12 ani crescut de o asistentă maternală de 65 de ani, este campion european la shotokan.


La primul antrenament, când i-au lovit băiatul, "mamaie" s-a ridicat de pe băncuţă şi s-a dus revoltată la antrenor să-i ceară socoteală: "Îmi bat copilul, nu se poate". În mai puţin de un an de antrenament, Adrian a câştigat cinci medalii în ţară şi a ajuns campion european la shotokan, ca­te­goria kata. În spatele succeselor lui stă "mamaie", o femeie de 65 de ani, care l-a îngrijit de când a fost lăsat de mama naturală în grija statului, acum mai bine de un deceniu.

Multă vreme Viorica Barbu sau "mamaie", cum îi spun copiii pe care-i are în grijă, o să-şi amintească de mărţişorul primit anul acesta de la Adi: puştiul pupăcios şi cuminte pe care-l creşte de la 2 ani a devenit campion european la shotokan. "A fost prima competiţie la care nu l-am însoţit, că a fost în afara ţării. De emoţie, mi-a crescut tensiunea în ziua aia. M-am dus să-l aştept la o gură de metrou când îl văd că iese cu o cupă în mână şi-mi zice: «Gata, mamaie, ţi-am promis că o să câştig. Uite cupa». Am început să plâng, l-am luat în braţe, în timp ce oamenii care treceau pe lângă noi mă felicitau că am un nepot campion", spune cu mândrie femeia cu obrajii pufoşi şi o eşarfă elegantă la gât.

Viorica Barbu n-a fost dintotdeauna "mamaie". A avut copiii ei care s-au risipit prin lume şi au lăsat-o singură. A crescut şi trei nepoţi până şi-au luat zborul, iar casa a devenit din ce în ce mai pustie. Când i-a murit şi bărbatul, singurătatea a devenit de nesuportat. "Eu nu pot trăi fără copii", explică femeia scurt cum a hotărât să ia în plasament micuţi pe care părinţii lor nu-i puteau îngriji. A lucrat întâi pentru o fundaţie, apoi a devenit asistent maternal la Direcţia Ge­nerală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Sector 6, în Bucureşti. Acum e mamă şi tată pentru Nicoleta şi pentru Adi, amândoi de aceeaşi vârstă. Adi, micul karatist, nu-şi mai aminteşte prima în­tâlnire cu "mamaie", era prea mic. "Era pe 15 februarie. Era atâtica şi un pupăcios...", povesteşte Mamaie şi-şi arată palma cu unghii îngrijite, în timp ce se uită la flăcăul căruia îi mijeşte mustaţa şi care mai are puţin şi o întrece în înălţime. Nici băiatul, nici "mamaie" nu vor să vorbească de cea care i-a dat viaţă lui Adi şi care mai vine din când în când în vizită.

"Adrian e un copil cuminte, nu strică, nu face rău, cere voie. E deo­sebit", îi face "mamaie" o scurtă ca­rac­terizare, în timp ce urcă sprinte­nă treptele către sala de sport de la DGASPC Sector 6, locul unde băiatul se antrenează de trei ori pe săp­tă­mâ­nă. În alte două zile, Adi merge la o sală de sport în celălalt capăt al ora­şului, unde se pregăteşte pentru performanţă. Viorica Barbu recunoaşte că fără aceşti copii ar fi ajuns o băbuţă copleşită de boli, pierzând vremea pe băncile din parc. Femeia ştie toate premiile pe care le-a luat micul campion până acum şi îl însoţeşte la com­pe­tiţiile prin ţară. Pentru că seara băiatul îi face capul calendar cu denu­mi­rile în japoneză ale schemelor de ka­rate, "mamaie" cunoaşte la fel de bi­ne cu ce se mănâncă un Oi Ţuki Ghiaku Ţuki sau un Mae Geri, ca şi cum ar fi o nouă reţetă de prăjituri. Re­laţia dintre "mamaie" şi copiii ei e pli­nă de duioşie. În fiecare zi, când plea­că la şcoală, băiatul îi face cu mâ­na mamei lui de-a doua până dispare după colţul blocului. Prima întrebare pe care o pune când ajunge acasă e: «Unde-i mamaie?», iar de câteva ori pe zi Adrian o tachinează între­bând-o: «Mă iubeşti? Nu-i aşa că mă iu­beşti?»

Adrian a început să meargă la karate dintr-o întâmplare. Visa, ca mulţi băieţi, să se facă fotbalist, dar nu era foarte bun la jocul cu mingea. Ni­coleta, "sora" lui Adi, fiind mai ti­mi­dă, a fost sfătuită de cei de la Protecţia Copilului Sector 6 să se apuce de arte marţiale pentru a câştiga încredere în ea. Şi pentru că "mamaie" nu avea cu cine să-l lase pe Adi cât timp o ducea pe Nicoleta la karate, l-a luat şi pe el. În scurt timp, tocind cu înver­şu­nare rogojina din sală, Adi s-a do­ve­dit un karate kid. "Adi a dat rapid dovadă de abilităţi extraordinare la karate. Are înverşunare şi vrea să fie numărul 1 cu orice preţ. E un copil popular care atrage privirile oriunde merge, fetele îi dau atenţie. Şi el e conştient de farmecul pe care-l are. E un copil serios, poţi discuta cu el lucruri grave şi e preocupat să facă faţă situaţiilor", spune psihologul de la DGASPC Sector 6, Ana Bogdea.

"La Adi, talentul la shotokan este nativ: e un copil receptiv, înţelege rapid şi e mai bătăios ca alţii. Eu am câştigat prima mea medalie după patru ani de antrenament. El – după nici un an. Adi e campion european la kata, a fost cel mai bun dintre 40 de sportivi din mai multe ţări europene: Ucraina, Olanda, Italia, Marea Britanie", spune maestrul emerit al sportului 3 dan, Florian Gheorghe.

În sala de sport, pe tatami-ul roşu cu albastru, patru copii execută mai multe scheme de shotokan. Printre ei – puştiul brunet, cu ochi blânzi, gene întoarse şi care roşeşte repede: e campionul european la kata. După o serie de Mawashi Geri şi Taikoku Shodan, un alt antrenor îl ia deoparte pe Adi şi exersează împreună scheme complicate. Adrian pare fragil, dar gesturile îi sunt precise şi, în răstimpuri, când strigă, te minunezi cum de pot ieşi asemenea răcnete dintr-o mână de om. "Trebuie să strigi ca să-ţi in­ti­midezi adversarul şi ai mai multă forţă când strigi", explică băiatul cu seriozitate. O singură dată scoate un "ah!" plin de ciudă când nu-i iese o figură repetată de câteva ori. Sensei Florin, cel pe care Adi şi l-a ales drept model, după Bruce Lee, îl corectează şi-l pune să repete până când toate mişcările ies perfect.

Băiatul e tratat ca un om mare de antrenori, pentru că de la el se aş­teap­tă mai mult. Şi Adi simte diferen­ţa: în orele de antrenament co­mune cu alţi copii aflaţi în asistenţă socială, transpiră de trei ori mai mult. "Un­gurii sunt tari la kata, cel de pe locul doi a avut punctajul puţin mai mic de­cât mine. Şi cei din Belarus", po­ves­teşte Adi despre prima lui mare reu­şită. Trofeul câştigat la unguri îl ţine în cameră, pe masă, alături de celelalte cinci medalii: două de aur, două de argint şi una de bronz. Adi se antrenează în perioada aceasta şi pentru centura galbenă, pentru că momentan are doar centura albă. De când face karate, copilul recunoaşte că s-a schimbat mult: a devenit mai ordonat, mai concentrat, nu mai lasă lucrurile neterminate, la şcoală e mai conştiincios. "Nu-mi mai e frică de ni-mic", recunoaşte Adi. Şi totuşi, când stă şi se gândeşte ca un om ma­re, vede cu groază ziua când, din cauza bani­lor, nu va mai putea face performan­ţă. Pentru deplasarea în Ungaria, abia s-au găsit, cu mari eforturi, 10 milioa­ne pentru transport şi cazare. În cazul altor copii, părinţii suportă o parte din costuri, dar Adi ştie că, în cazul lui, acest lucru e imposibil. 

