vineri, 23 decembrie 2011

Cozonacul de Craciun Reteta speciala, de Radu Anton Roman

De pe: newsletter Editura For You 

LA MULTI ANI VOUA SI  TUTUROR CELOR DRAGI VOUA!

 

Cozonacul de Craciun

 

Reteta speciala, de Radu Anton Roman, care acum gateste pentru ingeri!

Maia: 50 g drojdie proaspata, 2 linguri de  zahar, 200 ml lapte, 8 linguri de faina

Aluat: 1 kg faina tip 000 cernuta, 100 g unt topit, 150 ml ulei, 4 oua + 6 galbenusuri (nu reci!) batute cu 1 lingurita de sare, 300 ml lapte fiert cu 400 g zahar si 1 baton de vanilie din care ai scos semantele, coaja a 2 lamii + 2 portocale, 100 g stafide

Umplutura: 6 albusuri batute spuma + 400 g nuci risnite nu prea fin, 6 linguri de cacao buna, neagra, densa, parfumata, 200 g zahar brun, 200 g stafide, 3 linguri de rom brun bun

Pentru uns: 4 galbenusuri + 2 linguri de lapte 

Fa curat in casa, in tine. Aeriseste bine, apoi inchide tot, incinge cuptorul, spala-te pe maini. Aseaza-ti ingredientele pe masa, masoara-le, priveste-le, gandeste. Nu exista greseli de neindreptat, in bucatarie. Nimic nu-i cu desavarsire gresit. Nu, pana la capat. Nu-i niciodata prea tarziu sa obtii ceva bun. Poate nu va iesi exact ce ai fi vrut, dar, cu putin noroc, vei obtine ceea ce-ti trebuie. Esti doar tu cu ingredientele tale, nu-i nimeni aici sa te judece. O faci pentru tine.

Fa-o seara tirziu sau dimaneata devreme, cand e liniste, cand esti singur si ti-e bine cu tine. Despre tine-i vorba. Cozonacii ies dupa sufletul tau, nu dupa reteta. Nu-ncerca sa-i faci oricand ai chef, in mijlocul verii. N-o sa-ti iasa. Asteapta vremurile tihnite din preajma Craciunului. N-ai graba, n-ai teama. N-ai nevoie de repetitii. Cozonacul tau va iesi perfect.

Amesteca 200 ml lapte (caldut, ca laptele pentru bebelusi; la temperatura corpului) cu drojdia sfaramata, zaharul si 8 linguri de faina luate din cantitatea de faina cantarita pentru aluat. Tine maiaua la cald, un sfert de ora.

Cerne faina-ntr-un lighean incapator, adauga maiaua. Sumeca-ti manecile. Cu mana stanga adaugi ingredientele, treptat, aducand faina peste ele cu mana dreapta (cu degetele stranse, gandeste-ti mana ca pe-o lopatica; esti din nou copil, faci castele de nisip; la sfarsit, miracol: nisipul se transforma-n paine dulce!), dinspre exterior spre interior. Faina, tu, totuna. Te-ai risipit, apoi te-ai cernut, acum te aduni. Spre interior. Ouale, laptele caldut, untul, uleiul, 100 g stafide, semintele de vanilie, coaja de lamaie si de portocala. Asta-i tot. Acum, doar tu cu el. Il intrupezi din haos. Aduni, impaturesti, apesi. Acum e vremea sa devii nerabdator. Nu te opri, nu-i da pace, nu lasa aluatul din mana, doreste-ti sa-l vezi cat mai repede cozonac. Framanta-l atent si responsabil. Nu-l rupe, nu-l intinde, tine-ti degetele stranse, nu le-nfige-n el, nu risipi inutil energiile amandurora. Aduni, impaturesti, apesi cu toata palma. Aluatul isi inghite, lacom, ultimul ingredient: aerul. Creste si sporeste. Cu aer. Cand a primit suficient, face basici. Cat framanti? Pana te doare. Pana-l simti fin, fara asperitati. Mana ti-aluneca pe el, ca pe matase. De-acum il stapanesti, te-asculta. Nu se mai lipeste de maini, nici de lighean. Ai reusit. Respira. Daca te uiti atent, aluatul a prins viata. Respira cu tine. Inveleste-l cu un prosop curat, apoi cu-o patura. E viu si plin de promisiuni, dar foarte fragil. Are nevoie de caldura. Chiar si presimtirea unei adieri reci il face sa se stranga, sa dea-napoi. Ai grija de el; va avea grija de tine, de sufletul tau. Priveste-ti mainile-obosite, fericite. Adulmeca-le-aroma calda de unt, vanilie, portocala; nu le spala; aluatul de-i bun, mainile-ti sunt curate.

De-acum e timpul rabdarii. Nu grabi minunea; o pierzi. Astepti un ceas si jumatate.

Impatureste aluatul de cateva ori, pe masa unsa cu ulei. Iti ies trei cozonaci mari sau patru mici. Vezi ce tavi ai. Unge-le bine cu unt.

Intinde foi groase de 1 cm, cu mana uleiata. Aseaza umplutura pe toata suprafata, ruleaza strans, aseaza ruloul in tava cu imbinarea-n jos. Apuca-l delicat, dar ferm. Aluatu-i moale, umplutura-i grea, sovaiala ta il poate frange.

Tine cozonacii la cald 30 min. Unge-i cu ou. Mangaiere. Atingi aluatul pentru ultima oara. Aseaza pe fiecare cozonac, 3 jumatati de miez de nuca. Presara zahar. Coace 20 min. la 160°C (mediu spre mic), apoi 25 min. la 180°C (mediu spre mare). Rabdare, nu deschide cuptorul mai devreme! Incearca-i. Infige-un bat de frigaruie-n mijloc, unde-i cozonacul mai inalt. Daca iese umed, mai lasa-i 5 man. Bate tavile usor de masa, sa se desprinda cozonacii. Lasa-i pe-o parte, 20 min., unge-i cu miere fierbinte.

Ia unul in mana, inchide ochii, miroase-l, simte-i greutatea. Nu-i cozonac buretos de alimentara, sa-l tii-ntr-un deget. E-un cozonac adevarat. Greu si consistent, ca truda ta. Ai facut ceva pentru tine, pentru sufletul tau, dar cozonacii-s multi si nu-s de mancat singur. Sufletul ti-e plin, e pregatit. Deschide ochii, uite-ti viata! Traieste-o si sarbatoreste-o! Imparte cozonacii, imparte bucuria.



__,_._,___

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentariile sint moderate!

ShareThis

Notiţă: Site-ul oficial al cercetaşilor sibieni, cu programe şi activităţi, legături etc. s-a mutat la adresa: scouts.ro.
Aici te afli pe un blog de uz intern şi neoficial al cercetaşilor sibieni, cu resurse din domeniile interesante pentru ei sau părinţii lor.

Publicitate

sigur.info-internet mai sigur pentru copii

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails
what is my ip address?