Iniţial am vrut să sar din schemă postul legat de acest camp (un fel de tabară), întrucât sunt atât de multe chestii de povestit, dar care, din păcate, descrise în scris, îşi pierd farmecul. Multe întâmplări trăite pentru prima dată şi, totodată, simţite ca atare, ce nu le voi descrie doar pentru a nu diminua, de fapt, intensitatea lor.
Scurt, deci :
1. am urcat pentru prima dată atât de sus, încât să intru în nori. ceea ce visam de un car de ani.
2. am dormit pentru prima dată la cort. superb.
3. am văzut pentru prima dată cum e să bei supă din bidonul de la bicicletă.
4. am descoperit o sumedenie de cântece superbe, fredonate seara, la foc, de persoane avizate.
5. mi-am adus aminte cum e să prezinţi, în faţa unui public format din aproximativ 150 de persoane, o scenetă improvizată în câteva zeci de minute, şi cât de mult contează să ştii să comunici cu publicul, sa-l introduci cumva în starea de spirit în zona căreia se dezvoltă respectiva scenetă.
Etc etc. Pentru mine, lista e al dracului de voluminoasă, dar ar fi penibil să încerc să vă explic cam cât de bine mă simţeam eu după ce, pe la 1-2, veneam pălit de focul de tabără şi aproape fără voce de la atâtea melodii fredonate, afară fiind doar câteva grade sau cât de mult îmi plăcea sa trag fermuarul la sacul de dormit.
Să vă mai povestesc cum, pentru prima dată, am venit acasă şi am dat în scârbă, cu un nod în gât, sign in la messenger ? Sau cam cât de aiurea m-am simţit când am mâncat pizza şi băut Cola, obişnuit fiind cu conserve de pateu şi apă de izvor ? În timpul campului aveam impresia că-mi lipsesc toate chestiile astea de oraş, dar când m-am apucat din nou de ele am avut cu totul altă senzaţie.
Poze ? Am, dar nu pun nici din alea. Tocmai de asta: pentru că mă umplu de nervi când le văd şi când îmi dau seama că ele nu pot transmite nimic din ceea ce am trăit eu acolo cuiva căruia n-a fost la faţa locului.
Acum serios, eu am avut parte de toate astea datorită centrului local de cercetaşi din oraşul meu. Există de o gramadă de ani, numai eu îl ştiu de vreo 3. Am tot ezitat să mă înscriu, în ciuda faptului că mi se povesteau întâmplări şi mi se arătau poze din diferite campuri, de la diferiţi prieteni. Motive ? Nu ştiu, probabil faptul că pozele alea nu transmiteau nimic. Acum regret tare anii ăştia pierduţi, în care puteam învăţa enorm de multe lucruri din zona asta a aventurii, a supravieţurii, a comunicării, a prieteniei, e lucrului în echipă, a relaţionării.
Aveţi de grijă, vorba lui Seba, căci asemenea centre există în multe oraşe ale ţării şi nu are rost să ajungeţi ca mine la 16 ani şi să vă daţi seama că puteaţi începe lejer de la 13. :)
by Ucshiva
explorator CL Aventura Gaesti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile sint moderate!