Când nu merge la şcoală sau nu face karate Adrian se joacă pe calculator un joc cu vrăjitori şi se uită la desene animate. Despre fete vorbeşte cu seriozitate, fără hlizeala vârstei, şi recunoaşte că-i place o colegă foarte mult. După orele de antrenament, "mamaie" îl ajută să se schimbe pentru a ajunge repede acasă. A doua zi îi aşteaptă o deplasare la Medgidia pentru o competiţie. Pe lângă pră­ji­tu­rile şi mâncarea pentru drum, o al­tă mare grijă a lui "mamaie" e să nu-i fie bătut băiatul. La ultimul concurs în ţară a stat cu sufletul la gură când un alt karatist a ieşit de pe tatami şchio­pătând. "Dacă-i făceau băiatului meu aşa, atâta le trebuia", spune şi-l mângâie pe Adi, care se lipeşte cu drag de ea.

Păcate zilnice pentru sănătate

http://www.jurnalul.ro/fun/fun/pacate-zilnice-pentru-sanatate-576184.html


Spălatul zilnic afectează pielea, somnul de 8 ore pe noapte nu mai e la modă, iar de la curăţenie îţi creşte tensiunea!

Autor: CARMEN PLESA

Fumatul, consumul de alcool şi de alimente procesate sunt clasicii duşmani ai sănătăţii, însă din ce în ce mai multe studii arată că banala rutină zilnică poate aduce neplăceri la fel de mari. Preocuparea modernă pentru igi­e­nă poate afecta pielea. Aşa că nu vă mai spălaţi atât de mult, su­gerează dermatologul Nick Lowe, de la cli­nica londoneză Cranley.

„Oamenii se spală prea mult. Utilizarea de apă fierbinte în combinaţie cu săpunuri dure  distruge uleiul na­tural al pielii, ceea ce produce us­că­ciu­ne, crăpături şi chiar infecţii”, atra­ge atenţia dermatologul.

„Pentru ma­jo­­rita­tea dintre noi, ideea de a sări pes­te du­şul zilnic e oripilantă, dar mă­car asiguraţi-vă că vă spălaţi cu apă mai rece”, spune Lowe. Un somn de opt ore pe noapte nu mai e la modă în aceste timpuri mo­derne, arată profesorul Jim Horne de la centrul pentru studierea somnului al Universităţii  Loughborough. Profesorul spune că odihna poate fi îm­păr­ţită şi altfel, iar un somn de 15 minute la amiază este la fel de eficient ca o oră în plus de somn noaptea. „Dacă oamenii cavernelor ar fi dormit opt ore pe noapte, ar fi fost mâncaţi de vii”, a mai spus Horne.

Clătitul gurii după ce dinţii au fost spălaţi nu este benefic, susţine dentistul londonez Phil Stemmer, de la Fresh Breath Centre. „Clătitul spală de pe dinţi stratul protector de fluor lăsat de pasta de dinţi”, explică medicul, care spune că cei care nu se clătesc vor resimţi la început o senzaţie ciudată, însă se vor obişnui cu timpul.

Curăţenia face rău la sănătate, potrivit cercetătorilor americani, care au arătat că persoanele preocupate de şters praful, spălat şi dat cu aspiratorul în casă au o presiune a sângelui mai ridicată decât cei care lasă aceste îndeletniciri în grija partenerului.

Relaxarea de după cină e periculoasă pentru sănătate. „Dacă sunteţi inactivi pe parcursul serii sau mâncaţi şi mergeţi direct în pat, să vă odihniţi, este foarte probabil ca organismul să transforme mâncarea în depozit de grăsime”, spune nutriţionista Claire MacEvilly, de la laboratorul de cer­cetare în nutriţie al Universităţii Cambrige. Nutriţionista susţine că o seară ideală pentru sănătate presupune o cină uşoară urmată de o plimbare de 20 de minute.


Romanika.eu » M.C. Escher revine!

http://romanika.eu/2010/12/10/m-c-escher-revine/

M.C. Escher revine!

Marele artist M.C. Escher își continuă turneul prin Românika! Ultima creație e o iluzie a unei iluzii optice! Genial!!


Atenție la căpușe

http://www.turnulsfatului.ro/7328/atentie-la-capuse.html

Atenție la căpușe

26 Aprilie 2011 08:55 | Sibiu
Bogdan Brylynski


Într-o lună de zile, 13 sibieni au apelat la serviciile medicilor din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean din Sibiu după ce au fost mușcați de căpușe.

Cele cinci femei și cei opt bărbați au făcut toți alergii locale în locul unde au fost mușcați de căpușe și au primit tratament medical. Dintre aceste 13 persoane, trei au ajuns ieri la Urgență. „Pentru evitarea acestor situații neplăcute, medicii recomandă sibienilor, în acestă perioadă, să poarte îmbrăcăminte adecvată (care să acopere în întregime corpul) la ieșirile în aer liber, mai ales în zonele împădurite, iar în momentul în care o persoană a constatat ca a fost mușcată de căpușă, să se prezinte în cel mai scurt timp la o unitate medicală pentru tratamentul de specialitate", spun reprezentanții Spitalului Clinic Județean Sibiu. Cea mai periculoasă boală transmisă prin mușcătura de căpușă este Lyme. Este însă bine de știut că nu toate căpușele sunt purtătoare ale bacteriei care produce această boală. Boala este extrem de înșelătoare pentru că simptomele ei mimează foarte bine simptomele altor boli. În prima fază a bolii, cele mai frecvente simptome sunt petele care se mută pe corp și tulburările de vedere. Pentru acest tip de boală există un tratament foarte eficace, care are însă efect doar dacă este administrat imediat după contaminare.



marți, 26 aprilie 2011

Bushcraft: My kit

http://personal-bushcraft.blogspot.com/2011/04/my-kit.html

luni, 25 aprilie 2011

My kit

Nu e nici pe departe acel "ultimate kit" care are de toate si e bun la orice, iar pe deasupra e si mic si usor. E doar o mica trusa pe care o iau oriunde in natura si al carei continut a fost stabilit in urma experientelor live si nu youtube.

.

