Articol de Simona Hupov
Statea in parc pe o banca si privea la lumea, in continua miscare, din jurul sau. Isi aducea perfect aminte cum isi petrecuse viata si se intreba daca are sau nu regrete.
Se nascuse cu 80 de ani in urma si totusi mintea ii era limpede si clara, iar vocea ii era un cantec de leagan pentru nepotii lui care i se invarteau tot timpul prin preajma, tragandu-l de mustati.
La un moment dat l-am vazut ca atipise. S-a trezit si s-a uitat in jur speriat si rusinat parca de faptul, ca adormise acolo in parc, dar nu ii parea rau deloc. Isi retraise in acel minut toata viata si a zambit trist, dar in acelasi timp multumit.
M-a vazut ca stateam alaturi pe o banca, s-a ridicat si a venit spre mine si mi-a spus… "Nu uita sa traiesti!"
M-am uitat mirata, dar nu am putut sa rostesc nici un cuvant. S-a asezat langa mine si uitandu-se la copiii din jurul nostru a inceput sa povesteasca.
"Am avut o copilarie fericita, am crescut la tara in aer curat, am alergat descult prin iarba, am prins fluturi si am avut multi prieteni. Aveam suflet!
Am mers apoi la scoala, am invatat ca trebuie sa ascult de ceilalti ca sa nu fiu certat. Am inteles ca trebuie sa ascult de ceilalti, ca sa nu fiu considerat spargator de gasca.
A venit apoi razboiul. Trebuia sa ascult de cei din jurul meu ca sa nu "ne impuste". Sufletul meu a devenit tot mai mic.
Razboiul s-a terminat. Mi se parea ca nu mai trebuia sa ascult de nimeni. Voiam sa merg in continuare la scoala, dar am ascultat de parinti, care imi ziceau ca e mai bine sa stau acasa sa ma insor cu fata cutare. Fara sa gandesc, am ascultat. M-am insurat. Am facut doi copii. Sufletul meu era tot mai mic, chiar daca atunci il simteam plin de bucurie.
Am mers apoi la lucru unde trebuia sa ascult de sef si sa muncesc pentru ca sa facem planul cincinal (asa era pe vremea aceea, imi spune cu glasul tot mai slab). Nu mai aveam suflet!
Copiii i-am crescut si i-am invatat sa faca ceea ce stiam si eu… sa asculte. La randul lor au si ei copii. Oare ce ii invata?
Am nepoti. Sunt un bunic fericit ar spune unii. Imi iubesc din tot sufletul copiii si nepotii! Hmmm, care suflet? L-am pierdut candva pe drum nefiind atent la el pentru ca trebuia sa ASCULT!
Si-a intors privirea spre mine si cu ochii in lacrimi mi-a spus… " Adu-ti aminte ce ti-am spus mai devreme.."Nu uita sa traiesti si… invata-i si pe altii sa traiasca"
S-a ridicat si s-a pregatit sa plece. Cu glasul moale mi-a spus: Ma duc sa imi caut sufletul. Crezi ca il voi gasi la varsta mea? Sunt sigur ca da, si-a raspuns singur la intrebare.
Imi voi gasi sufletul facand ceea ce stiu sa fac, sa ascult. Voi asculta cantecul pasarilor din parc si vocile dragi ale nepotilor, susurul cascadei din muntele invecinat, pe care imi doresc de o viata sa o vad. Voi asculta muzica ierbii asa cum faceam cand eram copil si ma jucam descult. Voi asculta tot ce nu am putut auzi pana acum. Voi trai!"
Si-a intors privirea si a plecat. Din mana i-a cazut o hartie veche, ingalbenita de ani. Am vrut sa-l strig, dar disparuse fara urma. Am ridicat hartia si am citit singurul cuvant… VISE
_____________________
comentariul nostru: http://online.avantajlastart.net e un site pentru
voi, un site care e musai sa fie vizitat ... credeti-ne pe cuvint!