 Asa cum se vede, este compusa din cutitul cu lama Mora carbo de 110 (maner din mesteacan si corn de cerb facut de mine si teaca de piele, idem) si un "borcanel" etans, gen pet, cam de 400 ml. Au fost ceva tomate in el initial si se gaseste aproape la orice magazin. Am aleso pentru ca este potrivit ca marime, are gura larga, e usor si etans. Voi detalia continutul, pe categorii de utilitate:
Sursele de foc: bricheta, bara de magneziu si o lupa. Stiti la ce foloseste fiecare.
Materialele de combustie se compun din: 
- vata (sau tamopn de demachiat). Pastrate uscat se aprind foarte usor de la bara de magneziu. Sunt utile si in caz de ranire.
- ziar sau orice hartie care arde usor, asigurand urmatorul nivel al arderii, fiindca vata se aprinde usor, dar si arde repede, fara sa asigure energia necesara aprinderii lemnelor;
- lemn de balsa (usor si usor inflamabil) si lemn de brad, pentru urmatorul nivel inaintea celor gasite in natura. In aceste 3 trepte am reusit sa aprind si lemne scoase de sub zapada, primavara, cand totul era ud;
- 1-2 bucati de camera de bicileta, care arde chiar si uda fiind.
Urmeaza materialelel de legat. Sfori, cat mai multe, de diferite grosimi. Le prefer pe cele care se desfac si in fire mai subtiri si pe cele rezistente. Ideala e sfoara militara mai veche...nu stiu daca se mai foloseste acum in armata, insa e excelenta. Mai am si un colier de plastic. Am 4-5 ghemuri de sfoara pentru ca mereu am constatat ca atunci cand ai reala nevoie, niciodata nu e suficienta. In plus, infasurat pe cutie am si niste banda izolir, din cea noua, lucioasa pe o parte. In mod surprinzator, a folosit mai mult ca loucoplast decat pentru legaturi.
Medicamentele. Cutiuta contine 10-15 pastile de purificat apa 1/1l. Apoi, cate 2-3 pastile din fiecare, de uz general: un antibiotic cu spectru larg, algocalmin, aspirina, nurofen. O fiola de a algocalmin. Furazolidon 7-8 pastile, pentru ca diareea  poate fi periculoasa si spre deosebire de o raceala sau o afectiune oarecum obisnuita, te poate scoate foarte repede si grav din forma si te imobilizeaza. De asemenea, grabeste deshidratarea. Apoi, in functie de necesitatile fiecaruia in completare. Eu am ulcoran, debridat, calciu lactic, triferment, biotics si  dicarbocalm pentru stomac. Paracetamol sinus, iar pliculetele cu OKI sunt pentru durere. Sufar cu lombosciatica si astea sunt destul de eficiente in caz de nevoie. 1-2 pastile pentru dureri de gat, pt. ca asta iar e o afectiune mai veche a mea. Continutul acestei mici cutii trebuie adaptat in functie de nevoile ficaruia si nu inghesuite in ea medicamente aiurea.
O mica trusa de pescuit, continand 3 carlige de diferita marimi, cateva bucatele de plumb si ceva nylon. Nu prea mult, doar cat sa leg carligele, pentru ca am ata subtire si rezistenta.

Aceasta trusa mica si compacta imi asigura aproape toate nevoile urgente. E un mic survival kit si nu unul de bushcraft, evident. In locurile mai periculoase, unde este posibil sa pierd rucsacul, prefer sa tin borcanul intr-o husa, pe curea. Astfel, va fi mereu cum ine. Desigur, ar mai fi loc si de altele in ea, sau s-ar mai utea scoate cate ceva. De exemplu am un amic care in viata lui nu a avit macar o raceala sau o durere de dinti. El ar avea degeaba medicamante, pt ca si asa nu le deosebeste utilitatea. 
Cel mai important lucru legat de aceste truse, pe care trebuie sa-l retineti cu valoare e principiu, nu este nici pe departe continutul lor, ci faptul ca ea trebuie adaptata astfel in cat in caz de urgenta, sa acopere pentru 2-3 zile necesitatile voastre. Si de aici deriva inca ceva: anume ca nu exista o trusa unica, buna la toate si pentru toti. E doar un strict necesar personalizat.

luni, 25 aprilie 2011

Stii cine sint ...

Stii Cine Sunt -Sais-Tu Qui Je Suis-Do You Know Who I Am                                                                                                   

joi, 21 aprilie 2011

Edenul legumelor verzi | Jurnalul National

http://www.jurnalul.ro/timp-liber/culinar/edenul-legumelor-verzi-575944.html

Edenul legumelor verzi

Autori: TUDOR CIRES, MAGDA CRISTINA URSACHE

O călătorie în jurul lumii ne-ar releva sute, mii de legume diferite, fiecare cu gusturile, dimensiunile şi culorile sale diferite. Fiecare are aromă şi textură unice şi poate fi folosită la prepararea mân­cărurilor în numeroase moduri. Legumele, ver­deţurile – în general alimentele de sorginte vegetală – sunt pentru corpul uman esenţiale datorită aportului de vitamine, dar şi de minerale sau proteină vegetală de care nu trebuie să ne privăm.

Ca să înţelegem cât de variată este această "lume" a legumelor, să spunem că, de exemplu, doar în familia cepei există nu mai puţin de 300 de varietăţi, multe dintre ele endemice pentru o regiune sau alta. Din familia cepei, prazul este una dintre cele mai versatile legume, cu o aromă distinctă, iar supa de praz scoţiană e considerată, spre nemulţumirea francezilor (care au creat minunata "soupe d'oignon"), drept "regina supelor de ceapă"... (hmmm! parcă aud şi nişte olteni de-ai noştri jubilând).

Păstăi verzi şi spanac
N-o să luăm astăzi în seamă o mulţime de alte legume. Dar se cuvine să aducem un omagiu... păstăilor de mazăre şi de fasole. Aşa, fie şi numai pentru că descoperiri recente arată că acestea sunt primele legume "domesticite" de om. Cu 8.000 de ani înainte de Hristos, în Epoca de Piatră, omul începuse să cultive primele lui grădini de legume (dacă nu e pretenţioasă o astfel de exprimare), iar prin­tre cele câteva seminţe pe care le-a pus în pământ, cu bună ştiinţă, pentru a-şi asigura hrana, s-au numărat boabele de mazăre şi de fasole. Exact-exact nu ştim ce varietăţi va fi plantat. Să spunem însă că astăzi mazărea şi fasolea verde sunt privite cu mare încredere, pe între­gul mapamond, pentru că sunt surse esenţiale de carbohidraţi, proteine, minerale şi vitamine. Şi mai au o calitate, pe care cu siguranţă au exploatat-o şi oamenii Epocii de Piatră: boabele pot fi uscate şi conservate, fără prea mari eforturi, tot timpul anului, constituind o rezervă de hrană extrem de utilă, mai ales în acele vremuri foarte dificile (ha... asta era pe când nu se inventase congelatorul!).

Ca să rămânem în aria asta verde, eu zic să ne oprim acum la masa regelui primăverii, spanacul, care îmbogăţeşte mesele noastre o dată cu renaşterea naturii. În categoria "legumelor verzi", bucătarii includ, deopotrivă, varza, broccoli şi chiar conopida (cu buchetele ei albe sau, ca în grădinile din apropiere de Etna, mov), varza (de la cea albă la cea verde, roşie sau... neagră – de fapt, toscanul "cavolo nero" este doar de un verde întunecat), până la gulii sau frunze de muştar (foarte folosite în Asia orientală). Dintre toate, spanacul se bucură de cea mai mare popularitate în întreaga lume, fiecare bucătărie regională având în repertoriul său cel puţin câteva feluri clasice pregătite din frunzele dătătoare de putere ale acestuia. Ah! Să nu-l uităm din povestea noastră, chiar dacă trecut doar rapid prin pagină, pe "forţosul" Popeye Marinarul, cel căruia Disney i-a hărăzit un destin aparte: să ne deschidă apetitul pentru mult prea bogatul în fier spanac. Şi nu doar fier găsim în el!

Raiul plăcintelor
Dacă e să recunosc că îmi place spanacul într-o mâncare, atunci aceasta e plăcinta. Fie că e umplută numai cu spanac, fie că pentru "miezul" foilor de aluat gospodina alege un amestec de spanac cu brânză. În estul bazinului mediteranean, fie că vorbim despre Grecia, Turcia sau ţările Orientului Mijlociu, plăcinta cu spanac este o delicatesă pe care greu îţi vine să o înlocuieşti cu altceva. Asta în vreme ce Europa agreează această plantă în sufleuri şi omlete, iar în Italia orice fel de mâncare numit "à la florentine" e obligatoriu să conţină spanac.

Conuri cu pastă de brânză
Ingrediente: 350 g făină, 30 g unt, 10 g drojdie, 225 ml lapte dulce, două ouă, 400 g brânză de vaci, 4 frunze leurdă, o legătură mică de pătrunjel, 100 g spanac congelat, 50 ml smântână, două fire ceapă verde, 5 g zahăr tos, 200 g roşii cherry, salată verde, sare, piper.
Preparare: Într-un bol se dizolvă drojdia în laptele călduţ împreună cu zahărul tos. Se pune peste făină împreună cu untul topit şi un ou, o linguriţă cu sare, puţin piper şi se frământă. Aluatul obţinut se acoperă cu un şervet şi se lasă să crească la cald până îşi dublează volumul. Se întinde o foaie subţire, se taie rondele şi se unesc marginile opuse la un capăt, până capătă aspectul de con. Se introduc bucăţi de hârtie de copt sau folie de aluminiu în fiecare con, se aşază pe o tavă tapetată cu hârtie, se ung cu ou şi se coc la foc mediu până devin aurii. Într-un bol se amestecă brânza de vaci cu ceapa verde, pătrunjelul şi leurda tocate mărunt. Se adaugă sare şi piper după gust, spanacul călit în puţină apă scurs, smântâna şi se amestecă bine. Se umplu cu crema rece şi se servesc imediat cu salată de roşii simplă sau amestecată cu pătrunjel tocat şi salată verde tăiată fâşii subţiri.

Spanac cu ouă de prepeliţă
Ingrediente: un kilogram spanac verde, o ceapă roşie, o legătură ceapă verde, o căpăţână mică de usturoi, 200 ml smântână, 125 ml lapte dulce, 100 g parmezan, 50 g pesmet, 50 g unt, 50 ml ulei de măsline, 8 ouă de prepeliţă, un ardei iute, oregano, sare, piper.
Preparare: Spanacul se curăţă, se spală şi se opăreşte câteva minute în apă clocotită. Se pune într-o strecurătoare la răcit apoi se toacă mărunt şi se pune într-un bol. Ardeiul iute, ceapa roşie şi usturoiul se curăţă, se toacă mărunt şi se călesc în untul încins. Când s-au înmuiat se adaugă spanacul, ceapa verde tocată mărunt, laptele dulce şi smântâna. Se fierb două minute, se iau de pe foc, se adaugă oregano tocat, pesmetul, sare şi piper după gust. Se adaugă parmezanul, se amestecă totul şi se pune într-o tavă unsă cu unt, se introduce în cuptorul încins şi se coace la doc mediu 20-30 de minute. Ouăle de prepeliţă se sparg în uleiul de măsline încins, se dă focul la minimum, se acoperă tigaia cu un capac şi se prăjesc până ce albuşul se încheagă complet, iar gălbenuşul doar pe jumătate. Se aşază peste spanacul copt scos din cuptor, se presară oregano şi se servesc imediat.

Tartă cu fasole verde şi mazăre
Ingrediente: 400 g fasole verde, 300 g mazăre, 4 ouă, 200 ml lapte dulce, 200 g smântână, 100 g parmezan, 3 g nucşoară, 2 g scorţişoară, un fir de praz, doi căţei de usturoi, 300 g brânză telemea, 50 g unt, 60 g făină, sare, piper.
Preparare: Fasolea verde tăiată bucăţele şi mazărea se fierb zece minute în apă cu sare şi piper, se pun într-o strecurătoare şi se lasă la răcit. Prazul se curăţă de frunze­le veştede, se spală şi se toacă mă­runt. Se încinge untul într-o cra­tiţă, se pune prazul şi se căleşte până se înmoaie, eventual adău­gând puţină apă dacă este nevoie. Se presară scorţişoara şi nucşoa­ra, usturoiul tocat mărunt sau pisat şi se mai călesc două minute. În­tr-un bol se mixează ouăle cu sare până îşi dublează volumul, se ada­ugă laptele dulce în care s-a dizolvat făina, smântâna, mazărea şi fasolea. Se pun prazul răcit, brân­za telemea rasă, sare şi piper după gust. Se amestecă totul, se toarnă într-o formă unsă cu unt, se introduce în cuptorul încins şi se coace la foc mediu 30-45 de minute sau până când compoziţia s-a închegat şi nu mai curge. Se scoate din cuptor, se lasă să se odihnească zece minute, apoi se serveşte tăiată felii subţiri sau cuburi.

Salată de paste cu fasole
Ingrediente: 300 g spaghete, 300 g fasole verde, o conservă fasole roşie, 300 g mazăre, 150 g salată rucola, o legătură ceapă verde, o limetă, o lingură cu cori­andru tocat, 100 g caise uscate, un ardei iute, o linguriţă cu zahăr brun, un căţel de usturoi, 3 g chimen măcinat, 50 ml ulei de măs­line, sare, piper, busuioc verde.
Preparare: Spaghetele se fierb în apă cu sare 8-10 minute, se trec printr-un jet de apă rece şi se pun într-o strecurătoare la răcit. Caisele se pun la hidratat în apă căldu­ţă cu o oră înainte, se scurg şi se pun într-un bol. Se adaugă ceapa verde tăiată în bucăţele, ardeiul iute, chimenul şi sucul de limetă. Se adaugă uleiul de măsline, sare şi piper după gust şi usturoiul cu­răţat. Se pasează cu un blender până capătă aspectul unui sos, se acoperă cu folie alimentară şi se introduce la rece. Fasolea verde şi mazărea se fierb separat în apă cu sare circa 10-15 minute, se scurg şi se pun într-un bol. Se ada­u­gă fasolea roşie din conservă clă­tită şi scursă de apă, salata rucola spălată şi scursă de apă. Se ada­ugă spaghetele, se toarnă so­sul rece, se amestecă şi se ser­veşte imediat, presărându-se în farfurii busuioc proaspăt tocat.

Ruladă de caşcaval şi spanac
Ingrediente: 16 felii caşcaval, 500 g spanac congelat, 300 g brânză telemea, o legătură ceapă verde, doi căţei de usturoi, o lingură fulgi de ardei dulce, o legătură de pătrunjel, două linguri cu gem de caise, o lămâie, un ardei iute, 50 g unt, 300 ml apă, sare, piper.
Preparare: Ardeiul iute se pune la fiert cu apa şi gemul de caise, sare şi pi­per după gust. Se lasă să dea în clocot, se ia de pe foc şi se lasă la răcit. Spa­nacul se decongelează, se scurge şi se pune la călit în untul încins. Se adaugă ceapa verde şi usturoiul tocat, fulgii de ardei dulce şi se călesc zece minute cu puţină apă. Când a scăzut apa se iau de pe foc, se adaugă pătrunjelul tocat, brânza telemea sfărâmată sau dată prin răzătoare, se amestecă şi se lasă să se răcească. Feliile de caşcaval se aşază sub formă de foaie pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, se introduc în cuptorul încins şi se lasă 5-10 minute, cât să se topească puţin şi să se lipească una de alta. Se scoa­­te tava, se lasă să se răcească puţin foaia de caşcaval, se unge cu umplutu­ră, se rulează şi se lasă să se răcească complet. După 20 de minute se taie felii potrivit de groase şi se servesc imediat cu sosul de gem şi ardei iute.
Reţete redactate de Alina-Ramona Anghel

Auckland, oraşul cu 50 de vulcani | Jurnalul National

http://www.jurnalul.ro/timp-liber/calatorii/auckland-orasul-cu-50-de-vulcani-575848.html

Auckland, oraşul cu 50 de vulcani
DESCOPERA O LUME MINUNATA CU JURNALUL NATIONAL
Autor: DRAGOŞ BRĂTĂŞANU

Daca ieri am umblat prin targurile mestesugarilor, am ascultat povestile si legendele maori, astazi mergem mai departe pe strazile din Auckland sa vedem ce anume plaseaza acest oras pe locul al 4-lea mondial in topul oraselor cu cel mai inalt nivel de trai.

Auckland este construit peste 50 de vulcani, unii dintre ei inca activi. Ultimul a erupt acum 600 de ani si zona din jurul orasului este plina de urmele lavei scurse. Orasul ofera peisaje foarte variate si este o imbinare magnifica intre plaje superbe, pereti de stanca care se termina in apele oceanului unde stau focile de mare, podgorii intinse pe dealurile din imprejurimi. Calmul diminetii pe malul oceanului in Auckland, inainte sa inceapa sa bata briza, imbine locuitorii orasului sa alerge sau sa se plimbe foarte devreme.

In mijlocul acestor peisaje naturale incredibile se ridica centrul economic, zona de afaceri a orasului Auckland si un port imens cu yahturi. Metropola are de toate pentru toti, seamana cu o tara mai mica intr-un singur oras. Cu toate acestea, are un aer provincial, de orasel de munte, in care toti oamenii se comporta ca si cum s-ar cunoaste, sunt foarte prietenosi. Strainii isi zambesc pe strada, oamenii saluta soferul de autobuz cand se urca si isi iau ramas bun cand coboara iar pe sosea soferii se saluta ca niste vechi prieteni. Desi Auckland-ul este centrul financiar economic al tarii si toata lumea se grabeste, oamenii sunt foarte relaxati chiar si in traficul aglomerat atat de specific marilor orase.

Oare ce ii indeamna pe locuitorii acestei tari sa se comporte intre ei in trafic ca fiind adevarati prieteni in timp ce noi claxonam si nu ratam nici o ocazie sa ne infuriem sa ii injuram pe ceilalti? Poate la prima vedere furia la volan si reactiile noastre violente (verbal si fizic) sunt justificate de vina celorlalti soferi, de fapt totul se intampla doar in mintea noastra. Furia asupra celorlalti se manifesta doar asupra noastra, individual, corpul nostru elibereaza substante aproape letale, noi ne enervam si ne slabim sistemul imunitar dand libertate bolilor sa se instaleze mai usor. Studiile din jurnalele medicale de specialitate arata dincolo de orice indoiala ca furia pe termen lung poate provoca boli, inclusiv cancerul. Cei care sunt supusi des exploziilor de furie sunt supusi unui risc ridicat de atac cerebral si implicit moartea. De asemenea, accesele de furie creeaza dezechilibre chimice in corp, scad de 6 ori sistemul imunitar, scad densitatea oaselor, scad functiile metabolice ale organismului, reduc enorm capacitatile creierului pe termen scurt si lung si cresc tensiunea, provoaca dureri fizice si psihice de neinchipuit. Si toate astea pentru ce? Ca cineva a plecat de la semafor cu 3 secunde mai tarziu, ca un pieton nu s-a dat la o parte din sosea cand oricum n-are pe unde sa mearga ca sunt masini parcate pe trotuar? Si de cele mai multe ori, cel care a provocat aceste reactii nici macar nu stie.

Una dintre distractiile localnicilor este sky walk. Acesta este un fel de bungee jumping in picioare, din cel mai inalt turn din oras (220m). Un turist din Asia n-a fost foarte fericit acum cand a sarit, pentru ca a ramas atarnat in aer pentru o vreme pana membrii echipei l-au dat in siguranta jos. Va puteti face o idee despre ce a simtit din fotografia alaturata.

Noua Zeelanda este printre tarile cu numarul de masini cel mai ridicat, exista 2.5 milioane de masini la 4 milioane de locuitori. Din aceasta cauza, Auckland-ul are o rata putin mai mare de poluare a aerului decat celelalte orase, dar acceptabila pentru ca vantul disperseaza poluarea relativ repede peste ocean. In plus, orasul este plin de parcuri, este inconjurat de paduri, ceea ce ajuta foarte mult la imbunatatirea calitatii aerului.

Dupa o zi intreaga de plimbare in cel mai mare oras al Noii Zeelanda, plecam spre sud, prin satele maori, catre tinutul Stapanului Inelelor. In numarul de maine al Jurnalului National, vom afla ce inseamna calitatea aerului pe care il respiram, cum ne schimba viata spatiile verzi si padurile.

Acest proiect este posibil cu sprijinul partenerilor Vodafone, Generali Asigurari si Banca Romaneasca.


Explore Camino

http://explorecamino.ro

Atunci când auzi pentru prima data de Camino, îti vin în minte o sumedenie de întrebari. Am trecut prin aceasta experienta înainte de primul Camino. Am întâlnit din nou situatia atunci când le povesteam altora despre Camino. Primele întrebari sunt, de multe ori, similare. De aceea, am încercat sa le adun si sa le raspund aici.

Daca aveti si alte întrebari, sau alte raspunsuri la întrebarile de mai sus, va rog sa le împartasiti, fie lasand un comentariu, fie trimitandu-le la adresa de contact.

  • Ce este, de fapt, Camino? Este un loc, o manastire?

Camino în limba spaniola înseamna Drum, Cale. Camino este un drum. Un stravechi traseu de pelerinaj catre moastele Sfântului Iacob, aflate în catedrala din orasul spaniol Santiago de Compostella.

Desi în acest oras se poate ajunge pe mai multe rute, cea mai faimoasa cale de acces este cea care traverseaza Spania de la Est la Vest, începând de la poalele Pirineilor, din Franta. Din acest motiv, aceasta ruta este cunoscuta sub numele de Camino Frances si este ruta la care vom face referire la conferinta.

  • Când se merge pe Camino?

Camino este un drum. Bine marcat, precum un traseu montan. Tocmai de aceea Camino poate fi parcurs oricând.

În alegerea perioadei, factorii de luat în considerare sunt clima si afluxul de pelerini. Clima este continentala, cu influente oceanice în vest. Muntii si regiunea Galicia sunt renumite pentru umezeala, chiar si în anotimpurile calduroase, pe când zona de câmpie – Mestas – este mult mai uscata, chiar arida vara. Numarul de pelerini variaza în functie de sezon, cu un maxim în luna august, când locurile de cazare sunt foarte solicitate.

  • Plecarile se fac cu un grup? Cine le organizeaza?

Ca si la munte, se poate pleca singur, cu un prieten sau cu un grup de apropiati. Având în vedere încarcatura locurilor si faptul ca mersul ofera un prilej aparte de meditatie, majoritatea pelerinilor aleg sa mearga singuri. Acest fapt nu presupune o izolare, deoarece în aceeasi perioada merg pe Camino alte zeci (chiar sute) de pelerini, cu care prieteniile se leaga usor.

  • Cât costa sa ma înscriu?

Camino este un spatiu deschis pentru oricine, oricând. Singurele cheltuieli de luat în calcul sunt cele strict legate de necesitatile personale: mâncare, cazare si transport de acasa si înapoi.

  • Poate sa mearga oricine pe Camino?

Oricine poate parcurge Camino, indiferent de varsta, greutate, gen, religie, sau alta categorie în care un om ar putea fi încadrat.

  • Nu este periculos sa merg singur(a)?

Aflat în plina Europa occidentala, Camino este presurat de localitati. Camino este strabatut anual de sute de mii de pelerini. Pelerinii sunt respectati de catre localnici, iar între ei exista un spirit de într-ajutorare. Acestea sunt câteva argumente despre securitatea pe Camino.

  • Trebuie sa am o pregatire fizica speciala?

Nu este necesara o pregatire anume, dar în acelasi timp, niciodata nu esti pe deplin pregatit. Ideal este ca pelerinul sa fie obisnuit cu mersul pe jos si purtarea rucsacului. Însa putini sunt cei care au antrenament de mers minim 20 km zilnic. Indiferent de pregatirea initiala, pe parcursul Camino corpul se adapteaza noilor conditii.

  • Este neaparat sa faci tot drumul o data si sa petreci o luna întreaga acolo?

Parcurgerea Camino Frances dureaza aproximativ o luna. Persoanele care nu au acest timp la dispozitie, pot divide traseul în portiuni de câte o saptamâna – doua, pe care sa le parcurga în timp.



Friends Hostel | Your friends in Bucharest

http://www.friendshostel.ro/

11...13 euro/noapte ... pret decent pentru Bucuresti

We are here (24h daily, centrally located, 5 minutes walking from Gara de Nord, in a nice old house), happy to guide you (with free maps and best tips) to discover the Bucharest and Romania of the local people at the best rates for you. This is why, if you decide to visit Bucharest, you have to consider staying with us at Friends Hostel.

Ocolul pamantului in 60 de carti | www.viajoa.ro

http://www.viajoa.ro/recomandari/ocolul-pamantului-in-60-de-carti/

Cand nu calatorim, visam la locurile in care vrem sa ajungem. Fiind vorba de vise si imaginatie, cartile sunt acele vehicule miraculoase care ne plimba prin spatiu si timp. Cu puterea lor magica ne poarta departe, oriunde. Cu descrieri amanuntite ne fac sa simtim, sa auzim, sa vedem cum e acolo.

E aproape imposibil sa strangi o lume intreaga in cateva carti de calatorii. Cu toate acestea, am indraznit sa incercam.

Am pus impreuna 60 de carti care ne duc in China, Spania, India, Japonia, Iran, Tibet, Egipt, Australia, Sahara, Siberia, Mexic, Kenya si multe alte locuri vazute prin ochii unor personaje care au fost acolo.

Cartile acestea sunt mai mult decat jurnale de calatorie. Sunt descoperiri de sine si povesti despre oameni.

Aici incepe ocolul pamantului :) Drum bun!

***
O mare parte din carti sunt in limba engleza
Cele cu titluri subliniate pot fi cumparate direct de pe okian.ro

Ghidul calatorului: reguli de mers pe munte | www.viajoa.ro

http://www.viajoa.ro/altele/la-munte/ghidul-calatorului-reguli-de-mers-pe-munte?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+Viajoa+%28Viajoa%29

imaginea utilizatorului Alexandra

Ghidul calatorului: reguli de mers pe munte

Salut! Daca vrei sa citesti zilnic povesti de calatorie poti sa te abonezi prin RSS sau prin email.

De cand merg pe munte am invatat multe. Am invatat ca muntele e un colt de rai pe pamant, dar ca in acelasi timp este un loc periculos, ca muntele nu trebuie cucerit sau invins, ci descoperit, am invatat ca acolo sus ma simt in al noualea cer. Dar poate cel mai important lucru pe care l-am invatat este ca muntele trebuie respectat.

Ma bucur enorm ca am intalnit pe munte o multime de oameni cu aceeasi iubire fata de munte, si mi-am facut multi prieteni printre ei, dar mi-e ciuda ca pe munte am intalnit si multi oameni care nu cunosc regulile muntelui, si din cauza asta creau neplaceri celor din jur, si uneori chiar si lor insisi.

Pentru ei, dar si pentru noi toti, mi-ar placea sa reamintesc aceste reguli, pentru ca macar prin respectarea lor putem sa multumim muntelui pentru toate frumusetile cu care ne incanta.

Reguli generale de conduita pe munte (si inainte de a pleca pe munte)

1. Pe munte nu mergem ca si cum am iesi pe strada. Inainte de a pleca trebuie sa ne documentam bine asupra traseului, marcajelor (care este marcajul, daca traseul este bine marcat sau marcajul este vechi, timpul de parcurgere etc.), asupra pericolelor pe care le poate prezenta traseul si asupra prognozei meteo.

2. Pe munte nu plecam pe trasee mai grele decat putem face.

3. Pe munte nu plecam fara echipament adecvat in functie de natura / dificultatile traseului si anotimp.

4. Pe munte nu trebuie sa lasam urme ale trecerii noastre. Civilizatia nu se termina in momentul in care incepe un traseu montan. Deci:

  • nu lasam gunoaie (pe munte nu trece masina de gunoi)
  • nu rupem flori (unele sunt protejate prin lege)
  • nu poluam natura (si copiii nostri tot aici vor veni)
  • ocrotim fauna, pesterile, monumentele naturii, apele etc.

5. Tot la capitolul civilizatie, pe munte nu facem galagie (nu ascultam muzica la casetofon, nu tipam) pentru a nu speria animalele si a nu deranja pe ceilalti oameni cu care ne intalnim pe traseu. Trebuie sa respectam atat muntele cat si ceilalti oameni care au venit sa se bucure de frumusetea si mai ales linistea de pe munte.

6. Pe munte dam buna ziua oamenilor pe care ii intalnim pe traseu. E nepoliticos sa trecem pe langa cineva si sa nu salutam.

7. Pe munte nu consumam bauturi alcoolice (sau alte bazaconii). Alcoolul slabeste organismul (efortul devine mult mai mare), ne face mai vulnerabili la pericole si putem deranja pe ceilalti oameni de pe traseu.

8. Pe munte nu avem voie sa facem focul (decat in locuri special amenajate), sa aruncam tigari sau chibrituri.

9. Pe munte trebuie sa lasam curat in locurile in care am facut popas pentru a manca sau unde campam.

10. Daca nu cumva suntem experti sau suntem insotiti de un expert, pe munte nu trebuie sa ne abatem de la traseul marcat si nu avem voie sa deterioram marcajele, stalpii si placutele de marcaj. Mai au si altii nevoie de ele.

11. Pe munte trebuie sa urmam cu strictete sfaturile si indicatiile salvamontistilor daca ne intalnim cumva cu ei si ne dau indicatii.

12. Ca si in cazul unui accident rutier, avem obligatia morala de a acorda primul ajutor. Asadar, trebuie sa ajutam pe cei ce sunt in pericol si sa acordam o mana de ajutor cabanierilor, altor turisti sau echipelor salvamont daca ne solicita sprijinul. Nu va cere nimeni sa faceti nimic daca asta ar insemna sa va puneti viata in pericol.

Reguli de comportare in cabane si refugii

1. Trebuie sa respectam si sa ocrotim cabanele si refugiile ca pe propriile noastre case.

2. Cand sosim la cabana mergem sa salutam cabanierul si sa ii dam datele noastre ca sa ne inregistreze. La plecare de asemenea ne luam la revedere.

2. In cabane si refugii, precum si in jurul acestora, trebuie sa pastram curatenie.

3. Cabanele si refugiile nu sunt hoteluri. In cabane nu se tin petreceri si nu se face galagie intre orele 21 si 6 pentru ca lumea vine de pe traseu si pleaca tot pe traseu si vrea sa se odihneasca. Inchidem usile incet si nu vorbim decat daca e musai si in soapta.

4. La cabana nu se beau bauturi alcoolice decat daca este permis acest lucru si, in acest caz, in cantitati moderate.

5. Trebuie sa respectam cuvantul cabanierului, pentru ca el este gazda noastra, el ne-a pus acoperis deasupra capului si el ne-a dat eventual de mancare.

Si nu in ultimul rand nu uitati: daca vedeti pe cineva care lasa gunoaie pe munte sau in general incalca aceste reguli, incercati sa le explicati ca gresesc. Multi recunosc si se corecteaza. Daca nu spunem nimic e aproape ca si cum ar fi greseala noastra. 

Comentarii (1)

imaginea utilizatorului Daniela Matei

Frumos spus, în plus aș mai adăuga anunțarea cabanierului sau salvamontului la plecarea în traseu și ora aproximativă a ajungerii, pentru a se ști de voi în caz că se întâmplă ceva. NICIODATĂ nu plecați pe munte fără să anunțați pe cineva unde vă duceți și cât stați.
Iar faza cu zgomotul...e oarecum relativă, unele animale trebuiesc „annțate" de venirea noastră pentru a evita eventualele întâlniri accidentale :D.

„Pe munte nu ucide decât timpul,
Nu lua decât imagini,
Nu lăsa decât urma pașilor tăi!"

App...Salutare comunitate Viajoa, că sunt cam nouă pe aici:D


Turnul Pielarilor din Sibiu, un mare supravieţuitor

Campania Tribuna: http://salveazamonumentul.blogspot.com ne daruieste povesti fascinate ...
Sarbatori cu bucurie in suflet si sanatate!
=============================================

http://www.tribuna.ro/stiri/cultura/turnul-pielarilor-din-sibiu-un-mare-supravietuitor-64395.html

Salvează–ţi trecutul. Salvează monumentul!

Turnul Pielarilor din Sibiu, un mare supravieţuitor



de Dumitru CHISELITA
dumitruchiselita@tribuna.ro

20 aprilie 2011 22:01
212 vizualizari
A-  A+  tipareste  yahoo  mail

64395
Puţine urme au mai rămas din cea de-a patra centrură de fortificaţii a vechiului Sibiu, care era menită să apere partea de jos a oraşului. Pe vremuri, linia zidurilor, care începea de la Bastionul Soldisch, atingea râul Cibin în zona actualei pieţe cu acelaşi nume, ”ţinând” cursul apei până la actuala/fostă fabrică "Independenţa”, ajungea spre gară pentru a se ”întâlni” cu centura a III-a la Biserica Ursulinelor, avea trei turnuri de poartă, două bastioane, o rondelă de artilerie şi nu mai puţin de 20 de turnuri de apărare (numărate pe planul de la 1699 al lui Giovanni Morando Visconti). Acum, în anul 2011, mai există doar două turnuri ”sigure” (cel al Pielarilor şi cel cu Pulbere), unul probabil modificat (cel de la vechiul arsenal) şi câteva resturi de ziduri. Restul au fost demolate în secolul a XIX-lea şi în a doua jumătate a secolului XX. Turnul Pielarilor este unul dintre supravieţuitori. Un mare supravieţuitor putem spune, dat fiind că el a fost, de-a lungul istoriei sale, distrus şi refăcut de mai multe ori. E uşor de găsit: la intersecţia dintre strada Rimski-Korsakov cu Zidului. Este mai greu de căutat, deoarece traseele ”turistice” sibiene îl ocolesc în general, deoarece zona nu are ”look”-ul turistic al centrului. Totuşi, ne vom opri la el, deoarece are şi el povestea sa.

*
Turnul Pielarilor. În germană, Lederer Turm. Cunoscut, mai mult de specialiştii în istoria Sibiului ca ”Turnul cu Pulbere cel mic” (Kleiner Pulverturm), pentru a îl diferenţia de turnul cu pulbere/Pulberăriei ”cel mare”, aflat în curtea Grupului şcolar Industrial Construcţii de Maşini ”Independenţa” asupra căruia vom reveni într-o ediţie viitoare. Aproape invizibil dacă intri pe strada Zidului, datorită caselor construite în jurul său, el îţi sare în faţă dacă vii spre el dinspre strada Rimski-Korsakov. Este o construcţie impresionantă, robustă, care încă ne mai spune că zidurile sale au fost ridicate pe vremea când artileria deja era o armă de temut. Acum, este doar o construcţie cu o arhitectură mai aparte undeva, în Oraşul de Jos, zona intrării fiind folosită mai ales ca loc de parcare sau ca pubelă ”neoficială” de gunoi.

Turn de apărare/Turn-depozit

Studiind planurile vechi ale cetăţii Sibiului, realizezi că faimoasa invincibilitate a sa s-a datorat combinaţiei dintre construcţiile defensive şi cadrul natural. Aici, de exemplu, cei care ar fi atacat din această parte Sibiul, ar fi avut multe obstacole de trecut. În primul rând Cibinul. Apoi, terenul mlăştinos la care se adaugă câteva iazuri la care s-ar fi adăugat ”focul” apărătorilor de la porţile/bastioanele Ocnei şi Burger/Turnului. Apoi, ceea ce a mai rămas din atacatori s-ar fi lovit de un val de pământ şi de replica apărătorilor celor patru turnuri din zonă. Deci, aproape ”misiune imposibilă”.
Cercetările arheologice efectuale în octombrie anul trecut au scos la iveală faptul că aici, iniţial, a fost doar un zid de apărare, turnul fiind construit ulterior anului 1457, anul construirii celei de-a patra centuri de fortificaţii a oraşului. Zidul a fost ridicat pe locul unde curgea un braţ al Cibinului, ulterior transformat în mlaştină, care a fost asanat şi umplut cu resturi menajere, printre care fragmente ceramice şi oase de animale. Fundaţia din piatră a turnului este, datorită şi terenului pe care a fost construit, extrem de groasă - 4 m. Au mai fost descoperite urme de arsură, o groapă cu var din perioada construirii fortificaţiilor, urmele zidului de la culoarul de acces în turn, şi obiecte din fier neidentificabile din cauza ruginei depuse de-a lungul sutelor de ani.
Turnul Pielarilor deţine şi un record inedit: a explodat de trei ori: la 31 martie 1566 şi la 7 septembrie 1570, când au avut loc la Sibiu două incendii de proporţii, iar pulberea depozitată aici a luat foc. A mai explodat la 28 august 1638, din cauza unui trăznet. De fiecare dată a fost reconstruit. Denumirea o are de la breasla pielarilor, care aveau ateliere în această parte a oraşului şi care se ocupau cu paza şi întreţinerea lui.
Turnul are formă octogonală şi este construit în patru nivele, dintre care ultimul ieşit în afară, cu un acoperiş de formă piramidală. Fiecare latură a turnului are guri de păcură (care era aruncată, arzând asupra atacatorilor) şi goluri de tragere pentru artileria uşoară, mai numeroase pe latura exterioară. Este poziţionat puţin mai înainte faţă de zidurile de apărare, pentru a asigura şi focul pe flancuri.
În momentul de faţă, turnul are două nivele. Cel inferior, a cărui intrare, obturată foarte multă vreme, a fost re-deschisă anul trecut, avea destinaţia de magazie/depozit. Tavanul este boltit semicilindric, cu o cheie de boltă de formă circulară, în părţile laterale – în direcţiile zidului de apărare, fiind vizibile două nişe, boltite tot semicilindric, in zidărie observându-se patru ancadramente in arc de cerc (probabil firide) şi o gură (horn?) de aerisire. La momentul vizitei noastre acolo se mai găseau şi câteva zeci de ţigle, rămăşiţe ale unei încercări de restaurare de prin anii 60-70. La intrare mai sunt vizibile resturile unor balamale metalice, de la vechea uşă.
Vechea intrare, vizibilă în lucrările de epocă, se făcea printr-o construcţie de mici dimensiuni, acoperită, prin care, coborând câteva trepte, ajungeai aici.
Nivelul superior, era aceesibil de pe vechiul drum de strajă al zidurilor, printr-o intrare vizibilă şi acum şi prin care, cu puţin ”alpinism”, aveai ocazia să vizitezi interiorul. Odatră ajuns înăuntru, realizezi că celelalte două niveluri superioare sunt, fizic, desfiinţate, doar câteva grinzi de lemn mai amintind de structura multietajată a turnului. Gurile de tragere ”dau” acum nu în lunca Cibinului, ci în curtra fostei ”Independenţa” şi în grădinile caselor de pe strada Malului. ”Tavanul” este boltit aproape circular, în ciuda formei exterioare de octogon a turnului. Gurile de tragere de la ultimul nivel sunt zidite. Din păcate, doar o latură a turnului poate fi vizitată, cealaltă ”dând” parţial într-o grădină a unei locuinţe particulare. Totuşi, dacă doriţi să vedeţi şi ”faţa nevăzută” a Turnului Pielarilor, este posibil, de pe malul Cibinului, peste curţile caselor dintre fabricile PIM şi Independenţa.
Pe latura dinspre stânga a turnului, dincolo de un gard, încă mai este vizibil un rest de arcadă a zidului celei de-a IV-a centuri de fortificaţii. Restul zace sub pavajul străzii Zidului fiind redescoperit în timpul unor lucrări de reabilitare.
Acoperişul are în vârg un steguleţ de vânt din metal, dreptunghiular, dar fără a avea imprimată vreo dată, însă, conform reprezentărilor mai vechi ale construcţiei, acesta a apărut după prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Diverse destinaţii...

Aşa cum am mai pomenit, destinaţia Turnului Pielarilor era apărarea porţiunii dintre porţile Ocnei şi Burger la care se adaugă cea de depozit de pulbere, de unde şi cel de-al doilea nume al său, de Turnul cu Pulbere cel mic”. În ultima vreme, a servit de ”locuinţă socială”, depozit de gunoi sau wc pentru diverşi vagabonzi sau cerşetori, care astfel aveau un acoperiş – chiar istoric- deasupra capului. În anul 2007, Ministerul Culturii a predat, municipalităţii sibiene o documentaţie pentru restaurarea a şase obiective istorice, orintre care şi Turnul Pielarilor, dar aceasta încă nu a demarat. A mai existat, în 2008 intenţia ca aici să funcţioneze, după restaurare, filiala locală aOrdinului Arhitecţilor din România-Filiala Sibiu Vâlcea. Intenţie despre care iar nu se mai ştie, public, nimic.

Reprezentări...

Turnul Pielarilor nu a fost niciodată un răsfăţat al pictorilor, desenatorilor sau fotografilor. Localizarea sa într-o zonă de ”categoria a II-a”, departe de strălucirea centrului, l-au făcut să treacă ceva mai neobservat. Totuşi, am (re)găsit câteva reprezentări ale sale, de-a lungul timpului. Am putea spune că prima confirmare ”grafică” a existenţei sale o avem de la planul lui Visconti şi cele ulterioare lui, incluzând aici şi Harta Iosefină/Josephinische Landaufnahme. Nu am luat în considerare unele reprezentări ale Cetăţii Sibiului care erau mai mult fanteziste decât reale. Turnul se regăseşte şi în pictura de la 1808 a lui Franz Neuhauser, fiind cel din extremitatea dreaptă a imaginii. Cea mai cunoscută şi răspândită imagine de epocă a Turnului Pielarilor aparţine lui Johann Boebel, din Albumul său cu vechile fortificaţii sibiene unde se vele clar zidirea gurilor de foc, pasajele de intrare la nivelul inferior şi superior, şi zidurile centurii de fortificaţii. Au fost editate în prima jumătate a secolului XX, şi câteva cărţi poştale – inclusiv cu vederea dinspre Cibin, apoi această rămăşiţă a fortificaţiilor Unterstadt-ului a căzut într-o oarecare dizgraţie, imagini ale sale mai regăsindu-se doar ân ghidurile turistice sau în publicaţiile care tratează istoria locală.

*
Turnul Pielarilor rezistă, după secole, pe poziţia sa defensivă de la malul Cibinului. Robusteţea construcţiei l-a ajutat să treacă peste toate tulburările vremii şi ale vremurilor mao vechi sau contemporane, şi chiar aşa, cu tencuiala căzută, cu cărămizile de la faţadă mâncate, el impersionează pe cel care îl priveşte. şi care nu va şti că de aici s-au scos câteva tone de gunoaie şi că gratiile acelea destul de inestetice montate anul trecut la cele două intrări au utilitatea lor şi sunt un obstacol pentru cei care vor sâ-l transforme în hotel de o noapte sau depozit de gunoaie. Dar va vedea că clădirile din jur îl cam sufocă, că gunoaiele aruncate de sibieni sunt omniprezente, de la sticle şi peturi la wc-uri sparte sau pisici moarte şi că are nevoie destul de urgentă de măsuri care să îi dea strălucirea din picturile de odinioară. Cu ajutorul vostru, ar putea fi posibil aşa ceva, pentru că noi nu prea credem că monumentele sunt ca roşiile din mall, de categoria I sau a II-a.












Comentarii:

Se repeta in articol aceiasi greseala: pe aceasta latura a orasului existau bastioanele portilor Ocnei si Turnului, respectiv Burgertor si Sagtor, nu Ocnei şi Burger/Turnului cum apare in articol.
Pe urma, turnul Pielarilor are trei nivele la partea superioara, nu doua

mb in 21.04.2011 08:55 ( 92.82.90.6 )

miercuri, 20 aprilie 2011

Cum a evoluat "cartografic" lumea în ultimii 500 de ani. De la hărţi şi busole - la GPS în jurul lumii. GALERIE FOTO - Gandul

via Dragos:

http://www.gandul.info/news/cum-a-evoluat-cartografic-lumea-in-ultimii-500-de-ani-de-la-harti-si-busole-la-gps-in-jurul-lumii-galerie-foto-8175154

Cum a evoluat "cartografic" lumea în ultimii 500 de ani. De la hărţi şi busole - la GPS în jurul lumii. GALERIE FOTO

Postat la: 20.04.2011 12:01 Ultima actualizare: 20.04.2011 13:56

Bussiner Insider publică o colecţie inedită de hărţi ale unui număr de 12 metropole, "cartografiate" la o distanţă de aproximativ 500 de ani.

Un site american de ştiri publică o colecţie inedită de hărţi ce reprezintă 12 metropole, "cartografiate" la o distanţă de aproximativ 500 de ani. Meritul le aparţine în primul rând unor geografi din secolul al XVI-lea, Georg Braun şi Franz Hogenberg, care au reuşit să strângă, într-o carte numită "Civitates Orbis Terrarum", toate hărţile de ansamblu ale marilor oraşe. Jurnaliştii de la Business Insider le-au preluat şi le-au comparat cu hărţile actuale, obţinute în urma unor tehnologii de ultimă oră. "Vă amintiţi cum era viaţa înainte de apariţia GPS-ului? În loc de îndrumări exacte şi viraje făcute la fix cu ajutorul unei voci feminine cu accent australian, ne ghidam lăsându-ne conduşi de busole şi hărţi", avertizează americanii.

Hărţile unor oraşe ca Roma, Lisabona, Cairo, Paris, Moscova, Milano, Dublin, întocmite în anii 1572, respectiv în 2011, arată prin comparaţie cum au evoluat marile aglomeraţii urnane în ultima jumătate de mileniu.

Roma 1572

Roma 2011

Cairo 1572

Cairo 2011

Paris 1572

Paris 2011

Florenţa 1572

Florenţa 2011

Londra 1572

Londra 2011

Istanbul 1572

Istanbul 2011

Milano 1572


Milano 2011

FOTO: Business Insider


ShareThis

Notiţă: Site-ul oficial al cercetaşilor sibieni, cu programe şi activităţi, legături etc. s-a mutat la adresa: scouts.ro.
Aici te afli pe un blog de uz intern şi neoficial al cercetaşilor sibieni, cu resurse din domeniile interesante pentru ei sau părinţii lor.

Publicitate

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails
what is my ip address?